Skip to content

Ființa supremă în mistica hindusă

Acela despre care mulți nu pot auzi, pe care mulți, chiar când aud despre el, nu-l pot înțelege, – minunat e cel care vorbește despre el, iscusit e cel care ascultă; minunat e cel care știe, învățat de unul iscusit. (Katha-up. II.7)

Căutarea lui Dumnezeu și năzuința spre el sunt exprimate într’un imn din Ṛg-veda (X.121) prin întrebarea:

Kasmai devāya haviṣa vidhema.

Pe care zeu să cinstim aducându-i jertfă?

Întrebarea revine mereu, ca refren, la sfârșitul fiecărui vers. Este prima dată că se ivește neîncrederea în vechii zei.

În celebrul imn din Ṛg-veda X.1291, zeul suprem e numit Supraveghetorul universului.

În două imnuri din Ṛg-veda el e numit Viśvakarman (”a cărui operă e Totul”). Viśvakarman e slăvit ca creator și cârmuitor al lumii. El a dat zeilor nume; adoratorilor lui li se promite ”lăcașul unde se află Unul” (adică Dumnezeu).

Problema naturii divine formează preocuparea de căpetenie a Upaniṣad-elor și mai târziu a Bhagavad-gītā, unde concepția despre dumnezeire atinge punctul culminant.

Ideea fundamentală a Bhagavad-gītā este stăpânirea supremă a Spiritului Universal (brahman), izvorul și ținta finală a tuturor lucrurilor și totuși cu desăvârșire independent de tot ce-i creat.

Cel care revelează taina naturii este însuși Spiritul Universal, întrupat în Kr̥ṣṇa. Acesta îi spune eroului Arjuna care sunt atributele Ființei Supreme, cum poate fi cunoascută și prin ce mijloace se poate dobândi liberarea de renașteri și unirea cu brahman (nirvāṇa).

Cu deosebire importante sunt cântul al VII-lea (”Despre cunoaștere”) și al VIII-lea (”Despre brahman cel neperitor”).

Bhagavad-gītā e pătrunsă de ideile din Upaniṣad-e, a căror învățătură este identitatea dintre sufletul individual (ātman) și cel universal (brahman).

În nici o religie, cu excepția celei creștine, și în nici un sistem de filosofie gândirea omenească n’a sondat mai adânc misterul divinității ca în Upaniṣad-e și’n Bhagavad-gītā.

Scrierile marelui mistic creștin Dionisie Areopagitul2 conțin foarte multe idei asemănătoare cu cele din Bhagavad-gītā și din Upaniṣad-e. Ele au fost influențate de neoplatonism, care la rândul lui are multă afinitate cu vechile sisteme de filosofie hindusă și poate chiar datorește ceva direct acestui izvor, prin faptul că Plotin a stat în Panjab.

Gândirea filosofică și teologică a marilor scolastici din Evul Mediu a fost profund influențată de ideile din scrierile lui Dionisie Areopagitul, care au fost traduse în latinește pe la 850, datorită lui Scotus Eriugena.

În Bhagavad-gītā, la fel ca în Upaniṣad-e și ca la Dionisie Areopagitul, divinitatea supremă e înfățișată cu atributele cele mai variate.

Cf.

Ar trebui ca să i se atribuie (divinității) și să se afirme despre ea tot ce se afirmă despre cele ce există, întrucât e cauza tuturor. (Dionisie Areopagitul, Teologia mistică I.2)

Atributul esențial al divinității este existența. Bhagavad-gītā îl definește pe Dumezeu ”Existență nevăzută și eternă” (Bhagavad-gītā VIII.20). El este ”Sufletul primordial, de unde purcede străvechea devenire” (ibidem XV.4).

Într’adevăr, numai Dumnezeu există; tot ce-i creat de el se schimbă necontenit (devine); ceea ce ”devine” este vizibil și trecător; iar ceea ce ”există” este veșnic și nu poate fi văzut (ibidem VIII.20).

