Skip to content

Ātma-bodha

Îmi amintesc în zori de zi că adevărata natură a strălucitorului ātman este pura ființă-conștiință-beatitudine (sat-cit-ānanda), cea de-a patra stare, suprema lebădă; că este acest nedivizat brahman, martor etern al celor trei stări: trezia, visarea și somnul profund – și nicidecum aceast ansamblu de elemente (trupul).

  1. Această cunoaștere a sinelui este dedicată acelora care prin austerități au distrus păcatele, fiind netulburați, despătimiți și dornici de a se elibera din saṁsāra.
  2. Față de alte discipline spirituale, cunoașterea este cu adevărat singura cale reală de eliberare. Așa cum este focul pentru gătit, fără cunoaștere eliberarea nu poate fi realizată.
  3. Acțiunea nu poate să distrugă ignoranța, nefiind contrară acesteia. Doar cunoașterea distruge ignoranța, tot așa cum lumina împrăștie întunericul de nepătruns.
  4. Ātman apare ca fiind separat din cauza ignoranței, dar atunci când aceasta este distrusă, strălucește cu adevărat prin sine ca fiind unul, întocmai ca Soarele când dispare norul.
  5. Prin practica cunoașterii jīva, murdărit de ignoranță, devine extrem de pur. Astfel făcând, cunoașterea dispare prin ea însăși asemenea pudrei nucii de kataka.
  6. Saṁsāra este cu adevărat asemenea visului – plină de atracție-repulsie etc. La timpul său, apare ca fiind adevărată (sat), dar atunci când se trezește devine ireală (asat).
  7. Atât timp cât nu este cunoscut brahman – substratul nondual al tuturor – lumea apare ca fiind reală (satya), tot așa cum sideful apare ca fiind argint.
  8. Asemenea bulelor de aer în apă, lumile apar, există și se dizolvă în Parameśvara (supremul Domn) care este obârșia și temeiul tuturor.
  9. Toate aceste manifestări variate sunt alcătuiri imaginare asupra lui Viṣṇu – etern și atotpătrunzător, a cărui natură este ființa și conștiința – asemenea unei brățări etc. asupra aurului.
  10. Brahman este aidoma omniprezentului spațiu care se află sub influența variatelor limitări (upādhi) – din cauza acestei diversități, apare ca fiind divizat, dar atunci când aceasta dispare, devine unul.
  11. În ātman alcătuirile imaginare – precum casta, numele, etapa vieții etc. – apar doar din cauza variatelor limitări (upādhi), tot așa cum apar în apă gustul, culoarea etc.
  12. Se spune că acel corp – suportul percepției plăcerilor și suferințelor – este rezultatul acțiunilor acumulate, fiind alcătuit din încincitele elemente grosiere (mahābhūta).
  13. Corpul subtil – instrumentul percepției – a apărut din elementele neîncincite, fiind alcătuit din intelect (buddhi), minte (manas), cele zece organe și cele cinci sufluri (prāṇa).
  14. Se spune că ignoranța, care este fără început și indescriptibilă (anirvācyā), este limitarea (upādhi) cauzală. Ātman trebuie înțeles ca fiind altul decât cele trei limitări.
  15. Ātman, care este pur, prin unirea cu cele cinci învelișuri (kośa) etc., se află ca și cum ar fi identic cu acestea, aidoma cristalului prin unirea cu o pânză albastră etc.
  16. Ātman, care este interior și pur, unit fiind cu învelișuri precum trupul etc., trebuie separat prin raționament, aidoma orezului cu coji etc. prin treierare.
  17. Ātman, deși omniprezent dintotdeauna, nu devine manifestat pretutindeni. Este manifestat doar în intelect (buddhi), asemenea imaginii reflectate pe suprafețe cristaline.
  18. Ātman trebuie întotdeauna cunoscut ca fiind asemenea unui rege în propriul regat – diferit de trup, simțuri, minte, intelect și prakr̥ti – martor al funcționării acestora.
  19. Pentru ignorant, atunci când este preocupat cu simțurile, ātman apare drept cel care acționează, asemenea Lunii care parcă se mișcă atunci când norii aleargă.
  20. Trupul, simțurile, mintea și intelectul recurg la conștiința lui ātman pentru propriile scopuri, tot așa cum oamenii sunt dependenți de lumina Soarelui.
  21. Activitățile și caracteristicile simțurilor și trupului sunt atribuite greșit, din ignoranță, neprihănitului ātman, care este ființă-conștiință (sat-cit) pură, asemenea atribuirii culorii albastre etc. cerului.
  22. Din ignoranța cauzată limitărilor (upādhi) mentale sunt atribuite lui ātman starea de a fi autorul etc., tot așa cum Lunii reflectate în apă îi este atribuită mișcarea etc. a apei.
