Skip to content

I.115 – Către Sūrya

Strălucind de frumuseţe chipul zeilor răsare;
— Ochi lui Mitra şi Varuṇa, astfel ni se arătă.
Agni a umplut tot cerul, şi pământul, şi văzduhul;
Căci Sūrya-nsufleţeşte şi ce umblă şi ce stă.

 

Calcă pas cu pas pe urma lui Uṣas. Strălucitoarea!
Cum se ține-ncet pe urma fetei dragi îndrăgostitul;
— Alţii poate, mai cucernici, liniştiţi îşi duc povara,
Sau un altul, la norocu-i se gândeşte. Fericitul.

 

Toate iepele roşcate de la carul lui Sūrya,
Prea-frumoasele Etagve — (lumea-n veci le va slăvi!)
— Iată-le, cum aplecate, urcă cerului colina,
Şi preschimbă tot pământul şi tot cerul, peste zi.

 

Iată, — aceasta e zeiţa şi aceasta-i e puterea;
Strânge sul, de pretutindeni, rece, nopţilor urzeala,
Şi vestmântul de-ntuneric de pe umeri şi-l destramă
De când iepelor bălţate pentru drum le-a pus zăbala.

 

Sus, culoarea luminoasă a lui Mitra şi Varuṇa,
O priveşte blând Sūrya, cerului în poală stând,
Şi se-ntinde nesfârşită peste lume ziua — Albă,
Pe când iepele vor strânge-o pe cea Neagră, galopând.

 

Vrem a voastre ajutoare, zeilor! La rele, pază!
Soarele ne fie darnic când răsare printre nori,
Domnul Mitra şi Varuṇa, Sindhu, Aditi, cu toţii
Şi tot cerul şi Pământul să ne dăruie comori.

 

Imnuri vedi­ce, tăl­mă­ci­te în ver­suri de Ion Lari­an Pos­to­la­che după tex­te­le fran­ce­ze, ger­ma­ne și engle­ze tra­du­se și com­pa­ra­te de Viori­ca Vizan­te, cu un Cuvânt îna­in­te de Ser­giu Al-Geor­ge. Bucu­reși: Edi­tu­ra pen­tru Lite­ra­tu­ră Uni­ver­sa­lă, 1969.