Cf.:

Ea (Dumnezeirea) este viața celor ce viețuiesc esența celor ce există, obârșie și cauză a toată viața și existența. (Dionisie Areopagitul, Numele divine I.3)

Upaniṣad-ele îl numesc:

Cel ce există prin sine însuși. (Īśa-up. 8)

Ca existență Dumnezeu e veșnic. El e înțeleptul străvechiu, (Bhagavad-gītā VIII.9) timpul cel bătrân (ibidem XI.32), brahman cel fără de început (ibidem XIII.12) fără naștere și fără moarte (ibidem VII.25), nemuritor, etern:

Tu ești păzitorul nemuritor al legii celei veșnice: tu ești spiritul etern. (ibidem XI.18)

Cf.:

Cel care nu poate fi văzut sau apucat, care-i fără început, veșnic, neperitor, – pe acela înțelepții îl privesc ca izvorul (tuturor) ființelor. (Mundaka-up. I.1.6)

El (Sufletul) n’a fost creat de nimeni… Nenăscut, veșnic, perpetuu, străvechi, el nu e omorât, când e omorât corpul. (Katha-up. II.18)

De aceea, fiind însăși veșnicia, toate prin El și dela El sunt. (Dionisie Areopagitul, Numele divine V.10)

Stăpânind trecutul și viitorul, el e azi și va fi mâine. (Katha-up. IV.13)

Zeus a fost, Zeus este, Zeus va fi. (Oracol străvechiu la Pausanias X.12.10)

Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine. (Apocalipsul I.8)

Cel mai frecvent atribut al divinității este acela de ”neperitor” (sinonim cu ”veșnic” și cu ”nemuritor”):

Tu ești Cel Neperitor și Suprem. (Bhagavad-gītā XI.18; Cf. și VIII.20, 21: XIII.27: XV.18)

Upaniṣad-ele îl numesc: ”(Brahman) Cel Neperitor” (Katha-up. III.2 și Mundaka-up. I.1.7 și passim).

Dumnezeu e infinit și pretutindeni. El stă în toate corpurile, în inima fiecărei ființe:

După cum eterul, împrăștiat pretutindeni, nu e pătat, din cauza fineței sale (extreme), tot astfel sufletul, care stă în toate corpurile, nu e pătat. (Bhagavad-gītā XIII.32)

Stăpânul tuturor ființelor stă în inima lor. (ibidem XVIII.61; cf. și X.11; XIII.17)

Cf.:

sufletul, mai subtil decât ceea ce-i subtil și mai mare decât ceea ce-i mare, e așezat în cavitatea (inimei) (fiecărei) ființe. (Katha-up. II.20)

Sufletul, ascuns în toate ființele, nu se manifestă. Dar e văzut de mintea ascuțită și subtilă a celor cu vedere subtilă. (ibidem III.12)

El e înlăuntrul ființelor și’n afară. (Bhagavad-gītā XIII.15)

Cf.:

După cum eterul care-i unul, când intră în lume, își schimbă forma după orice formă; tot astfel sufletul, care-i unul și se află în toate ființele, își schimbă orice formă și e și’n afară de ele. (Katha-up. V.10; cf. și Mundaka-up. III.1.7; II.2.1)

Toate ființele sunt în El:

După cum vântul întins, care merge pretutindeni, veșnic stă în spațiu; astfel stau în mine toate ființele. (Bhagavad-gītā IX.6; cf. și VIII.22)

Cf.:

Cel care consideră toate creaturile ca fiind în Suflet (Dumnezeu), iar pe el ca fiind în toate, acela nu mai privește nici o creatură cu dispreț. (Īśa-up. 6)

El stă departe și-i aproape. (Bhagavad-gītā XIII.15)

Cf.

El se află infinit de departe și-i aici aproape (în corp). (Mundaka-up. III.1.7)

Brahma cel nemuritor se întinde înainte și înapoi, la dreapta și la stânga, în sus și’n jos. El este universul acesta infinit. (ibidem II.2.11)

Tot ce există în univers trebue privit ca înfășurat de Marele Stăpân, ca învălit într’o mantie. (Īśa-up. 1)

Sufletul divin e mai mare decât tot ce-i mare. (Mundaka-up. III.2.8)

Cf. și Dionisie Areopagitul:

Dumnezeu e infinit, mai presus de toată infinitatea. (Dionisie Areopagitul, Numele divine V.10)

Ca spirit, Dumnezeu e fin

Cel care-i mai subtil decât ceea ce-i subtil. (Bhagavad-gītā VIII.9; cf. Katha-up. II.20)

Mudaka-upanișad îl numește: ”infinit de subtil” (Mund-up. I.1.6) și ”mai subtil decât tot ce-i subtil” (ibidem II.2.2).

