Skip to content

Bhagavad-gītā XI

  1. Argiuna: Sunt acum cu totul luminat, pentrucă ai binevoit să-mi descoperi această prea înaltă învățătură mistică despre suprema cunoaștere de sine.
  2. Mi-ai spus cu deamănuntul despre începutul și sfârșitul lucrurilor și despre desăvârșirea ta netrecătoare, o ființă cu ochi de nufăr.
  3. Mi-ai descris astfel ființa ta, o prea înalte Stăpâne, fă acum să văd dumnezeescul tău chip, o Spirit prea înalt.
  4. Dacă crezi că este cu putință să-l văd, Stăpâne, atunci arată-mi, Doamne al meditației, pururelnicul tău eu.
  5. Cel Prea Înalt: Privește, fiu al Pritii, sutele și miile mele de chipuri felurite și cerești, care se arată în tot felul de colori și forme.
  6. Vezi pe Adityas, Vasus, Rudras, Așvini și Maruți, iată, o Bharata, multe chipuri minunate văzute mai’nainte.
  7. Iată aci de față, în trupul meu, o Pletosule, întreaga lume a celorce se mișcă și a celorce nu se mișcă. E tot ce tu vrei să vezi.
  8. Cu ochiul tău pământesc însă nu mă poți vedea, îți voiu da dar un ochiu ceresc. Cu acela vei vedea suprema mea fire mistică.
  9. Povestitorul: După ce a grăit astfel, Hari, Stăpânul marei puteri magice, a arătat feciorului Pritii supremul său chip dumnezeesc,
  10. Cel cu multe guri și ochi, cu multe priviri minunate, cu multă podoabă cerească, cu multe și de multe feluri arme cerești,
  11. Cu cununi și veștminte cerești acoperit, cu miresme cerești uns, Ființa care cuprinde în sine totul, nesfârșită, cu fețe întoarse către toate părțile.
  12. Dacă ar luminà deodată o mie de sori pe cer, strălucirea lor abia ar fi asemenea cu aceea a marei Ființe.
  13. Atunci văzu urmașul lui Pandu în trupul Dumnezeului Dumnezeilor întreaga lume, care e atât de felurită în înfățișările ei, ca și cum ar fi fost un singur lucru.
  14. Cuprins de mirare, cu părul zburlit, Câștigătorul de avuții își plecă încet capul înaintea zeului, își împreună mâinile și zise:
  15. Argiuna: În trupul tău, o Zeu, văd pe toți Dumnezeii, văd ceata nesfârșită, a tot ce are viață, văd pe Brahma stăpânul, șezând pe flori de nufăr, cu chip de șarpe genii și pe toți înțelepții.
  16. Te văd cu mii de brațe și guri și ochi și piepturi, cu chip ce n’are margini și nici asemănare, făr’ de început și mijloc și fără de sfârșit, o Zeu atotputernic și atotcuprinzător!
  17. Pe cap tu porți coroană, în mâini ai disc și ghioagă, din care se revarsă ocean de strălucire. Orbit sunt de lumina-ți cu-a soarelui la fel și care totul umple cu splendorile ei.
  18. Tu ești Cel unul singur și ținta cunoștinței, Tu ești cârmaciul lumii și sufletul ei ești. Ca păzitorul veșnic al veșnicilor legi, ca sufletul a toate și veșnic te cunosc.
  19. Nici început, nici mijloc și nici sfârșit având, cu brațe fără număr, puteri nemărginite, ca ochi soare și lună, cu luminoasă gură, de-a ta căldură, Vișnu, pătrunsă-i firea toată.
  20. Totul în lumea ’ntreagă și toate-a lumii părți de tine, o zeu, sunt pline. De tine unul singur. Cele trei lumi cuprinse-s de groază când s’arată măreț, înfricoșat, Prea Înalte, chipul tău.
  21. În cete nesfârșite, sfielnice, supuse se apropie toți zeii de tronul tău ceresc, iar sfinții și ’nțelepții, strigând: „Mărire ție“ în ne’ntrecute imne, cântând, te preamăresc.