  23. Pasiunea, dorința, plăcerea, durerea etc. apar în intelect (buddhi) atât timp cât acesta există. În somnul profund, când acesta a dispărut, ele nu mai sunt. De aceea sunt ale intelectului, dar nu și ale lui ātman.
  24. Așa cum natura proprie a Soarelui este lumina, a apei răceala și a focului căldura, tot așa, ale lui ātman sunt neîntinarea, eternitatea, ființa, conștiința și beatitudinea.
  25. Din ignoranță și prin unirea perechii formate din: aspectul ființă-conștiință a lui ātman și activitatea intelectului (buddhi) – apare „cunosc”.
  26. Nu există modificare pentru ātman, nu există niciodată cunoaștere pentru intelect (buddhi). Jīva fiind capabil să cunoască orice devine confuz cu privire la „cunoscător” și „cel care vede”.
  27. Considerându-l pe ātman drept jīva – precum frânghia drept șarpe – experimentează frica. Iar dacă a realizat că „eu nu sunt jīva, sunt sinele suprem (parātman)” – devine neînfricat.
  28. Doar ātman iluminează intelectul etc. și de asemenea și organele, aidoma urciorului etc. iluminat de lampă – propriul ātman nu este iluminat de către cele inerte.
  29. În cunoașterea de sine, nu există dorința altei cunoașteri. Natura lui ātman este cunoașterea. Pentru lampă, nu există necesitatea altei lămpi, tot așa și în privința iluminării propriului ātman.
  30. Fiind negate toate limitările (upādhi) conform aserțiunii „nu este acesta, nu este acesta” (neti neti), realizează unitatea dintre jīvātman și paramātman prin marile aserțiuni (mahāvākya).
  31. Cele sensibile, precum corpul etc. sunt iluzorii, asemenea bulelor. Spre deosebire de acestea – cel neîntinat (brahman) – trebuie realizat astfel: „Eu sunt brahman”.
  32. Fiind altceva decât trupul, nu am naștere, vlăguire, îmbătrânire, moarte etc. și neavând organe de simț – nu există asocierea cu obiectele simțurilor, precum sunetul etc.
  33. Nefiind mental, nu am durere, atracție, repulsie, frică etc. Mesajul scripturilor este: „Cu adevărat este fără suflare, fără minte, fără pată etc.”.
  34. Sunt fără caracteristici, fără acțiune, etern, fără dubii, fără pată, neschimbător, fără formă, eliberat dintotdeauna și neîntinat.
  35. Eu sunt, asemenea spațiului, aflat și în exterior și în interior, nepieritor, întotdeauna același în toți, perfect, neatașat, pur și nemișcat.
  36. Eu sunt cu adevărat acest suprem brahman care este etern, pur, eliberat, unul, beatitudine neîntreruptă, non-dual, real, cunoaștere și fără sfârșit.
  37. Astfel, practicând neîntrerupt „Sunt doar brahman”, impresia reziduală subconștientă (vāsanā) îndepărtează confuzia cauzată de ignoranță (avidyā) tot așa cum medicina îndepărtează bolile.
  38. Stând așezat într-un loc solitar, fără dorințe și stăpân pe organe, fără alt gând, trebuie să mediteze la ātman – unul și fără sfârșit.
  39. Întreaga lume sensibilă, fiind pe deplin și inteligent dizolvată în ātman, înțeleptul trebuie să mediteze la ātman ca fiind de-a pururea unul și fără impurități, asemenea spațiului.
  40. Cel care cunoaște scopul suprem (brahman), lăsând în urmă totul – forma, casta etc., se află în natura sa proprie, care este conștiință-beatitudine perfectă.
  41. În supremul ātman nu există diferența dintre cunoscător, cunoaștere și obiectul cunoscut. Cu adevărat acesta (parātman) strălucește prin sine datorită naturii nonduale de conștiință și beatitudine.
  42. Astfel, atunci când este realizată constant, în lemnul sinelui (ātman) cu lemnul meditației (dhyāna), flacăra cunoașterii ce se înalță arde tot combustibilul ignoranței.
  43. Atunci când întunericul mental anterior e distrus prin cunoaștere, aidoma zorilor de zi, înaintea ochilor apare astfel ātman, cu adevărat prin sine, asemenea Soarelui.
  44. Deși ātman este realizat cu adevărat dintotdeauna, apare ca nefiind realizat din cauza ignoranței (avidyā). Atunci când această (avidyā) este distrusă ātman apare ca fiind obținut precum propriul colier.
  45. Prin confuzie individualitatea este alcătuită în brahman tot așa cum este imaginat un om într-un stâlp. Atunci când această natură adevărată a lui jīva este realizată, individualitatea dispare.
  46. Cunoașterea apărută spontan din percepția naturii proprii a realității îndepartează ignoranța lui „eu” și „al meu”, asemenea confuziei etc. legată de direcție.