Din cauza fineții, el e pur:

După cum eterul, împrăștiind pretutindeni, nu e pătat, din cauzafineții sale (extreme), tot astfel sufletul, care stă în toate corpurile, nu e pătat. (Bhagavad-gītā XIII.32)

Cf.:

După cum soarele, care-i ochiul întregii lumi, nu e pătat de defectele ochiului, care sunt în afară de el: tot așa sufletul, care-i unul și se află în toate ființele, nu e pătat de mizeria acestei lumi, fiindcă-i și’n afară de ea. (Katha-up. V.11)

Dumnezeu este lumină: ”strălucitor ca soarele, dincolo de hotarele întunericului (Bhagavad-gītā VIII.9) lumina luminilor (ibidem XIII.17). El spune despre sine:

Strălucirea din soare, care luminează întregul univers, și acea din lună și din foc, – află că-i a mea. (ibidem XV.12)

După cum soarele singur luminează întreaga lume, tot astfel sufletul luminează întregul corp. (ibidem XIII.33)

Cf.:

Cel care-i luminos… pe care se sprijină luminile și locuitorii (lor) – acela-i brahman cel neperitor, acela-i viața. acela-i adevărat, acela-i nemuritor. (Mundaka-up. II.2.2)

Dumnezeu este atotștiutor. Kr̥ṣṇa îi spune lui Arjuna:

Eu cunosc ființele care au fost, care există și care se vor ivi; dar pe mine nu mă cunoaște nimeni. (Bhagavad-gītā VII.26)

El este în aceaș timp cunoaștere (adică știința cea mai înaltă despre natura divină) și obiectul ei (ibidem VIII.17).

Cf.:

Sufletul este acela prin care se cunoaște forma, gustul, mirosul, sunetul, atingerea, iubirea; este oare ceva care să-i rămână (necunoscut)? Acesta-i acela (brahman). (Katha-up. IV.3)

El e atotînțelept, cârmuitorul minții. (Īśa-up. 8)

Dumnezeu este stăpânul suprem al acestui univers. Denumirea de ”suprem” se întâlnește adesea în Bhagavad-gītā, ca și acea de ”neperitor”;

Tu ești cel neperitor și suprem, tu ești lăcașul suprem al acestui univers, (Bhagavad-gītā XI.18)

îi spune Arjuna lui Kr̥ṣṇa; iar acesta îi răspunde:

Nu există altceva mai presus de mine. De mine atârnă întregul univers, ca perlele de un fir. (ibidem VII.7)

Fiindcă stau mai presus de ceea ce-i peritor, mai presus chiar și de ceea ce-i neperitor, eu sunt cunoscut în lume și’n Veda ca Sufletul suprem. (ibidem XV.18; cf. și VIII.22; XV.19)

Cine vede pe Stăpânul suprem, cum stă acelaș în toate ființele, neperitor în cele peritoare, acela vede bine. (Bhagavad-gītā XIII.27)

Cf.:

El e mai presus de toate ființele. (Īśa-up. 8)

Mai presus de suflet nu (mai) e nimic; aceasta-i ultima limită, aceasta-i ținta supremă. (Katha-up. III.11)

Areopagitul îl numește pe Dumnezeu:

Cel care-i mai presus de orice existență și cunoaștere. (Dionisie Areopagitul, Teologia mistică I.1)

Tot el spune despre Dumnezeu:

El transcede și timpul și veșnicia și pe toate cele din veșnicie și pe toate cele vremelnice. (id. Numele divine V.10)

Cele mai divine și mai înalte dintre lucrurile văzute și înțelese sunt numai niște simboluri care înfățișează cele ce se află mai prejos de acela care întrece toate. (Teologia mistică I.3)

Ca stăpân al acestei lumi, Dumnezeu este “susținătorul ființelor” (Bhagavad-gītā XIII.16) și al întregului univers:

Află însă că natura mea superioară e alta; ea dă viață; prin ea se menține acest univers. (ib. VII.5: cf. VIII.9)

Cf.:

Pe el (pe brahman) se reazimă tot ce se mișcă, respiră și închide ochii. (Mundaka-up. II.2.1)

Brahma, ocrotitorul lumii, s’a ivit cel dintâi dintre zei. (ib. I.1.1)

Dumnezeu e ”îndrumătorul”, ”păzitorul neamurilor al legii celei veșnice” (ib. XI.18).

