Skip to content

Bhagavad-gītā XVIII

  1. Arjuna a spus: Vreau să cunosc, o Hr̥ṣīkeśa, o tu cel cu brațul mare, învingător al demonului Keśi, ce este renunțarea și lepădarea, pe fiecare în parte.
  2. Bhagavat a spus: Poeții știu că renunțarea e părăsirea faptelor născute din dorință și clarvăzătorii spun ca lepădarea este părăsirea tuturor fructelor faptelor.
  3. „Trebuie lepădată ca un păcat“, așa spun unii înțelepți despre faptă; „sacrificiul, dania și asceza sunt fapta care nu trebuie părăsită“, spun alții.
  4. Ascultă părerea mea cea adevărata despre lepădare, o cel mai bun dintre Bhārata, o tu cel ca un tigru printre oameni; lepădarea este știută ca fiind de trei feluri:
  5. Sacrificiul, dania și asceza sunt fapta care nu trebuie lepădată; ele trebuie îndeplinite; sacrificiul, dania și asceza sunt mijloace de purificare a celor înțelepți.
  6. Aceste fapte trebuie îndeplinite, lepădând legătura față de fructele lor; aceasta este, o fiu al lui Pr̥thā, părerea mea cea supremă.
  7. Renunțarea la fapta rânduită nu este cuvenită; lepădarea acesteia din cauza tulburării minții este știută că ține de tamas.
  8. Dacă de frica chinurilor trupești, s-ar lepăda fapta, spunându-se „este durere“, s-ar săvârși o lepădare ce ține de rajas; nu astfel se dobândește fructul lepădării.
  9. Dacă fapta rânduită, o Arjuna, se îndeplinește spunându-se „trebuie făcută“, lepădând înlănțuirea față de ea, precum și de fructul ei, această lepădare este socotită că ține de sattva.
  10. Cel care s-a lepădat, pătruns de sattva, acel înțelept care a tăiat îndoiala, nu urăște fapta care nu-i pe plac și nu se leapădă de fapta care-i pe plac.
  11. Însă cel ce poartă trup nu poate să se lepede de toate faptele; cel care se leapădă de fructul faptelor, numai aceluia i se spune că se leapădă.
  12. Nedorit, dorit și amestecat, așa este în lumea de dincolo întreitul fruct al faptelor pentru cei care nu se leapădă; însă niciodată pentru cei care renunță.
  13. Află de la mine, o tu cel cu brațul mare, cele cinci cauze care duc la îndeplinirea tuturor faptelor, precum sunt spuse în învățătura Sāṁkhya:
  14. Temelia, făptuitorul, fiecare instrument în parte, cu diversele activități speciale, și ceea ce-i divin al cincilea.
  15. La orice faptă la care trece omul cu trupul, cu cuvântul sau cu gândul, fie ea cuvenită sau necuvenită, cauzele ei sunt acestea cinci.
  16. Așa fiind, cel care, din cauza minții sale necoapte, vede în Sine singurul făptuitor, acest om greu la minte nu vede.
  17. Cel a cărui gândire nu este stăpânită de egoism, a cărui minte nu se întinează, ucigându-i chiar pe toți acești oameni, el totuși nu ucide și nu este înlănțuit.
  18. Cunoașterea, obiectul Cunoașterii și cel care cunoaște sunt cele trei imbolduri la faptă; instrumentul, obiectul și făptuitorul sunt cele trei părți ale făptuirii.
  19. Cunoașterea, fapta și făptuitorul sunt de trei feluri, împărțite după cele trei Tendințe – așa se spune în învățătura despre cele trei Tendințe; ascultă cum sunt acestea cu adevărat:
  20. Cunoașterea prin care vezi în toate ființele o singură existență neclintită, neîmpărțită în cele ce-s împărțite – să știi, ea ține de sattva.
  21. Cunoașterea care prin separare vede în toate ființele existențe deosebite, de diferite feluri – acea Cunoaștere, să știi, ține de rajas.
  22. Despre cunoașterea care este legată de un singur efect ca și cum ar fi totul, lipsită de temei, lipsită de adevărul lucrurilor și strâmtă – despre ea se spune că ține de tamas.
  23. Fapta rânduită, lipsită de înlănțuire, împlinită fără dorință sau ură de cel care nu-i dorește fructul – se spune că ține de sattva.
  24. Însă despre fapta care este făptuită cu multă strădanie de cel care năzuiește la obiectul dorinței sau cu egoism – se spune că ține de rajas.
  25. Faptei care din cauza tulburării minții nu ține seama de urmări, pierderi, vătămare și de ce-i cu putință – i se spune că ține de tamas.
  26. Făptuitorului eliberat de înlănțuire, care nu spune „eu“, plin de stăruință și hotărâre, același în reușită și nereușită – i se spune că ține de sattva.
