Skip to content

II.33 – Către Rudra

O, Maruți, al vostru tată să ne binecuvânteze,
Să putem privi în voie soarele ce-l adorăm,
Călărețul nostru falnic ar putea scăpa de moarte,
Cum noi, Rudra, prin odrasle am dori să ne salvăm.

 

Cu-ale tale sfinte leacuri ce-s a-tot-vindecătoare,
Și cu care vii tu, Rudra, viața noastră s-o ogoi,
Am dori, ca ierni o sută, să trăim în desfătare;
Boala, vrajba, sărăcia, tu, le-alungă de la noi.

 

Tu, cel fără-asemănare, cel mai plin de strălucire
Dintre zeii ce prin vreme s-au născut în neamul tău,
Tu, ce porți la brâu măciucă, Rudra, tu, atotputernic,
Apără-ne de primejdii, de necazuri, şi de rău.

 

N-am vrea supărări să-ți facem prin a noastră rugăciune,
Nici prin stihuri proaste-n care, taure, te preamărim,
Nu-ți vom face invocarea cu toți zeii laolaltă
— Tu, eşti vraciul cel mai mare din toți vracii care-i ştim.

 

„Cine-l tulbură cu imnuri, şi cu laude, şi jertfe,
Chiar acum, când El în gânduri se găseşte scufundat?”
— „Vrem lui Rudra să-i aducem laude şi jertfe scumpe,
De-asta-n imnurile noastre noi acum l-am invocat.”

 

S-ar putea să nu ne-ajute şi să nu ne răsplătească,
Brunul-roşietic Rudra, cel atât de bun şi blând?
— El, cu buzele-i frumoase, el ne-ascultă rugăciunea
Și la orice invocare vine repede oricând.

 

Cel mai mult, din toți Măruții, mi-a plăcut fără de seamăn
Taurul ce stă în frunte, mândru şi cutezător.
De-ajutoarele lui Rudra eu acuma am nevoie,
Ca de-o umbră-ocrotitoare pe un soare arzător.

 

Unde-ți este, oare, Rudra, mâna binefăcătoare,
Mâna ta răcoritoare, suferințe vindecând
— Ea, ce poate să alunge bolile de zei trimise?
— Taure, fii bun cu mine şi ajută-mă oricând!

 

Către brun-roşcatul taur, în giulgi-alb învestmântatul,
Imn de laudă-nălța-vom întru strălucirea sa.
Închinați-vă cu toții la înalt-sfințitul taur.
— Noi pe Rudra şi-al său nume veşnic îl vom adora.

 

El, acel împodobitul cu vânjoase mădulare,
Falnic brun-roşcatul taur, cel de giuvaieruri plin,
Rudra cel atotputernic care lumea stăpâneşte,
— Zeului străbun, Asura, nu-i va fi în veci străin.

 

Vitejeşte porți şi arcul şi săgeata ascuțită,
Sclipitoare giuvaieruri porți pe tine, şi culori,
Cu adevărat puterea numai ție ți-a fost dată,
Tu, ce poți pe orişicare prin putere să-l dobori.

 

Pe acel ce stă pe tronu-i, pe cel tânăr, preamăriți-l,
El ce-asemeni cu o fiară, fiare biruie,-l rugăm,
Cântărețului de imnuri îndurarea lui să-i deie.
— Noi nu vrem, oştirii tale, împotrivă să luptăm.

 

Precum fiul se închină tatălui, asemeni eu,
Mă închin în față-ți, Rudra, orişiunde m-oi găsi.
— Să-l cinstim cum se cuvine pe stăpânul omenirii!
Dă-ne leacurile tale şi pe veci te vom slăvi.

 

Limpezile voastre leacuri, dați-ni-le, voi, Măruți,
Dați-ni-le, o, voi, tauri, căci la voi ne e salvarea,
Însuşi Manu, Tatăl nostru, pentru noi acum se roagă.
— Eu, acuma, de la Rudra aştept binecuvântarea.

* * *

De-a lui Rudra-ngrozitoare lovituri să fim departe.
Pentru jertfele aduse, arcul ți-l destinde lin.
Fii mărinimos în daruri, tu, A-tot-răsplătitorul,
Și cu noi, şi cu urmaşii vremurilor care vin.

 

Tu, care stârneşti uimire, taurule brun-roşcat,
Nu ne arăta mânie şi nici moarte încruntată,
Vrem cuvântul de lumină să-l purtăm prin omenire,
Cum purtau cuvântul tainei înțelepții altădată.

 

Imnuri vedi­ce, tăl­mă­ci­te în ver­suri de Ion Lari­an Pos­to­la­che după tex­te­le fran­ce­ze, ger­ma­ne și engle­ze tra­du­se și com­pa­ra­te de Viori­ca Vizan­te, cu un Cuvânt îna­in­te de Ser­giu Al-Geor­ge. Bucu­reși: Edi­tu­ra pen­tru Lite­ra­tu­ră Uni­ver­sa­lă, 1969.