Skip to content

Bhagavad-gītā II

  1. Povestitorul: Când Madhusudana văzu pe Argiuna așa de cuprins dejjale, cu ochii plini de lacrămi și descurajat, îi zise:
  2. Pentru ce, o Argiuna, ești copleșit de descurajare tocmai acum când e să dai în lături piedici din cale? Descurajarea e nedemnă de cel nobil ea închide cerul și face de ocară.
  3. Fiu al Pritii, nu te lăsa învins de slăbiciune, căci aceasta e nedemn de tine. Aruncă departe grija doborâtoare și ridică fruntea sus, Biruitorule al dușmanilor tăi.
  4. Argiuna: Cum aș putea, o Madhusudana, să trag cu arcul în Bișma și în Drona, pe cari-i prețuesc atât de mult?
  5. Mai bine mănânc pâine cerșită în toată lumea, decât să ucid pe acești bărbați vrednici de cinste. Cu toate că ei râvnesc avutul nostru, totuș bucuria ce aș simți, dacă i-aș ucide, ar fi pătată de sânge.
  6. Nu știu, dacă ar fi mai bine ca noi să-i învingem pe ei, sau ei pe noi, căci dacă am ucide pe cei cari ne stau împotrivă, strânși în jurul lui Dritaraștra, nici noi n’am mai putea trăi.
  7. Inima îmi este cuprinsă de jale și mintea mi se oprește în loc, neștiind ce trebue să fac. Te rog dar pe tine, spune-mi, ce să fac? Povățuește-mă, căci sunt ucenicul tău și-ți stau la picioare.
  8. Nu văd ce mi-ar putea ajuta să îndepărtez grija, care-mi turbură simțurile, chiar de aș fi eu singur stăpân peste tot pământul, ori de ași sta mai pre sus de zei.
  9. Povestitorul: Așa grăi Pletosul către Sburlitul, spaima dușmanilor către Câștigătorul de vaci: „Eu nu vreau să mă lupt“ și a tăcut.
  10. Zâmbit-a prietenos Krișna, și a spus, o Bharata, celui descurajat, aceste cuvinte în mijlocul celor două oștiri.
  11. Cel Prea Înalt: „Tu jelești pe cei ce nu sunt de jelit, cu toate că cuvintele îți sunt înțelepte. Cel înțelept nu plânge nici pe morți nici pe vii.
  12. N’a fost timp în care eu și tu și toți acești stăpânitori peste oameni să nu fi existat și nu va fi nici un timp în care să încetăm de a exista.
  13. Precum sufletul, când este în trup, trece prin copilărie, tinerețe și bătrânețe, tot astfel se va îmbrăca într’un nou trup. Înțelepții știu aceasta în chip sigur.
  14. Numai alipirea de materie produce în om, o fiu al Kuntii, frig și căldură, plăcere și durere. Acestea însă vin și se duc, căci sunt trecătoare. Suportă-le pe toate cu răbdare, o Bharata.
  15. Bărbatul care rămâne neclintit în fața acestora, o Taurule între bărbați, înțeleptul care rămâne nepăsător la durere și plăcere, acela e pregătit pentru nemurire.
  16. Ceeace nu există nu poate lua ființă, ceea-ce are ființă nu poate pieri. Deosebirea dintre ceeace nu există și ceeace există o cunosc ceice cunosc adevărul.
  17. Să știi că celce a făcut lumea este veșnic. Nimeni nu poate nimici veșnicia.
  18. Trupurile sunt vremelnice, iar celce însuflețește trupul e veșnic, netrecător și nemăsurat; de aceea luptă-te, o Bharata.
  19. Cel care socotește că cineva ucide, ca și cel care socotește că cineva poate fi ucis, nu cunoaște adevărul: nimeni nu ucide nici nu poate fi ucis.
  20. Nimeni nu se naște nici nu moare, n’a luat început și nici va lua cândva, ci rămâne în veci ceeace e din veci și nu e ucis, dacă i se ucide trupul.
  21. Cum ar putea cineva ucide sau face să ucidă, o fiu al Pritii, ceeace știe că nu poate nimici, că e veșnic, nenăscut, netrecător?
  22. Precum un om își leapădă hainele vechi și îmbracă altele nouă, tot așa leapădă sufletul trupul cel vechiu și îmbracă altul nou.
