Skip to content

Bhagavad-gītā V

  1. Arjuna a spus: Kr̥ṣṇa, tu lauzi renunțarea la faptă, și totodată și yoga; spune-mi în mod deslușit care din ele este mai bună.
  2. Bhagavat a spus: Renunțarea și yoga faptei duc ambele la binele suprem (niḥśreyasa). Dintre ele două, yoga faptei este mai presus decât renunțarea la faptă.
  3. Trebuie recunoscut ca ascet-pentru-totdeauna cel care nu urăște și nu dorește; cel care a trecut dincolo de dualitate, o tu cel cu brațul mare, se elibereaza ușor de legături.
  4. Numai cei puțini la minte, nu și înțelepții, vorbesc despre Sāṁkhya și Yoga ca despre lucruri deosebite; cel care o urmează doar pe una obține totodată fructul amândurora.
  5. Starea care se dobândește prin Sāṁkhya se dobândește și prin Yoga; cel care vede că Sāṁkhya și Yoga sunt una, acela vede.
  6. Renunțarea, o tu cel cu brațul mare, se dobândește cu greu fără yoga; ascetul cufundat în meditația Yoga ajunge fără zăbavă la Brahman.
  7. Cel unit în yoga, cu trupul purificat, cu trupul învins, cu simțurile învinse, al cărui Sine este Sinele tuturor ființelor, chiar dacă făptuiește, el nu este întinat.
  8. „Nu eu făptuiesc ceva“, așa gândește cel concentrat care cunoaște adevărul, atunci când vede, aude, atinge, miroase, mănâncă, merge, doarme, respiră,
  9. Vorbește, dă drumul, prinde, închide și deschide pleoapele; el zice: „simțurile acționează în obiectele lor“.
  10. Cel care făptuiește dăruindu-i lui Brahman toate faptele, părăsind orice legătură, de el nu se prinde păcatul, precum apa de frunzele lotusului.
  11. Yoginii săvârșesc fapte cu trupul, cu simțul intern, cu mintea și chiar numai cu simțurile, părăsind orice legătură pentru purificarea Sinelui.
  12. Cel unit în yoga, părăsind fructul faptelor, dobândește pacea supremă; cel neunit, legat de fruct, se înlănțuie prin acțiunea dorinței.
  13. Renunțând cu mintea la toate faptele, cel întrupat stă fericit și stăpân în cetatea cu nouă porți, fără să făptuiască și fără să provoace fapte.
  14. Nici starea de făptuitor și nici faptele nu le creeaza Stăpânul Cel Omniprezent, și nici legătura faptei cu fructul său; Natura (svabhāva) e cea care pune totul în mișcare.
  15. Cel Omiprezent nu-și însușește nici fapta bună a cuiva; Cunoașterea este învăluită de necunoaștere; prin ea li se tulbură mintea creaturilor.
  16. Însă celor cărora necunoașterea le este distrusă de Cunoașterea Sinelui, Cunoașterea le iluminează, asemenea Soarelui, pe Cel Suprem.
  17. Cei care-L poartă în minte, care se identifică cu El, care iau sprijin în El, care-L au drept ultim scop, scapă de noi reîntoarceri, se scutură dintr-o dată de păcatele lor.
  18. Înțelepții privesc la fel la un brahman plin de știință și virtute morală, la un bou, la un elefant, la un câine sau la un mâncător de câini.
  19. Creația a fost învinsă în această lume de cei cu mintea egală; Brahman este fără pată, mereu același; de aceea stau ei în Brahman.
  20. Cel care stă în Brahman, care cunoaște pe Brahman, cu mintea neclintită, netulburat, nu se bucură de ce-i plăcut, nu se sperie de ce-i neplăcut.
  21. Cu Sinele desprins de contactele exterioare, găsește în Sinele lui fericirea. Cu Sinele unit cu Brahman prin yoga, el capătă fericirea nepieritoare.
  22. Bucuriile născute din contactul simțurilor sunt matca durerii. Ele au un început și un sfârșit, o fiu al lui Kuntī; înțeleptul nu află bucurii în ele.
  23. Cel care poate în această lume, înainte de a se elibera de trup, să-și stăpânească zbuciumul născut din dragoste și ură, acel om este unit și fericit.
  24. Numai cel care are fericirea lăuntrică, bucuria lăuntrică, precum și lumina lăuntrică, acel yogin devenit una cu Brahman, ajunge la stingerea în Brahman (brahmanirvāṇa).
  25. Dobândesc stingerea în Brahman, r̥ṣii cu păcatele șterse, cu îndoiala tăiată, stăpâni pe ei, bucuroși de binele tuturor ființelor.
  26. Pentru asceții eliberați de dragoste și ură, cu mintea stăpânită, cunoscători ai Sinelui, stingerea în Brahman există pretutindeni în jurul lor.
  27. Îndepărtând contactele exterioare, cu privirea ațintită numai între cele două sprâncene, egalizând suflul inspirator (prāṇa) cu suflul expirator (apāna) care trec prin nas,
  28. Ascetul cu mintea, simțul intern și simțurile stăpânite, care are drept ultim scop eliberarea, lipsit de dorință, frică și milă, numai acela este eliberat pentru totdeauna.
  29. Cunoscându-mă pe mine ca cel care are parte de sacrificiu și asceză, ca Marele Stăpân Divin (Maheśvara) al întregului Univers, prieten al tuturor ființelor, el ajunge la pace.