  47. Yoginul înzestrat cu înțelepciune vede cu ochiul cunoașterii că totul se află doar în propriul sine (ātman) iar ca unicul ātman este totul.
  48. Ātman este cu adevărat acest întreg univers. Nu există nimic altceva decât ātman. Vede totul ca fiind propriul sine (ātman) tot așa cum vede urciorul etc. ca fiind doar lut.
  49. Jīvanmukta, cunoscător al acestuia (brahman), renunță la caracteristicile limitative (upādhi) anterioare. El a devenit natura-i inerentă: ființă-conștiință etc. asemenea larvei care se transformă în albină.
  50. Traversând oceanul iluziei, omorând demonii atracției, repulsiei etc., yoginul, înzestrat cu pacea minții și beatitudinea sinelui (ātman), strălucește.
  51. Lepădând atașamentul de plăcerile exterioare efemere, fericit în beatitudinea sinelui (ātman), cu adevărat strălucește înăuntru dintotdeauna, asemenea lumini ce se află sub obroc.
  52. Înțeleptul, asemenea spațiului, deși fiind limitat (upādhi), este nemânjit de proprietățile acestuia (upādhi). Atotștiutor fiind rămâne ca un nătâng și se mișcă detașat asemenea vântului.
  53. Înțeleptul, prin distrugerea limitărilor (upādhi), este absorbit fără deosebire în Viṣṇu, precum apa în apă, aerul în aer sau focul în foc.
  54. Trebuie considerat astfel că acest brahman este acel câștig față de care nu există un alt câștig, acea plăcere față de care nu există o altă plăcere, acea cunoaștere față de care nu există o altă cunoaștere.
  55. Acest brahman trebuie considerat astfel: cel ce, fiind văzut, nu mai există altceva de văzut; cel ce, fiind devenit, nu mai există o altă devenire; cel ce, fiind cunoscut, nu mai există altceva de cunoscut.
  56. Trebuie considerat astfel că acest brahman este transversal, deasupra, dedesubt, deplin, ființă-conștiință-beatitudine (sat-cit-ānanda), nondual, infinit, etern și unic.
  57. Trebuie considerat astfel că acest brahman este acela indicat de scripturile vedāntine prin metoda respingerii „nu acesta”, fiind unul, nondual și beatitudine neîntreruptă.
  58. Fiindcă depind de un strop din beatitudinea sa (brahman), a cărei natură este nefragmentată; zeii precum Brahmā etc. sunt cu toții fericiți în grade diferite.
  59. Tot ceea ce este obiect este unit cu acesta (brahman) iar activitatea este cea mai draga. De aceea brahman este atotpătrunzător în orice precum este untul în lapte.
  60. Trebuie considerat astfel că acest brahman este ne-subtil, ne-grosier, ne-scurt, ne-lung, ne-născut, ne-schimbător, fără formă, calitate, culoare ori nume.
  61. Trebuie considerat astfel că acest brahman este cel prin a cărui strălucire Soarele etc. este luminat, dar care nu este luminat de către aștri și prin care acest tot (universul) stralucește.
  62. „Pe acesta nu-l luminează nici Soarele, nici Luna, nici focul, de unde ajungând nu se mai întorc, acela este lăcașul meu suprem.” (Bhagavad-gītā XV.6)
  63. Pătrunzând prin sine înăuntru și în afară, luminează întregul univers. Brahman strălucește asemenea focului dintr-o bilă de fier înroșită.
  64. Universul este diferit de brahman. Nu există nimic altceva decât brahman. Dacă altceva decât brahman strălucește, este ireal asemenea mirajului din deșert.
  65. Orice este văzut sau auzit, acesta nu este altceva decât brahman – iar acest brahman nondual, existență-conștiință-beatitudine, rezultă din cunoașterea realității.
  66. Ochiul cunoașterii îl vede pe atotpătrunzătorul a cărui natură este ființă și conștiință. Ochiul ignoranței nu-l poate vedea, asemenea orbului ce nu poate vedea splendoarea Soarelui.
  67. Jīva, înroșit în focul cunoașterii aprins prin ascultare (śravaṇa) etc., este eliberat de toate impuritățile și strălucește prin sine asemenea aurului.
  68. Ātman, soarele cunoașterii, care se înalță cu adevărat în spațiul inimii, îndepărtează întunericul, este atotpătrunzător și atotțiitor, strălucește și face să strălucească tot ceea ce există.
  69. Cel care este fără activități religioase și venerează lăcașul propriului sine (ātman) care este fără pată, eternă beatitudine, distrugator al frigului etc., omniprezent, independent de direcție, loc sau timp, devine nemuritor, atotcunoscător și atotpătrunzător.

Astfel a fost alcătuită Cunoașterea sinelui (Ātma-bodha) de către venerabilul maestru paramahaṁsa parivrājaka, domnul Śaṁkara, discipolul lui Bhagavatpāda.