  23. Sabia nu rănește sufletul, focul nu-l arde, apa nu-l înneacă, vântul nu-l usucă.
  24. El nu poate fi rănit, nu poate fi ars, nu poate fi înnecat, nu poate fi uscat. Veșnic, de față în orice loc, nestrămutat, nemișcat și totdeauna acelaș este el.
  25. Nevăzut, fără întindere și neschimbat este în firea lui. Dacă îi cunoști aceste însușiri, nu trebue să plângi pe nimeni.
  26. Dar și dacă crezi, că el se naște din nou și moare, iarăși nu se cade să plângi pe nimeni.
  27. Moartea pentru celce se naște și renașterea pentru celce moare sunt cel mai sigur lucru. De aceea, nu trebue să te întristezi de ceeace nu se poate schimba.
  28. Începutul și sfârșitul ființelor este nevăzut, numai viața lor trupească este văzută. De ce te plângi de aceasta?
  29. Ca o minune privește unul sufletul, ca o minune îl trâmbițează altul, ca o minune aude al treilea vorbindu-se de el, dar niciunul din cei cari aud numai vorbindu-se de el, nu-și poate da seama ce este.
  30. În orice trup în care sălășluește, el nu poate fi nimicit. De aceea, nu plânge pe nici o ființă, o Bharata.
  31. Nu sta la îndoială, ce trebue să faci față cu datoria de a te lupta, căci nimic nu este mai de laudă pentru un ostaș ca lupta fățișă.
  32. Ostașii privesc o asemenea luptă ca o poartă deschisă a cerului, o fiu al Pritii,
  33. Iar dacă nu-ți vei îndeplini această datorie sfântă, îți vei pierde drepturile și cinstea și vei fi acoperit de rușine,
  34. Și rușinea va rămâne asupra ta deapururi, iar pentru un om cinstit, rușinea este mai rea decât moartea,
  35. Și vitejii cari mânuesc carele de războiu vor crede, că tu de frică dai înapoi dela luptă și vei fi disprețuit de ei, cari până acum te-au stimat.
  36. Așijderea și dușmanii te vor vorbi de rău și se vor îndoi de vitejia ta. Și ce ar putea fi mai dureros decât aceasta?
  37. Dacă vei fi ucis în luptă, vei dobândì cerul, dacă vei ieși biruitor, vei fi stăpânitor pe pământ. Scoală dar, fiu al Kuntii, și pornește la luptă.
  38. Pregătește-te de luptă, neținând seamă nici de plăcere, nici de durere, nici de câștig, nici de pagubă, nici de biruință, nici de înfrângere. Așa nu vei cădea în păcat.
  39. Ți-am spus acestea din punctul de vedere al filosofiei Sankya. Ascultă acum ce învață și sistemul Yoga. Dacă pe acesta ți-l vei însuși, prin meditație, te vei libera, o fiu al Pritii, de legăturile faptelor,
  40. Și nu va mai fi pentru tine nici o nădejde de înălțare, nici putință de cădere (prin peregrinarea sufletului). Cine își însușește cât de puțin din această cunoștință, scstpa de mare nevoie.
  41. Înțelepciunea, care rămâne neschimbată, e una singură, pe când învățăturile nestatorniciei sunt nesfârșite și felurite, o vlăstar al Kuravilor.
  42. Vorbe frumoase au pe buze cei neînțelepți, cari se desfătează de cuvintele Vedei și zic, o fiu al Pritii, că nu e nimic mai de seamă ca acelea.
  43. Nădejdea lor e că pot ajunge în cer prin fapte bune și cred că renașterea e urmare a faptelor și că păstrarea datinelor religioase le aduce fericire în viața aceasta și în cea viitoare.
  44. Cine se lasă amăgit de aceștia, își are privirile ațintite spre fericirea pământească și cerească, dar din învățătura care are în sine statornicie și se întemeiază pe adâncirea în sine însuș nu se va împărtăși.
  45. Vedele se mărginesc la cele trei însușiri ale lucrurilor, tu însă, Argiuna, desbară-te de aceste trei însușiri. Desbară-te de contrazicerile firii și caută liniștea în adevărul veșnic, fără grijă de cele materiale și conștient de tine însuți.
  46. Precum lacul, în care se adună apă din toate părțile, poate fi de folos în multe feluri, tot așa și Vedele pentru brahmanul înarmat cu cunoștință.
  47. O îndeletnicire stă în aceea ca să faci ceeace ea își impune, iar nu să tragi foloase din ea. Nu urmărì folosul ce ai putea trage din faptele tale, dar nici nu te da lenei.
