Skip to content

Ce mână ‘mi lasă plumb pe-aripe?

În glas de vânt cânta arama,

Căci frunzele cădeau în vânt,

Iar ceru ‘și spinteca năframa

De-asupra negrului pământ

În piscuri tari,

În goi stejari…

 

Și moartea întindea tăcută

În tot o mână nevăzută,

Îngălbenind peste păduri…

Crispând pământu ‘n arături…

 

Cu țipete prelungi, cocoare,

Pe-aripi cu scânteieri de soare

Porneau spre miază-zi… Simțeam

În zborul lor cum fâlfâiam

De-asupra morții, ce cădea

Pe lumea mea…

 

În zborul ascuțit simțirea

Sorbea adânc nemărginirea

Din cupa zărilor deșarte, –

Ci ‘n tot pustiitoarea moarte

Plana… și pieptu-mi o sorbea

Din cupa vieții doar pe ea…

 

Ce mână ‘mi lasă plumb pe-aripe

Din zborul fiecărei clipe?…

În loc de soarele din Sud

Îmi taie fața crivăț crud,

Și ‘n timp ce zborul meu coboară,

În loc de zi se face seară…

 

Metalic sună ‘n vânt arama,

Căci frunzele se pierd în vânt,

Iar ceru ‘și sfâșie năframa

De-asupra negrului pământ

În piscuri tari,

În goi stejari…

 

(AL-GEORGE, Vasile, Pământ. Cluj: Tipografia Dr. S. Bornemisa, 1922, p. 36)