Skip to content

Avadhūta-gītā VII

  1. Avadhūta poartă veșminte făcute din cârpe adunate de pe strazi, urmând calea ce-i total lipsită atât de virtute cât și de viciu; stă într-o locuință goală, scufundat în samarasa care este limpede și fără de pată.
  2. Cum ar putea eliberatul să poarte discuții ori dispute atunci când țelu-i este lipsit atât de atribute cât și de absența atributelor, când inteligentul este lipsit atât de meditație cât și de absența meditației, iar realitatea unică este limpede și fără de pată?
  3. „Cei uniți” nu au ritualuri de purificare fiind eliberați din încătușarea lanțurilor dorințelor. Avadhūta, renunțând pe deplin la toate, fiind realitatea ultimă, limpede și fără de pată, este imperturbabil.
  4. Realitatea este, în sine însăși, formă spontană (sahaja), pură, neclintită și de forma văzduhului – deci cum ar putea exista reflecție asupra celui întrupat sau a celui fără trup? Cum ar putea exista reflecție asupra atașării sau a detașării?
  5. În cazul în care a realizat Realitatea, cum ar putea exista forma sau absența formei? În cazul în care Supremul este aidoma văzduhului – cum ar putea exista percepția obiectului?
  6. Ātman este asemenea văzduhului – indivizibil; ātman este realitatea limpede și fără de pată – astfel, cum ar putea fi diferite sau aidoma, încătușarea sau eliberarea, transformarea sau diviziunea?
  7. Există doar unica, indivizibila și deplina Realitate – cum ar putea exista unire, despărțire sau mândrie? Astfel dacă există doar Supremul, întregul indivizibil – cum ar putea exista aici substanța sau absența substanței?
  8. Dacă există doar Realitatea unică, fără de pată, deplină, pură și indivizibilă asemenea văzduhului – cum ar putea exista asociere sau disociere? Cum ar putea exista cu adevărat amuzament sau non-amuzament?
  9. Yogin fără de Yoga și fără de absența Yogăi; pătimaș fără de patimă și fără de absența patimii; umblă fără grabă, cu mintea cuprinsă de o spontană fericire (ānanda).
  10. Câtă vreme este unit cu ignoranța, cu cunoașterea, cu dualitatea și cu unitatea – cum ar putea fi în acest caz eliberat? Cel care se bucură de pura și fără de pată samarasa, firesc și fără pasiune, cum ar putea fi yogin?
  11. Scindarea este lipsită de diviziune și de unitate; atașarea este lipsită de atracție și de respingere; iar dacă realitatea omogenă (samarasa) este de forma văzduhului – atunci cum ar putea exista esența sau absența esenței?
  12. Cel unit este de-a pururi lipsit de toate; cel eliberat este lipsit de tattva – atunci, cum ar putea exista viață sau moarte? Cum ar putea exista ajutorul meditației sau al absenței meditației?
  13. Toate acestea sunt iluzorii aidoma mirajului din deșert; doar unicul Śiva, care este indivizibil și fără de formă, există.
  14. Noi suntem întotdeauna indiferenți – începând cu dharma și terminând cu mokṣa – atunci cum pot crede învățații despre noi, că am simți atracție ori repulsie?
  15. În starea în care nu cunoaște nimic, cu siguranță ca imnurile vedice nu mai au nici o însemnătate. Supremul avadhūta, fiind pur și scufundat în samarasa, vorbește despre adevăr (tattva).

Aici se încheie al șaptelea capitol din Avadhūta-gītā, compusă de Śrī Dattātreya atunci când i-a comunicat lui Svāmī Kārtika, ”Învățătura despre cunoașterea de sine”.