  48. Fă ceeace ai de făcut în cea mai deplină resemnare și nu te gândì la răsplată, o Biruitorule. Fii nepăsător în fericire, ca și în nefericire. Nepăsarea aceasta se chiamă yoga.
  49. Fapta e cu mult mai pre jos decât căutarea cunoștinței, o Biruitorule. Caută-ți scăparea în cunoștință. Vai de ceice urmăresc răsplata!
  50. Cine caută cunoștința nu ia seama la faptele bune sau rele. Urmărește dar cunoștința. Ea duce și la săvârșirea de fapte.
  51. Înțelepții, cari caută cunoștința, renunță la răsplata faptelor și, liberați din cătușele renașterilor, merg acolo unde nu e nici o suferință.
  52. Când sufletul va fi cunoscut haosul lumii atunci vei fi scârbit de ceeace poți învăța și ai învățat din Cărțile sfinte.
  53. Și când cunoștința ta se va împotrivi Scrierilor sfinte și va sta neclintită în meditație, atunci ai dobândit yoga.
  54. Argiuna: Cum se poate cunoaște, o Sburlitule, cel statornic în cunoștință și neclintit în meditație? Cum vorbește cel nestrămutat în cugetul său? Cum stă și cum merge?
  55. Cel Prea Înalt: Cine leapădă toate plăcerile inimii sale și găsește mulțumirea numai în sine și prin sine, acela poartă numele de statornic în cunos, tință.
  56. Cine rămâne nezdruncinat în suferință și în bucurie, nestăpânit de patima fricii și a mâniei, acela se numește nestrămutat în cugetul său sau muni.
  57. Cine n’are nici o înclinare personală, cine în fericire nu simte mulțumire și în nefericire nu simte părere de rău, acela are cunoștință adevărată.
  58. Cine își întoarce simțurile dela lucrurile din afară, cum își strânge broasca țestoasă mădularele sub țeastă, acela are cunoștință statornică.
  59. Lucrurile ce cad sub simțuri n’au nici un farmec pentru cel care nu le dorește. Însuș gustul îl pierde celce renunță cu totul la gustare.
  60. Câte odată, simțurile înfuriate târăsc cu ele chiar inima înțeleptului, o fiu al Kuntii.
  61. Cine și-a învins simțurile și se afundă cu supunere în dumnezeirea mea și cine le și conduce prin puterea dumnezeească, acela are cunoștință statornică.
  62. Cine dimpotrivă se gândește la plăcerile simțurilor, își va simți inima atrasă de ele. Din această atracțiune se naște pofta, iar din poftă patima.
  63. Din patimă se naște orbirea minții, din orbirea minții turburarea ținerii de minte, din turburarea ținerii de minte pierderea cunoștinței, iar când se pierde cunoștința și omul e pierdut.
  64. Cine însă privește lucrurile ce cad sub simțuri cu simțuri care s’au desbrăcat de plăcere și neplăcere și are stăpânire de sine, acela dobândește pacea, pentrucă sufletul îi e liniștit.
  65. Pacea lăuntrică îl scapă de orice grijă, căci inima celuice a dobândit pacea va ajunge îndată la statornicie.
  66. Cine nu se resignează n’ajunge la cunoștință, cine nu se resignează nu se adâncește în sine, cine nu se adâncește în sine n’are pace, cine n’are pace de unde ar putea avea bucurie?
  67. Mintea celuice ascultă de nestatornice simțuri este purtată încoaci și încolo, ca o corabie pe mare, bătută de vânturi.
  68. De aceea, o Voinice, cine-și stăpânește simțurile în fața lucrurilor ce cad sub simțuri, acela are cunoștință adevărată.
  69. Noaptea tuturor ființelor este zi pentru celce are stăpânire de sine și ziua lor este noapte pentru el.
  70. Precum apele se liniștesc în nemărginitul ocean, tot astfel se potolesc în el poftele și gustă pace. Nu tot așa e cu cel mânat de plăceri.
  71. Omul care se leapădă de toate poftele și trăește fără dorințe, fără prețuire și fără iubire de sine, acela dobândește pacea.
  72. Aceasta însemnează a trăi în Brahma, o fiu al Pritii. Cine a ajuns la aceasta, nu mai este neliniștit. Cine stăruește în aceasta dobândește, când moare, nirvana în Brahma.