Skip to content

Bhagavad-gītā XVIII

  1. Argiuna: Ființa înfrânării și a renunțării aș vrea s’o știu, o Pletosule. Aceasta învață-mă, te rog.
  2. Cel Prea Înalt: Prin infrânare înțeleg înțelepții renunțarea la săvârșirea de fapte bune în vederea răsplății, iar prin renunțare înțeleg neurmărirea nici unei răsplăți pentru săvârșirea de fapte bune.
  3. Unii înțelepți învață, că ar trebui să se renunțe cu totul la fapte, ca la un păcat, alții susțin că nu trebue să se renunțe la jertfe, la pocăință și la milostenie, ca fapte bune.
  4. Ascultă acum părerea mea asupra renunțării, tu cel mai bun dintre Bharataș căci renunțarea, o Tigrule între oameni, este de trei feluri:
  5. La jertfe, pocăință și milostenie nu trebue să se renunțe, ci ele trebue practicate, pentrucă servesc la curățirea înțelepților;
  6. Dar trebue făcute fără gând de răsplată și fără a fi legat de ele. Aceasta este, o fiu al Pritii, părerea mea limpede și neschimbată.
  7. La ceeace poruncește datoria nu trebue renunțat. Cine renunță, o face din neghiobie și o astfel de renunțare are însușirea tamas.
  8. Renunțarea la ceva ce ar putea produce durere sau de teama de prea mare osteneală, are însușirea ragias și nu-și ajunge ținta.
  9. Dacă, o Argiuna, se săvârșește o faptă din convingerea că trebue făcută și nu se urmărește răsplată, nici nu pornește din vreun interes, o asemenea renunțare are însușirea sattva.
  10. A nu se feri de fapta neplăcută și a nu ține la cea plăcută, acesta este semnul după care se cunoaște înțeleptul, care are însușirea sattva și cel ce renunță fără nici o îndoială.
  11. Nici un om nu poate, cât trăește în trup pământesc, să renunțe cu totul la fapte; cine renunță însă la răsplata faptelor, merită numele de renunțător.
  12. Răsplata de după moarte a faptelor celorce nu renunță este de trei feluri: plăcută, neplăcută și o amestecătură de plăcut cu neplăcut.
  13. Află dela mine, o Voinice, cele cinci condițiuni ce trebue îndeplinite pentru săvârșirea ori cărei fapte:
  14. Prilejul pentru săvârșirea faptei, săvârșitorul, mijlocul de săvârșire, fapta însăș și participarea zeilor,
  15. Ori care ar fi fapta pe care o săvârșește omul, fie prin încordare trupească, fie cu cuvântul sau cu gândul, fie că e bună ori rea, se săvârșește numai datorită acestor cinci factori.
  16. Cine se socotește numai pe sine de săvârșitor al unei fapte, căci sunt și de aceștia, n’are cunoștință deplină și e un nătărău.
  17. Cine nu e orbit de iubirea de sine și n’are cunoștința turburată, nu ucide și nu e pătat, chiar dacă ar ucide toată lumea.
  18. Cunoștința, ceeace se cunoaște și celce cunoaște sunt întreitul îmbold pentru săvârșirea unei fapte; mijlocul de săvârșire, fapta și săvârșitorul sunt cele trei elemente ale săvârșirii.
  19. Cunoștința, fapta și făptuitorul pot fi de trei feluri, potrivit celor trei însușiri ale lucrurilor. Cum anume, ascultă dela mine:
  20. Cunoștința, prin care se cunoaște Ființa eternă în toate ființele, Cel neîmpărțit în ceeace este împărțit, are însușirea sattva.
  21. Cunoștința, care crede că vede, în feluritele ființe, substanțe deosebite, are însușirea ragias.
  22. Cunoștința, care socotește fie care lucru în parte ca totul, ca ființând el singur și nu-și dă seama de adevărata cauză a totului, care nu cunoaște adevărul și e mărginită, are însușirea tamas.
  23. Fapta săvârșită fără pornire, fără iubire, fără ură, de cineva care nu caută răsplată, are însușirea sattva.
  24. Fapta, săvârșită de cineva care urmărește împlinirea unei dorințe sau de unul care e plin de îngâmfare, are însușirea ragias.
  25. Fapta, săvârșită orbește, fără privire la urmările bune sau rele ce poate avea, are însușirea tamas.
  26. Făptuitorul, care nu e pornit sau stăpânit de egoism, care e statornic și energic și nu e muncit de gândul izbânzii sau al neizbânzii, are însușirea sattva.
  27. Făptuitorul, care e pătimas, și urmărește răsplată pentru fapta sa, care e poftitor, gata să facă pagubă altuia, necurat la gând și înclinat spre bucurie sau întristare, are însușirea ragias.