  22. Așvinii și Măruții, Rudrașii și Vasuții, toți zeii laolaltă, toți Manii, Sadhyașii, spre tine își înalță privirile cu spaimă și ’nfiorați de groază le pleacă Adhityașii.
  23. Și de-al tău trup gigantic cu brațe, piepturi multe, cu ochi fără de număr și coapse și picioare, cu guri și dinți puternici și pântece ’nfoiate făptura se ’nfioră și eu sunt prins de tremur.
  24. Înalt până la ceruri te văd, o Preamărite, cu ochii tăi de pară mă umpli de cutremur, cu gura ta din care țâșnesc deapururi flăcări, odihna mea și pacea, o Vișnu, faci să piară.
  25. Căci râsul tău e rânjet cumplit ce dă fiori de moarte cui te vede și gura ta-i vulcanul ce veșnic varsă flăcări. De robul tău, o rege, al lumii ’ntregi stăpân, îndură-te și-l iartă.
  26. Fiii lui Dritaraștra ’n tine-și găsesc moartea și mândra ostășime din regi alcătuită, din Bișma, Drona, Karna și-a oastei noastre floare, din ceice-s mai de frunte printre vitejii noștri.
  27. Gâtlejul tău teribil și dinții tăi de tigru îi fac ca să dispară ca într’un vârtej de mare. Din ei pe unii-i văd chiar, cu mădulări stâlcite, cum spânzură în aer, în golul dintre dinții-ți.
  28. Cum apa’n mări se duce de râuri săltătoare și’n goană nebunească se’ntrece să se scurgă, așa’n al tău gâtlej de pară arzătoare se prăvălesc vitejii oștirii noastre mândre.
  29. Ca musculița, care pieirea și-o găsește în flacăra luminii spre care se avântă, așa lumile toate aleargă cu pași repezi spre-al tău gâtlej năpraznic, ce toate le înghite.
  30. Ale tale guri de foc sorb viața cu nesaț din tot ce-i însuflețit, iar lumina ce ’mprăștii, ca și razele ce verși, în scrum preface totul. Vișnu, așa-i privirea ta. Deaceea ești tu zeu cumplit.
  31. O chip atât de groaznic, spune mie; Cine ești? Căci în fața ta mă plec, fii mie îndurător! Și să te cunosc râvnesc peste fire de aprins, dar în felul cum te-arăți, n’aș putea să te pricep.
  32. Cel Prea Înalt: Hei! Eu sunt timpul, care, în mersul lui nainte, sfărâmă tot în cale și ’n primul rând pe om. Din toți vitejii cari îi vezi pe-aceste câmpuri niciunu-afar’de tine, nu va scăpa cu viață.
  33. Aibi dar curaj și luptă cu ’ncredere ’nainte, dușmanul nu va ’nvinge, biruitor ești tu. Al meu braț este care îl culcă la pământ, iar tu ești numai arma cu care-i doborât.
  34. Pe Bișma, Drona, Karna, ca și pe Yayagrata și pe ceilalți protivnici, eu i-am ucis deja. Pășește dar nainte și nu te ’nfricoșa. Toți vor cădea ’nțărână. Victoria-i a ta.
  35. Povestitorul: Când purtătorul de cunună, Argiuna, auzi aceste cuvinte din gura Pletosului, își împreună mâinile, își plecă ușor capul și, plin de spaimă și de respect, zise către Krișna:
  36. Argiuna: E foarte drept, o Krișna, ca lumea să tresalte de mare bucurie în fața slavei tale, ca demonii să fugă cu groază dinainte-ți, iar sfinții să se plece cu-adâncă mulțumire.
  37. Căci ție se cuvine să te slăvim deapururi mai mult chiar ca pe Brahma, din care-au ieșit toate. Pe tine, nesfârșitul, care cuprinzi pe toate și ești după voință, sau, dacă vrei, nu ești.
