Skip to content

III.52 – Nalopākhyāna

  1. Br̥hadaśva povesti: A fost odată un rege, pe care-l chema Nala, fiul puternic al lui Vīrasena, înzestrat cu însușiri alese, frumos la chip și priceput la cai.
  2. El stătea în fruntea domnitorilor, ca regele zeilor, cu mult deasupra tuturor prin strălucirea sa, ca soarele.
  3. Era evlavios și viteaz și cunoștea Vedele. El domnea peste Niṣazi, era iubitor de zaruri și de adevăr și mare căpitan de oști.
  4. Iubit de toată lumea, nobil, cu simțurile înfrânate, ocrotitor și cel mai bun arcaș, el părea că este însuși Manu.
  5. La fel în țara Vidarbhilor domnea Bhīma, un erou strașnic de viteaz, împodobit cu toate virtuțile, dar fără copii și doritor de-a avea.
  6. Acela se chibzuia și-și dădea toată silința ca să aibă copii. Într-o zi veni la el un brahman bătrân și înțelept, cu numele Damana.
  7. Bhīma, care dorea să aibă urmași și cunoștea preceptele sfinte, îl primi cu bunătate, împreună cu regina.
  8. Pentru aceasta Damana, mulțumit, îi răsplăti pe amândoi cu un juvaer de fată și cu trei fii mândri și plini de glorie:
  9. Damayantī, Dama, Dānta și Damana cel măreț. Feciorii erau înzestrați cu toate însușirile alese, înfricoșători și strașnic de viteji.
  10. Mlădioasa Damayantī deveni vestită în lume prin frumusețea, strălucirea, mândrețea, drăgălășia și farmecul ei.
  11. Ajunsă în floarea vârstei, ea stătea gătită și înconjurată de sute de roabe și de prietene, asemenea soției lui Indra.
  12. Acolo domnea odinioară fiica lui Bhīma, gătită cu tot felul de podoabe, în mijlocul prietenelor, cu corpul fără cusur, ca fulgerul din nori.
  13. Niciodată nu s-a mai văzut, nici nu s-a auzit de o fată atât de frumoasă printre zei, demoni sau oameni.
  14. Dar și Nala era cel mai falnic între bărbați și n-avea seamăn pe lume, de părea, prin frumusețea lui, că-i însuși zeul iubirii.
  15. Mult îl mai lăudau pe Nala înaintea ei și fără încetare o slăveau pe Damayantī înaintea lui.
  16. Tot auzind vorbindu-se despre însușirile lor, ei se îndrăgostiră unul de altul, fără ca să se vadă; și dragostea lor creștea necontenit.
  17. Odată, nemaiputând răbda dorul din inima sa, Nala se duce singur în pădurea din preajma palatului.
  18. Acolo văzu cum se plimbau niște lebede cu pene de aur și prinse una din păsări.
  19. Atunci ea grăi către Nala: „O, rege, nu mă omorî, căci îți voi face o bucurie.
  20. Îi voi vorbi Damayantīei despre tine în așa fel încât nu se va mai gândi la niciun alt bărbat.“
  21. Auzind aceste vorbe, regele dădu drumul păsării; apoi lebedele își luară zborul, pornind spre țara Vidarbhilor.
  22. Când ajunseră acolo, păsările se coborâră drept în fața Damayantīei.
  23. Văzând păsările cele minunate la înfățișare, prințesa împreună cu prietenele ei începură să alerge vesele după ele, ca să le prindă.
  24. Atunci lebedele se împrăștiară prin pădure, iar fetele fugiră în toate părțile după ele.
  25. Lebăda spre care alerga Damayantī grăi cu glas de om către ea:
  26. „Damayantī, este în țara Niṣazilor un rege, cu numele Nala, care seamănă la chip cu Aśvinii; nu se mai află bărbați la fel ca dânsul.
  27. Dacă ai deveni soția lui, frumoaso cu mijlocul mlădios, nașterea și frumusețea ta nu ți-ar fi în zadar.
  28. Am văzut zei, Gandharvași, oameni, șerpi și Rākṣași; dar niciodată n-am văzut pe vreunul ca el.
  29. Tu ești un mărgăritar între femei, iar Nala este cel mai de seamă dintre bărbați; unirea unei femei alese cu un bărbat ales va fi cu noroc.“
  30. La aceste cuvinte ale lebedei, Damayantī grăi: „Vorbește-i și lui Nala tot așa.“
  31. „Bine“, zise pasărea către fiica regelui Vidarbhilor; și întorcându-se în țara Niṣazilor povesti totul lui Nala.

 

Acesta-i întâiul capitol din Povestea lui Nala.