  27. Făptuitorul care năzuiește spre fructul acțiunilor, pătimaș, violent din fire, impur, stăpânit de bucurie și întristare – este știut că ține de rajas.
  28. Făptuitorului cu mintea împrăștiată, necioplită, vanitos, prefăcut, necinstit, lăsător, descumpănit și nehotărât – i se spune că ține de tamas.
  29. Ascultă, o Dhanañjaya, întreita împărțire a minții și a stăruinței făcută după cele trei Tendințe, pe care ți-o dezvălui în întregime și pentru fiecare în parte;
  30. Mintea care cunoaște ce-i activitatea și inactivitatea, ce trebuie și ce nu trebuie înfăptuit, frica și lipsa fricii, înlănțuirea și eliberarea – acea minte, o fiu al lui Pr̥thā, ține de sattva.
  31. Mintea care nu-și dă seama de ce-i Lege și nelege, de ce trebuie și ce nu trebuie făcut, această înțelegere, o fiu al lui Pr̥thā, ține de rajas.
  32. Cea care, învăluită în întunecime socotește nelegiuirea drept Lege, și toate lucrurile pe de-a-ndoaselea – acea minte, o fiu al lui Pr̥thā, ține de tamas.
  33. Stăruința care, prin yoga statornică, înfrânează simțul intern, suflurile vitale și simțurile – acea stăruință ține de sattva.
  34. Stăruința, o Arjuna, cu care cel ce urmărește fructul faptelor păstrează după împrejurare și Legea și obiectele plăcerilor – acea stăruință, o fiu al lui Pr̥thā, ține de rajas.
  35. Stăruința cu care cel greu de minte, care nu leapădă somnul, frica, întristarea, descumpănirea și mâhnirea – acea stăruință, o fiu al lui Pr̥thā, ține de tamas.
  36. Acum ascultă de la mine, o tu cel puternic ca un taur printre Bhārata, despre întreita fericire de care omul se bucură prin exercițiu repetat și în care ajunge la capătul durerii,
  37. Cea care la început este ca otrava, la sfârșit ca nectarul nemuririi (amr̥ta), care se naște din lumina Cunoașterii Sinelui – ei i se spune că ține de sattva.
  38. Fericirii născute din contactul simțurilor cu obiectul lor, care la început este ca nectarul nemuririi (amr̥ta), iar la sfârșit ca otrava – i se spune că ține de rajas.
  39. Fericirii care de la început și până la urmă este o tulburare a Sinelui, născută din somn, delăsare și nepăsare – i se spune ca ține de tamas.
  40. Nu există pe pământ sau în cer, printre zei, vreo făptură care să fie eliberată de aceste trei Tendințe născute din Natură.
  41. Pentru brahmani, kṣatriya, vaiśya și śūdra, datoriile, o tu care-ți distrugi dușmanii, sunt împărțite după Tendințele născute din firea fiecăruia.
  42. Liniștea, stăpânirea de sine, asceza, puritatea, răbdarea, dreapta purtare, Cunoașterea, înțelegerea și credința – aceasta-i datoria brahmanului, născută în firea lui.
  43. Bărbăția, forța, neclintirea și îndemânarea, ca și nedarea înapoi în luptă, dăruirea, faptul de a fi rege – aceasta-i datoria unui kṣatriya, nascută în firea lui.
  44. Munca ogoarelor, creșterea vitelor și negoțul – iată datoria unui vaiśya, născută în firea lui; datoria unui śūdra născută în firea lui, este de a-i sluji pe ceilalți.
  45. Îndrăgindu-și propria sa datorie, omul își atinge desăvârșirea. Află cum își dobândește desăvârșirea cel care își îndrăgește propria sa datorie:
  46. Cinstind prin ofranda faptelor sale proprii pe Cel de la care au pornit toate, de către care acest Tot a fost desfășurat, omul dobândește desăvârșirea.
  47. Mai bună este Legea proprie (svadharma), deși imperfectă, decât o lege străină corect îndeplinită; înfăptuind ceea ce ține de firea lui, omul nu-și atrage păcatul.
  48. Nu trebuie să te lepezi, o fiu al lui Kuntī, de fapta cu care te-ai născut, fie ea cu păcat; orice faptă la care ai trece este învăluită de păcat, precum focul de fum.
  49. Cel cu mintea desprinsă, oricând stăpân pe sine, pe care l-a părăsit dorința, ajunge prin asceză la suprema desăvârșire a nefăptuirii.
  50. O fiu al lui Kuntī, află de la mine, pe scurt, suprema treaptă a cunoașterii: cum dobândind desăvârșirea, îl dodândești și pe Brahman.
