Skip to content

Bhagavad-gītā V

  1. Argiuna: O Krișna, tu propoveduești renunțarea la fapte și în acelaș timp săvârșirea de fapte. Spune-mi lămurit, care din amândouă e mai bună?
  2. Cel Prea înalt: Atât renunțarea la fapte cât și săvârșirea de fapte duc la mântuire. Dintre amândouă însă mai bună este săvârșirea de fapte.
  3. Acela renunță cu adevărat la fapte, care nu urăște și nu poftește, căci, dacă în sufletul lui nu e nici o patimă, lesne se poate desface de legăturile existenței.
  4. Numai cei neștiutori vorbesc de cunoștință și fapte ca de două lucruri deosebite. Cine are una, o are și pe cealaltă.
  5. Ținta care se ajunge prin cunoștință, se ajunge și prin faptă. Cunoștința și fapta sunt în fond una. Cine știe aceasta, este pe calea cea dreaptă.
  6. Renunțarea este grea, o Voinice, pentru celce nu s’a lepădat de sine, pe când înțeleptul care s’a lepădat de sine ajunge ușor la Brahma.
  7. Pentru celce cu inimă curată s’a lepădat de sine și are stăpânire de sine și-și înfrânează simțurile și se simte una cu tot ce există, faptele nu sunt nici o piedecă.
  8. Cine se leapădă de sine și cunoaște adevărul, își dă seama, că nu el este celce săvârșește o faptă oare care. Și dacă el vede și aude și pipăe și miroase, dacă mănâncă și merge și doarme și respiră,
  9. Dacă vorbește și lasă să i-se facă sau face însuș ceva, dacă închide și deschide ochii, își dă seama că numai organele simțurilor sale se îndeletnicesc cu lumea simțurilor.
  10. Cine face toate faptele sale în numele lui Brahma și nu se gândește la răsplată, acela nu se pătează de păcat, cum nu se pătează foaia nufărului de apă.
  11. Sfinții (yoghii), cari renunță la răsplată, pentru a-și păstra sufletul curat, săvârșesc faptele numai cu trupul, cu inima și cu mintea.
  12. Celce se leapădă de sine, renunță la răsplata faptelor și dobândește pacea netrecătoare. Celce nu se leapădă de sine, lucrează sub imboldul poftelor, ține la răsplată și e încătușat de fapte.
  13. Sufletul conștient de sine sălășluește, vesel și stăpân peste simțuri, în cetatea cu nouă porți (trupul) nefăcând sau îndemnând să se facă ceva.
  14. Stăpânul lumii nu crează nici făptuirea nici faptele, nici legătura dintre faptă și răsplată, ci acestea le face firea proprie fiecărei ființe.
  15. Cel atot puternic nu e cauza nici a faptelor bune nici a celor rele ale cuiva, ci întunecarea cunoștinței de către necunoștință este cauza pentru care rătăcesc făpturile.
  16. Celor în cari această neștiință este înlăturată de cunoștința sufletului, li se descopere adevărul, prin cunoașterea de sine înșiși și ea le luminează ca soarele.
  17. Cine cunoaște aceasta și se face una cu ea și rămâne neclintit în ea și o privește ca cea mai înaltă țintă, acela merge acolo unde nu mai este întoarcere și păcatele îi sunt șterse prin această cunoștință.
  18. Înțeleptul înzestrat cu această cunoștință vede una și aceeaș în învățatul și smeritul brahman, în bou, în elefant și chiar și în câine și în mâncătorul de carne de câine (svapaka).
  19. Ceice s’au deprins să vadă acelaș lucru în tot ce există, cuceresc lumea chiar în viața lor pământească, căci neprihănitul Brahma se află deopotrivă în toate, de aceea și ei se află în Brahma.
  20. Nu te da cu totul bucuriei, când ți-se întâmplă ceva plăcut. Dacă cunoști pe Brahma și rămâi neclintit în această cunoștință te afli în Brahma.
  21. Cel al cărui suflet nu e robit de lumea din afară, găsește în sine însuș ceeace-l face fericit și dacă se lasă din tot sufletul în voia lui Brahma, dobândește fericirea netrecătoare.
  22. Toate bucuriile, care răsar din venirea în atingere cu lumea, sunt un izvor de suferință și au început și sfârșit, o fiu al Kuntii. Înțeleptul nu se bucură de ele.
  23. Cine știe chiar aci pe pământ să se desbere de legăturile trupului, de plăcere și de mânie, este cucernic și fericit.
  24. Cine găsește în sine bucuria, mulțumirea și lumina, este un yoghi, e una cu Brahma și ajunge la topirea sa în Brahma (nirvana).
  25. Topirea în Brahma o ajung înțelepții, dacă s’au curățit de păcate, au lepădat îndoiala, sunt stăpâni peste ei înșiși și le pare bine de bunăstarea tuturor ființelor.
  26. Cine stă mai presus de plăcere și de mânie, își ține gândurile în frâu și se cunoaște pe sine însuș, ajunge la topirea în Brahma.
  27. Cine nu se lasă înrâurit de lumea din afară și-și îndreaptă privirile între sprîncene, cine-și potrivește inspirația și expirația și respiră pe nas,
  28. Cine-și stăpânește, ca un sfânt, simțurile, inima și mintea și râvnește numai mântuirea, ca cea mai înaltă țintă și se desface de orice dorințe, temeri și patimi, acela e mântuit de veci.
  29. Cine mă recunoaște pe mine ca primitorul tuturor jertfelor și al pocăinței, ca pe Stăpânul tuturor lumilor și prietenul a tot ce viază, acela intră în odihna de veci.