  28. Făptuitorul, care e fără devotament, cu gânduri josnice, îndărătnic, fățarnic, nepăsător, leneș, mic la suflet, îndoelnic, are însușirea tamas.
  29. Ascultă acum și întreita împărțire a lucrării rațiunii și a stăruinții, după cele trei însușiri ale lucrurilor, pe care ți-o voiu arăta în amănunte, o Prădalnicule.
  30. Rațiunea, care știe timpul potrivit când să înceapă și când să înceteze, când să lucreze și când nu, când să priviască și când nu, și care cunoaște ceeace osândește și ce mântuește, se zice că are însușirea sattva, o fiu al Pritii.
  31. Rațiunea, care nu cunoaște lămurit ce e drept și ce nedrept, ce trebue făcut și ce nu, se chiamă că are însușirea ragias.
  32. Rațiunea, care, învăluită în întunerec, socotește ca drept ceeace-i nedrept și vede toate lucrurile pe dos, are însușirea tamas.
  33. Stăruința, prin care sunt ținute în ascultare și supunere neclintită bătăile inimii, respirația și simțurile, se zice că are însușirea sattva, o fiu al Pritii.
  34. Stăruința, prin care cineva ține cu patimă la ceeace este bun, plăcut și folositor, dar numai pentru răsplată, are însușirea ragias, o Argiuna.
  35. Stăruința, prin care un orbit la minte ține la somn, teamă, grijă, desnădejde și ușurătate, are însușirea tamas.
  36. Ascultă acum dela mine, o taur al lui Bharata, și întreitul fel de bucurie și anume ceeace face bucuria și alungă întristarea:
  37. Ceeace la început are gust de fiere, iar la sfârșit de ambrozie, bucuria care izvorăște din voios, ia inimii și a cugetului, are însușirea sattva.
  38. Ceeace la început are gust de ambrozie, pentrucă place simțurilor, iar la sfârșit de fiere, o astfel de bucurie are însușirea ragias.
  39. Bucuria, care orbește dela început și până la sfârșit și are la temelie somnul, trândăvia și neghiobia, are însușirea tamas.
  40. Nu e nimic nici pe pământ nici în cer, care să nu aibă una din aceste trei însușiri ale lucrurilor materiale.
  41. Îndatoririle brahmanilor, ale ostașilor, ale plugarilor și ale servitorilor sunt împărțite după însușirile firii fiecărora.
  42. Îndatoririle brahmanului izvorăsc din firea lui și sunt: liniște sufletească, stăpânire de sine, pocăință, curăție, răbdare și spirit drept, cunoașterea adevărului, știință, și practicarea rânduelilor religioase.
  43. Îndatoririle ostașului, care decurg din firea lui sunt: vitejie, energie, statornicie, curaj și stăruință în luptă, dărnicie și înfățișare de stăpân, hotărâre și noblețe.
  44. Îndatoririle plugarului, care izvorăsc din firea lui sunt: lucrarea pământului, creșterea vitelor și negoțul.
  45. Cine se simte mulțumit cu ceeace face, ori ce ar fi aceea, acela ajunge la desăvârșire. Iată cum se ajunge la desăvârșire:
  46. Omul, care cinstește și iubește pe Celce este începutul tuturor lucrurilor și se află în toate, care-și iubește îndatorirea pusă lui de fire, acela ajunge la desăvârșire.
  47. Mai bine e ca fie care să-și împliniască îndatorirea sa, chiar dacă n’ar faceo destul de bine, decât să împliniască foarte bine îndatorirea altuia. Cine își împlinește îndatorirea pusă lui de fire, nu păcătuește.
  48. Împlinește-ți datoria pe care ți-o impune firea, chiar dacăt, i-e greu s’o faci, căci ori ce lucrare este însoțită de neplăceri ca focul de fum.
  49. Cine nu e alipit de lume în cugetul său, cine a ajuns la deplina stăpânire de sine și nu e rob nici unei pofte, acela a ajuns prin renunțare la cea mai înaltă desăvârșire a nelucrării.
  50. Cine a ajuns la desăvârșire, a ajuns la Brahma. Ascultă acum, o fiu al Kuntii, să-ți spun pe scurt care este cel mai înalt punct al științei:
  51. Cine are inimă curată, se înfrânează necontenit, nu ascultă de glasuri din afară sau din năuntru, renunță la tot ce e sensual și leapădă orice patimă și ură;
  52. Cine iubește singurătatea, se hrănește cu alimente ușoare, își stăpânește limba, trupul și gândurile, socotește întotdeauna practicarea meditațiunii ca cel mai de seamă lucru și n’are nici o patimă;