Stăpânul acestei lumi e creatorul și distrugătorul ei. El a creat tot ce există, toate ființele:

Sub privirea mea natura dă naștere la (tot) ce se mișcă și la (tot) ce stă. Din această cauză lumea își schimbă înfățișarea. (Bhagavad-gītā IX.10)

Eu creez necontenit din nou toată mulțimea ființelor (ib. 8)

Cf.

Pe acesta înțelepții îl privesc ca izvorul (tuturor) ființelor. (Mundaka-up. I.1.6)

Tot el le pune în mișcare:

Stăpânul tuturor ființelor stă în inima lor; prin puterea sa magică el le pune în mișcare, ca într’un joc de păpuși (Bhagavad-gītā XVIII.61)

De el a fost extins (creat) universul (ib. VIII.22). Kr̥ṣṇa îi spune lui Arjuna:

Eu sunt originea acestui univers; din mine purcede universul. (ib. X.8)

El e începutul tuturor zeilor și al marilor înțelepți. (ib. X.2)

Din el purcede străvechea devenire (ibidem XV.4)

Adică: din el purcede tot ce se naște în decursul timpului).

Cf.:

Întreg universul acesta este brahman; dela el purcede; în el se reîntoarce; în el respiră. (Chandogya-up. VI.1)

După cum iese pânza din păianjen, după cum dintr’un loc zboară în toate părțile micile scântei: tot așa purced din Sufletul Universal (ātman) toate spiritele, toate lumile, toți zeii și toate ființele. (Br̥hadāraṇyaka-up.: cf. și Mundaka-up. I.1.7)

Toate prin El și dela El sunt. (Dionisie Areopagitul, Numele divine V.10)

Ea (Dumnezeirea) este obârșie și cauză a toată viața și existența. (ibidem I.3)

După cum e începutul, tot astfel Dumnezeu e și sfârșitul lumii:

Eu sunt începutul și sfârșitul întregii lumi. (Bhagavad-gītā VII.6)

Cf:

Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. (Apocal. I.8)

Cel Preexistent este începutul și sfârșitul tuturor celor ce sunt. (Dionisie Areopagitul, Numele divine V.10)

El face să piară lumile și distruge ființele:

Eu sunt timpul cel bătrân, care face să piară lumile. (Bhagavad-gītā XI.32)

El e cel care susține ființele, care le înghite și care le creează (din nou). (ibidem XIII.16)

Cf:

Acesta-i adevărul; după cum din flăcările focului ies mii de scântei asemănătoare, tot așa purced din (brahman) Cel Neperitor și se întorc în el toate ființele. (Mundaka-up. II.1.1)

Ca și la marele mistic creștin, Dionisie Areopagitul, Dumnezeu are adesea atribute contradictorii. Astfel în Bhagavad-gītā el e numit ”incognoscibil” și ”cognoscibil”; ”nevăzut” și ”vizibil”; etc. D.e.:

El e cu neputință de cunoscut, din cauza fineții. (Bhagavad-gītā XIII.15)

Eu nu pot fi văzut de nimeni, căci sunt ascuns de (magia) iluziei. (ibidem VII.25)

Cf.:

Însă eu pot fi văzut și cunoscut așa (cum sunt) în realitate și pot fi dobândit (numai) printr’o iubire care nu mai cunoaște nimic altceva. (ibidem XI.54)

Uneori atributele contradictorii stau chiar alături, ca în pasajul următor:

El e înlăuntrul ființelor și’n afară, nemișcat și în mișcare… (stă) departe și(-i) aproape. (ibidem XIII.15)

Cf.:

Ea (Ființa Supremă) se mișcă și nu se mișcă, e departe și-i aproape, e înlăuntrul acestui univers și afară din el. (Īśa-up.; cf. și Mundaka-up. II.1.2)    

Când șade el (Sufletul) merge departe, când doarme el umblă pretutindeni. (Katha-up. II.21)

Există numai o singură Ființă nemișcată; și totuși ea se mișcă mai iute decât gândul… Cu toate că stă pe loc, ea depășește sborul cel mai iute al altor ființe. (Īśa-up.)

