Skip to content

Bhagavad-gītā VIII

  1. Argiuna: Ce este acel principiu creator (Brahman), ce este eul propriu și ce este lucrul, o prea înalte spirit, și ce este a fi de față în ființe și în zei?
  2. Și cum poate cineva, care e îmbrăcat în trup, să fie de față în jertfe, o Madhusudana, și cum pot ceice se înfrânează să te cunoască pe tine, când se sfârșește cu ei?
  3. Cel Prea Înalt: Principiul creator este existența supremă și netrecătoare; eul propriu este firea fiecăruia și lucru se chiamă jertfa, care este esența și începutul tuturor ființelor.
  4. Starea mea de față în ființe este firea mea materială, starea de față în zei este subiectul cunoscător, starea de față în jertfe este eul meu îmbrăcat în trup, o tu cel mai nobil dintre cei întrupați.
  5. Cine se gândește la mine în cel din urmă ceas, când se desparte de trup, se cufundă în ființa mea. Despre aceasta nu mai e nici o îndoială;
  6. Căci la cine gândește cineva în clipa din urmă, când se desparte de trup, în acela se cufundă, o fiu al Kuntii, ființa sa prefăcându-se în ființa aceluia.
  7. De aceea, îndreaptă-ți gândurile întotdeauna spre mine și luptă împlinindu-ți datoria. Dacă-ți îndrepți simțurile și mintea spre mine, te vei topì în mine, cu siguranță.
  8. Cine gândește, cu mintea smerită prin studiu și meditație neîmprăștiată, la supremul, cerescul eu al cunoștinței (Purușa), acela se topește în el, o fiu al Pritii.
  9. Cine gândește la cel fără început și fără sfârșit, la atoate stăpânitorul, la cel necuprins cu mintea, la atotțiitorul, care nu poate fi nici într’un chip înfățișat și care luminează în întunerec ca soarele,
  10. Cine se gândește la el, în ceasul morții, cu gând neclintit, smerit și întărit prin venerare și meditație și cu simțurile adunate, acela se cufundă în spiritul suprem, dumnezeesc.
  11. Am să-ți descriu pe scurt calea pe care cunoscătorii Vedelor o numesc calea nemuririi, pe care merg ceice se înfrânează și sunt fără patimi și pe care și-o aleg ceice se dedică vieții sfinte.
  12. Cine închide toate ușile simțurilor, își stăpânește inima, își ține respirația și ajunge astfel la statornicie în meditație,
  13. Cine moare rostind silaba OM, care închipuește pe unicul și veșnicul principiu al creațiunii și se gândește la mine, când se desparte de trup, acela merge pe calea cea dreaptă.
  14. Cine gândește necontenit la mine și nu-și îndreaptă gândurile spre altceva, este un înțelept pios și pentru unul ca acesta eu sunt lesne de ajuns, o fiu al Pritii.
  15. Cei cari au ajuns la mine, nu se mai nasc din nou în acest sălaș trecător al durerilor, căci au atins desăvârșirea cea mai înaltă.
  16. Toate lumile, până la lumea principiului creator, se întorc din nou la obârșia lor, o Argiuna, cine însă se cufundă în mine nu se mai naște din nou.
  17. Cei cari știu, că o zi a lui Brahma are o mie de perioade cosmice și noaptea lui așijderea, știu într’adevăr ce e ziua și noaptea.
  18. În zorii zilei purced din cel nevăzut toate cele văzute, iar în amurg se întorc din nou în el.
  19. Acest nesfârșit șir de ființe, care se urmează unele pe altele, piere când vine noaptea, o fiu al Pritii, și începe din nou când se ivește ziua, însă nu prin voia lor;
  20. Dar acea substanță, superioară, a Celui nevăzut și ca și el nevăzută și veșnică, nu piere ca lucrurile create.
  21. Această substanță simplă, care se numește Veșnicie și care e descrisă ca scop final, la care cine ajunge nu se mai întoarce, este locuința mea supremă.
  22. Ea este, o fiu al Pritii, supremul subiect al cunoștinței (Purușa), la care se ajunge numai prin cucernicie. În el se cuprind toate ființele și prin el s’a făcut întreaga lume.
  23. Îți voiu spune acum, o Bharata, vremea în care murind înțelepții se nasc din nou sau nu se mai renasc.
  24. Se întorc în Brahma înțelepții pioși, cari mor în timpul arșiței dogoritoare, ziua, în jumătatea luminoasă a lunii, în cele șase luni, cât soarele merge spre miază noapte. Această cale se chiamă a zeilor.
  25. Ajung în împărăția luminii lunii și trebue să se nască din nou înțelepții, cari mor când e timpul cețos, noaptea, în jumătatea întunecoasă a lunii, în cele șase luni cât soarele merge spre miazăzi. Aceasta se cheamă calea strămoșilor.
  26. Aceste două căi, una luminoasă, cealaltă întunecoasă, sunt din veci pentru lumea viețuitoarelor. Una duce acolo de unde nu mai e întoarcere (nirvana), cealaltă duce iarăș în lume.
  27. Orice înțelept, care cunoaște aceste două căi, nu se poate rătăci, o fiu al Pritii. De aceea, o Argiuna, îndeletnicește-te deapururi cu meditațiunea.
  28. Înțeleptul, care știe aceasta, dobândește mai mult decât ceeace se făgăduește celorce citesc Vedele, aduc jertfe, practică asceza și dau milostenie. El ajunge la Ființa supremă.