Skip to content

III.60 – Nalopākhyāna

  1. Br̥hadaśva povesti: După plecarea lui Vārṣṇeya, Puṇyaśloka pierdu la joc domnia și tot avutul îi fu răpit de Puṣkara.
  2. Atunci acela zise batjocoritor către Nala rămas fără domnie: „Hai să jucăm din nou. Ce pui?
  3. Nu ți-a mai rămas decât Damayantī; restul ți l-am câștigat tot. Dacă primești, jucăm pe Damayantī.“
  4. La aceste vorbe ale lui Puṣkara, inima lui Puṇyaśloka plesni de supărare; dar nu-i dădu nici un răspuns.
  5. Apoi, privind cu mânie la Puṣkara, mândrul Nala își scoase podoabele de pe el.
  6. Și abia acoperit cu o singură haină, regele plecă, părăsind o bogăție nemăsurată și umplând de jale pe prietenii săi.
  7. Damayantī, îmbrăcată și ea numai cu o haină, îl însoți; trei nopți petrecu Naiṣadha împreună cu ea sub cerul liber.
  8. Puṣkara porunci să se strige prin cetate că cel care va cuteza să stea împreună cu Nala va fi omorât.
  9. Din pricina poruncii și a urii lui Puṣkara, locuitorii cetății nu-l primiră pe Nala.
  10. Astfel petrecu el trei nopți afară din cetate, trăind numai cu apă, fără a fi primit de cineva, el care era atât de vrednic de aceasta.
  11. Deoarece îl chinuia foamea, regele plecă, hrănindu-se cu rădăcini și fructe; iar Damayantī îl însoți.
  12. Trecură așa multe zile; odată, Nala, chinuit de foame, văzu niște păsări mari, cu aripi de aur.
  13. Atunci el se gândi: „Acum am ce mânca, și socot că mâncarea va fi bună.“
  14. Și aruncă peste ele haina cu care se învelea. Dar păsările se înălțară în văzduh răpindu-i haina.
  15. În timp ce-și luau zborul, păsările, privind la Nala cum sta gol și abătut pe pământ, îi ziseră:
  16. „O, nebunule, noi suntem zarurile; am venit ca să-ți răpim și haina ce ți-a mai rămas; căci nu ne tihnea că te-ai dus îmbrăcat.“
  17. Văzând cum se îndepărtează zarurile și că a rămas și fără haină, Puṇyaśloka zise către Damayantī:
  18. „Draga mea, uite, zarurile – din a căror pricină mi-am pierdut domnia și n-am ce mânca, încât sufăr de foame, nenorocitul de mine,
  19. Și din a căror pricină Niṣazii nu m-au primit în casa lor – s-au prefăcut în păsări de pradă și mi-au furat haina.
  20. Am ajuns în culmea nenorocirii, sufăr, mintea mi-i luată. Sunt soțul tău: ascultă vorbele mele, căci îți doresc binele.
  21. Iată, o mulțime de drumuri care duc spre Deccan, spre Avantī și spre muntele Ṛkṣavat, ocolindu-l.
  22. Acesta-i Vindhya cu stânci uriașe, iar apa aceea e Payoṣṇī, care se varsă în ocean. Iată și sihăstriile marilor pustnici, pline cu rădăcini și fructe.
  23. Drumul acesta duce spre țara Vidarbhilor; celălalt spre Kośala. Țara aceea care se întinde spre miazăzi este Deccanul.“
  24. Vorbele acestea le spuse regele Nala cu tristețe de câteva ori către fiica lui Bhīma.
  25. Atunci Damayantī, copleșită de durere, grăi cu jale și cu vocea înecată de plâns către Naiṣadha:
  26. „Inima mi se înfioară; tot trupul abia mi se mai ține, când mă gândesc la ceea ce vrei să faci.
  27. Cum aș putea să plec și să te las în această pustietate, după ce ți-ai pierdut domnia și averea, acum, când ești gol, flămând și însetat?
  28. O, rege ales, tu ești istovit și foamea te chinuie ște; lasă-mă dar să-ți alung oboseala în pădurea asta grozavă.
  29. După cum spun doctorii, nu se află leac la fel ca soția, în orice restriște. Adevăr îți spun.“
  30. Nala grăi: „O, frumoasa mea Damayantī, asta așa-i, după cum spui. Nu se află prieten la fel ca soția, nu e leac mai bun ca ea pentru bărbatul care suferă.
  31. Eu nu vreau să te părăsesc; de ce te temi, dar, draga mea? Mai degrabă mi-aș da viața decât să te las.“
  32. Damayantī grăi: „O, rege, dacă n-ai de gând să mă părăsești, de ce mi-arăți drumul care duce spre țara Vidarbhilor?
  33. Eu te-nțeleg; dar nu mă părăsi. Ai face o faptă josnică dacă m-ai lăsa singură.
  34. O, bărbat ales, asemenea zeilor, tu mereu îmi arăți drumul acesta și prin asta îmi mărești jalea.
  35. Dacă însă dorința ta este ca să mă duc la rudele mele, atunci să mergem împreună în țara Vidarbhilor, dacă găsești cu cale.
  36. O, stăpânul meu iubit, regele Vidarbhilor te va primi cu cinste și acolo vei trăi fericit în casa noastră.“

 

Acesta-i al nouălea capitol din Povestea lui Nala.