Cf. și Dionisie Areopagitul:

El stă și se mișcă; și nici nu stă nici nu se mișcă. (Dionisie Areopagitul, Numele divine V.10; cf. și Teologia mistică V)

De ce are Dumnezeu atribute contradictorii, atât la misticii hinduși cât și la cei creștini? Fiindcă:

Nu există pentru Ea (pentru Dumnezeire) nici afirmare nici negare…; pentrucă e mai presus de orice afirmare cauza desăvârșită și unică a tuturor și mai presus de orice negare superioritatea Celui care în chip simplu e liberat de toate și dincolo de toate. (Dionisie Areopagitul, Teologia mistică V)

Pe de altă parte, fiindcă Dumnezeu e spirit, el nu are nici unul din atributele materiei. De aceea, pe lângă afirmări, găsim în operele mistice hinduse și negări de atribute. Aceste negări caracterizează în deosebi mistica lui Dionisie Areopagitul. De ex.:

El (brahman) e fără sunet, fără pipăit, fără formă, neperitor și fără gust, veșnic, fără miros, fără început și fără sfârșit. (Katha-up. III.15)

El e divin și n’are chip… fără viață… pur” (adică: fără atributele materiei). (Mundaka-up. II.1.2; cf. și I.1.6)

Cf.:

Ea (Dumnezeirea) nu e nici ceva din cele ce sunt, nici ceva din cele ce nu sunt; iar cele ce sunt n’o cunosc pe ea așa cum este. (Dionisie Areopagitul, Teologia mistică V; cf. și Numele divine V.10)

Cu deosebire interesant în această privință e următorul pasaj:

Noi negăm toate (afirmările), ca să cunoaștem într’un mod neacoperit acea necunoaștere acoperită de toate cele cunoscute în toate cele existente; și ca să vedem acel întuneric supranatural, ascuns de toată lumina aflătoare în cele existente. (idem, Teologia mistică II)

Să slăvim pe Cel Supranatural într’un chip supranatural, prin negarea tuturor celor existente; cum fac sculptorii, care îndepărtează tot ce împiedică vederea clară a ceea ce-i ascuns și care scot la iveală frumusețea cea adevărată și ascunsă prin simpla luare. (ibidem)

Ideea că Dumnezeu nu are atribute este exprimată clar atât în Upanișad-e cât și de Dionisie Areopagitul:

Mai presus de cel nemanifestat e Spiritul (Dumnezeu), atotstrăbătător și fără atribute. (Katha-up. VI.8)

Cf.:

Nu-i putem atribui Lui ceva din cele veșnice sau din cele temporale; căci El transcede și timpul și veșnicia și pe toate cele din veșnicie și pe toate cele vremelnice. (Dionisie Areopagitul, Numele divine V.10)

Mintea omenească a căutat să deslege două enigme: a materiei și a spiritului. Știința a pătruns adânc în tainele materiei, iar mistica hindusă și cea creștină în tainele spiritului.

Este cert, din cele arătate mai sus, că Dionisie Areopagitul a fost influențat de gândirea din Upaniṣad-e. În ceea ce privește Bhagavad-gītā, ea e atât de plină de idei din Upaniṣad-e, încât cu drept cuvânt se consideră ea însăși ca o Upaniṣad-ă sau mai degrabă ca o serie de Upaniṣad-e (cele 18 cânturi din care-i alcătuit poemul).

După cum cei care sapă un tunel, pornind din direcții opuse, ajung să se întâlnească: tot astfel e posibil ca acei care sondează adâncurile materiei să se întâlnească odată cu acei care sondează adâncurile spiritului. Atunci se vor adeveri cuvintele:

Fără el nu se manifestă nici soarele, nici luna cu stelele, nici fulgerele; cu atât mai puțin focul. Dar când se manifestă el, totul se manifestă după el; prin manifestarea lui întregul univers se manifestă. (Katha-up. V.15)


  1. V. Originea universului în concepția Indienilor și a Grecilor (în ”Revista Fundațiilor Regale”, Mai 1935).
  2. Dionisie Areopagitul trăește pe la sfârșitul sec. al V-lea. El s’a folosit de operele lui Plotin (+ 270) și ale neoplatonicianului  Proclas (+ 485). V. Dionisie Pseudo-Areopagitul: Despre numele divine și teologia mistică. Trad. din grecește de Pr. Cic. Iordăchescu și Th. Simenschy Iași, Țerek 1936).

 

Publicat în: Ethos, Revistă de teorie a culturii. Iași-Alba-Iulia. Anul I, nr. 2-3, aprilie-iulie 1944.