  53. Cine nu e robit de iubirea de sine, de samavolnicie, de mândrie, de pofte, de mânie, de iubirea alor săi, acela poate fi una cu Brahma.
  54. Cine e una cu Brahma, are suflet vesel, nu se întristează niciodată și nu dorește nimic. Unul ca acela privește deopotrivă toate ființele și socotește cinstirea mea ca lucrul cel mai de seamă.
  55. Cinstindu-mă, mă cunoaște pe mine, mărirea mea și cine sunt eu după ființă, iar dacă m’a cunoscut după ființă, intră numai decât în ființa mea.
  56. Săvârșind apoi toate faptele sale cu gândul la mine, ajunge prin harul meu, scopul său netrecător.
  57. Săvârșind toate faptele tale cu gândul la mine, privindu-mă pe mine ca cea mai înaltă țintă, trebue, ajutat de cunoștință și renunțare, să te gândești la mine în orice clipă.
  58. Dacă te gândești la mine, vei învinge, cu harul meu, toate piedicile, iar dacă din îndărătnicie, nu asculți de mine, vei pieri.
  59. Dacă te îndărătnicești în părerea ta și-ți propui să nu mai lupți, hotărârea-ți este zadarnică, pentrucă însăși natura te va sili să lupți.
  60. Dacă însă, vei fi silit de datoria ce-ți impune firea, să faci ceeace, în orbirea ta nu vrei să faci, atunci vei face-o, o fiu al Kuntii, împotriva voei tale.
  61. Stăpânul tuturor ființelor locuește, o Argiuna, în inimile tuturor și produce, prin atotputernicia sa, toate lucrurile după legi neschimbate.
  62. La el caută-ți scăparea cu toată ființa ta, o Bharata, și vei ajunge, cu harul său, la odihna deplină și la locul de veci.
  63. Cu aceasta ți-am descoperit învățătura care e mai tainică decât taina. Cugetă la ea adânc și fă apoi cum vei vrea.
  64. Ascultă acum mai departe și cuvântul meu, cel mai tainic din toate, căci te iubesc în chip deosebit și vreau să-ți spun ceeace ajută la mântuirea ta.
  65. Cugetă la mine, roagă-te mie, jertfește mie, pleacă voința ta înaintea mea și vei ajunge la mine. Îți făgăduesc aceasta, pentrucă te iubesc.
  66. Lasă la o parte orice formalitate, vino la mine, ca la singurul loc de scăpare și eu te voiu izbăvi de tot răul. Nu te turbura.
  67. Acest cuvânt nu trebuie să-l descoperi vreodată celorce nu fac pocăință, nu sunt pioși și ascultători, cum nici celorce cârtesc împotriva mea.
  68. Cine însă va destăinui această supremă taină celorce mă cinstesc pe mine, acela îmi dă prin aceasta cea mai mare cinstire și va veni la mine fără îndoială.
  69. Nu e nimeni între oameni, care să-mi arate o mai mare dragoste decât unul ca acesta și nimeni altul pe lume nu-mi va fi mai drag ca el.
  70. Cine va citi această convorbire dintre noi amândoi, îmi va aduce jertfa cunoștinței. Așa poruncesc eu.
  71. Așijderea și cel care o va asculta cu credință și fără rea voință, va dobândì, după ieșirea din trup, lumea celor fericiți.
  72. Ai ascultat tu, o fiu al Pritii, cu toată luarea aminte celece ți-am spus? A dispărut acum îngrijorarea ce te cuprinsese din cauza neștiinței, o Câștigătorule de bunuri?
  73. Argiuna: Orbirea s’a împrăștiat, învățătura ce mi-ai dat am primit-o prin harul tău, o Neprihănitule. Acum sunt hotărât și nefrământat de îndoială și voiu face după cuvântul tău.
  74. Povestitorul: Aceasta este minunata convorbire dintre Vasudeva și nobilul fiu al Pritii. Când am auzit-o, mi s’a sburlit părul.
  75. Mulțămită lui Viasa am putut auzi această taină a tainelor, învățătura despre meditație (yoga), așa cum a predat-o însuș Krișna, Domnul meditației.
  76. Fără încetare mă bucur, o rege, ori de câte ori îmi aduc aminte de această minunată și sfântă convorbire dintre Krișna și Argiuna.
  77. Aducându-mi aminte necontenit de această minunată arătare a lui Hari (Vișnu), mă umplu de nespusă uimire și mă simt nespus de fericit.
  78. Unde este Krișna, Domnul meditației, și fiul Pritii, cel purtător de arc, acolo e mântuirie, biruință și fericire neschimbată. Așa cred.

 

– SFÂRȘIT –

Cf. ediței:

  • Bhagavad-gita, poemă indiană. Traducere de preotul Ioan Mihălcescu. București: Librăria Pavel Suru, 1932.