Skip to content

Habsburg (fragment)

Treaz, Monarhul stă, privește la furtuna ce s’agită…

Și prin noaptea, care curge de blestem călăuzită,

Printre munții grei de neguri, ce se năruie, vuind,

Printre fulgere, ce’n țăndări din tărie se desprind,

Și prin gemătul pădurii și al apelor umflate,

Ochiul regelui ca fierul printr’o inimă străbate…

Vede neamuri de robie cum se scutură ‘ntr’o clipă,

Vede brațe ridicate și cătușile ‘n risipă,

Iar prin zgomotul ce crește de abia-l încape zarea,

Ca un monstru se ‘ntr’aripă și se ‘nalță Răzbunarea…

Curge părul ei în nouri de catran, și funerară

Flutură a ei hlamidă destrămată ‘n limbi de pară,

Iar când vântul o agită, de azvârle ‘n cer scântei,

Patru zări, înspăimântate, gem sub aripile ei…

Iadul gurii însetate se lărgește mai aproape,

Are brazde-adânci pe frunte, lame lucii sub pleoape,

Corbi în stoluri tae cerul și ‘mprejurul ei se strâng,

Hăue de țipet munții și adâncurile plâng…

Mugete prelungi, fantome sângeroase vin din zare,

Tremură Monarhul, groaza-l sfâșie cu mii de ghiare,

Ochii-i aiuriți îngheață ca și inima sub fier

Pe când monstrul umple spațiul din țărână până ‘n cer…

 

(AL-GEORGE, Vasile. Pământ. Cluj: Tipografia Dr. S. Bornemisa, 1922, p. 31)