  38. Mai ’nalt decât toți zeii, din creatori întâiul, a lumii și-a științei comoară nesecată, hotar al existenței, tu cel fără hotare, cu chipuri nesfârșite, făcut-ai tot ce este.
  39. Tu ești Varuna, Vayu, și Agni, Yama, luna, tu ai chemat la viață pe om și orice ființă. Deaceea totu-ți cântă, în coruri nesfârșite, mărire, mulțumire, cerescule Părinte.
  40. Mărire aduce ție adâncul și’nălțimea și cerul și pământul. Mărire ție, Doamne! Tăria ta-i nespusă, puterea uimitoare, așa că tu ești totul și toate sunt în tine.
  41. În marea-mi neștiință, ți-am zis ades’ prieten, și Krișna și Yadava, ca ori și care zeu, recunoscând mărirea-ți de cel mai mare zeu cu mintea mea ’ncâlcită sau inima-mi ușoară.
  42. Dacă cumva greșit-am și cinstea nu ți-am dat, când am glumit cu alții, când am șezut la masă, când am fost la plimbare, ori când acasă stat-am, te rog cu umilință, iertare-mi dăruește.
  43. Părinte a toată lumea, stăpâne al vieții, izvor de ’nțelepciune, ocean de cunoștință! Asemenea cu tine nu-i nimeni pe-aste lumi și cu a ta putere nimic nu se măsoară.
  44. Mă plec dar înainte-ți, mă cuceresc în totul, mă rog cu umilință de mila ta cea mare: îndură-te de mine ca mama de-a sa fică, ca prietenul de prieten, c’amantul de-a sa dragă.
  45. Acum sunt încântat, că sufletu-mi putu zări a ta divină față, cum n’a visat vreodată. Dar ceeace am văzut, grozav m’a ’nfricoșat și aș vrea să văd acum și chipul tău plăcut.
  46. Să-ți văd pe cap cununa și’n mână toroipanul și discul aurit purtând ca rege al tuturora. Așa mi-te arată, Stăpâne a toată firea, cu chipul blând de tată, cu inima senină.
  47. Cel Prea Înalt: Chipul meu cel prea slăvit, o Argiuna îl văzuși de mărire ’nconjurat, în lumină ’nfășurat, cu vrăjile lui toate, lumea oglindind în el, cum dintre vii niciunul nu l-a mai văzut.
  48. Nici al Vedei cititor, nici cel mai bun jertfitor, nici celce gândește adânc și nici omul milostiv, cum nici cel mai sfânt ascet n’au văzut cu ochii lor ce văzuși tu, muritor, prin harul meu cel nespus.
  49. Gonește fric’ acuma și nu pierde curajul, că mă văzuși în chipul care pe om spăimântă, căci iată vreau ca iarăș să mă ’nfățișez ție în forma care place făpturii tale șubrezi.
  50. Povestitorul: După ce Vasudeva grăi astfel către Argiuna, i-se arată din nou cu chipul său blând și marele Spirit mângâe astfel pe celce se înfricoșase.
  51. Argiuna: Pentrucă te văd iarăș în chipul tău omenesc și blând, iată m’am liniștit și mi-am venit în fire, o Cercetătorule de oameni.
  52. Cel Prea Înalt: Chipul în care tu m’ai văzut e greu de văzut. Zeii înșiși doresc să mă vadă cu acel chip.
  53. Nu prin citirea Vedelor, nici prin asceză, prin milostenie sau prin jertfe poate ajunge cineva să mă vadă cum m’ai văzut tu.
  54. Cine însă mă cinstește numai pe mine și se lasă cu totul în voia mea, o Argiuna, poate să mă cunoască cum sunt eu în ființa mea și să se cufunde în mine, o spaima dușmanilor.
  55. Cine face lucrurile mele, mă cinstește mai mult decât orice și mă adoră. Cine se leapădă de lume și iubește toate ființele, acela vine la mine, o urmaș a lui Pandu.