  51. Cel înzestrat cu o minte limpede și cu stăruință, care se înfrânează lepădându-se de sunet și de celelalte obiecte ale simțurilor, care renunță la patimă și ură,
  52. Cel care stă într-un loc singuratic, mănâncă puțin, își stăpânește cuvântul, trupul și mintea, mereu absorbit în concentrația yoga, pătruns de renunțare,
  53. Lepădându-se de egoism, violență, mândrie, dorință și ură, de bunuri lumești, cel lipsit de gândul „al meu“, liniștit, el poate să ajungă una cu Brahman.
  54. Ajuns una cu Brahman, cu Sinele iluminat, nu se întristează și nu dorește, același cu toate ființele, dobândește suprema dăruire către mine.
  55. Prin dăruire mă recunoaște ce și cum sunt într-adevăr; cunoscându-mă cum sunt într-adevăr, intră atunci de îndată în mine.
  56. Oricare ar fi faptele pe care le-ar săvârși, oricând, luând sprijin în mine, dobândește, prin îndurarea mea, tărâmul cel veșnic și neclintit.
  57. Lepădând în gând toate faptele în mine, avându-mă ca ultim scop, luând sprijin în yoga cunoașterii, fii mereu cu gândul la mine!
  58. Cu mintea la mine, vei trece, prin îndurarea mea, peste toate impasurile; dacă însă, din cauza egoismului, nu vei asculta povața mea, te vei pierde.
  59. Dacă sprijinindu-te doar pe egoismul tău, gândești „nu voi lupta“, zadarnică îți este hotărârea; Natura ta te va sili.
  60. Ești legat de fapta născută din firea ta, o fiu al lui Kuntī; ceea ce, din cauza tulburării minții, nu dorești să făptuiești, vei făptui silit.
  61. Stăpânul Divin stă în lăcașul din inima tuturor ființelor, o Arjuna, și mișcă prin magia lui toate ființele ca trase de sfori.
  62. La el să cauți adăpost, cu toată ființa ta, o Bhārata. Prin îndurarea lui vei dodândi liniștea supremă, locul cel veșnic.
  63. Astfel, ți-am împărtășit Cunoașterea, care-i mai tainică decât orice taină; cercetând-o pe de-a întregul, fă cum vrei!
  64. Ascultă, încă o dată, supremul meu cuvânt, cel mai tainic dintre toate; mi-ești foarte drag, și-ți voi spune ce-ți e spre bine.
  65. Fii cu mintea la mine, dăruit mie, sacrifică-mi mie, cinstește-mă pe mine; la mine vei veni, da, ți-o făgăduiesc, mi-ești drag.
  66. Lepădând toate Legile, vino la mine, singur adăpost; de toate păcatele eu te voi mântui; lasă întristarea!
  67. Acest cuvânt nu trebuie împărtășit vreodată celui care nu e ascet, nu-i dăruit, care nu-i în ascultare, care cârtește împotriva-mi.
  68. Cel care va spune această supremă taină celor dăruiți mie, făcându-mi suprema dăruire, acela, neîndoios, va veni la mine.
  69. Nimeni printre oameni, decât acesta, nu va îndeplini ceva mai plăcut mie, și nu-i altul decât acesta mai drag mie pe pământ.
  70. Și cel care va cerceta acest dialog despre Lege, dintre noi doi, acela, socot, mă va adora prin sacrificiul Cunoașterii.
  71. Oricare om l-ar asculta cu credință și fără să cârtească împotriva-i, ar dobândi, mântuit, lumile minunate ale celor cu fapte merituoase.
  72. Ai ascultat aceasta cu gândul ațintit, o fiu al lui Pr̥thā? Tulburarea prin necunoaștere ți-ai pierit, o Dhanañjaya?
  73. Arjuna a spus: Pierită e tulburarea minții și recăpătată aducerea aminte, prin îndurarea ta, o Acyuta! Sunt în picioare! Dusă-i îndoiala! Îți voi îndeplini spusa! 
  74. Sañjaya a spus: Astfel ascultam dialogul cel uluitor, care-ți ridică părul, dialogul lui Vāsudeva cu fiul lui Pr̥thā, cel cu suflet mare.
  75. Din îndurarea lui Vyāsa, această taină supremă, yoga, am auzit-o de-a dreptul de la Kr̥ṣṇa, Stăpânul Divin peste yoga, care o rostea el însuși.
  76. Gândindu-mă și iarăși gândindu-mă, o rege, la acest uluitor și sacru dialog al lui Keśava cu Arjuna, mă bucur și iarăși mă bucur.
  77. Gândindu-mă și iarăși gândindu-mă la forma lui Hari ce întrece uluirea, mă mir, mă bucur și iarăși mă bucur.
  78. Oriunde se află Kr̥ṣṇa, Stăpânul Divin peste yoga, oriunde se află fiul lui Pr̥thā, purtând arcul, acolo se află și măreție și biruință și viață plină și cârmuire bine statornicită. Aceasta e credința mea!

 

Ediții tipărite: