Skip to content

III.61 – Nalopākhyāna

  1. Nala grăi: „Și eu am un regat, ca și tatăl tău; dar cât timp voi fi în restriște, nu mă voi duce acolo.
  2. Cum aș putea să merg acolo pribeag, prilej de durere pentru tine, când odinioară am venit bogat, aducându-ți bucurie?“
  3. Br̥hadaśva povesti: Astfel vorbi Nala, mângâind-o pe frumoasa Damayantī, îmbrăcată numai cu o jumătate de haină.
  4. Amândoi, acoperiți cu o singură haină, rătăciră încoace și încolo, istoviți de foame și de sete, până ajunseră la un han părăsit.
  5. Ajunși acolo, regele Niṣazilor și prințesa Vidarbhilor se așezară la pământ.
  6. Fără haină, urât, murdar, plin de colb, Nala obosit adormi pe pământul gol, împreună cu Damayantī.
  7. Gingașa și frumoasa Damayantī, copleșită de suferință, fu cuprinsă îndată de somn.
  8. Însă regele Nala, în timp ce Damayantī dormea, nu putea închide ochii, căci sufletul și mintea îi erau cuprinse de suferință.
  9. Se gândea și la domnia ce-i fusese răpită, la prietenii care-l părăsiseră toți și la pribegia sa prin pădure; și nu-și găsea liniște.
  10. „Să fac oare aceasta sau să n-o fac? Poate că-i mai bine să mor decât să-mi las supușii.
  11. Credincioasa mea soție suferă din pricina mea. Dacă o voi părăsi, poate va pleca la rudele ei.
  12. Fără îndoială că împreună cu mine va îndura suferințe, fiindcă mă iubește; iar de va fi părăsită, cine știe dacă va găsi alinare undeva.“
  13. Așa se gândi și se răzgândi el în fel și chip; în cele din urmă socoti că-i mai bine pentru Damayantī s-o lase singură.
  14. „Acestei femei frumoase, care-mi este atât de credincioasă și de supusă, nu poate să-i facă cineva vreun rău pe drum.“
  15. Și astfel, datorită ticăloșiei lui Kali, Nala se hotărî s-o părăsească pe Damayantī.
  16. Văzând că el nu are haină deloc și că ea are numai una, regele voi să taie jumătate dintr-a ei.
  17. „Cum să tai haina, fără ca iubita mea soție să se trezească din somn?“ Astfel se gândea Nala, plimbându-se prin han.
  18. Pe când umbla încoace și încolo, găsi într-un ungher un paloș scos din teacă, foarte tăios.
  19. Cu acela viteazul Nala tăie jumătate din haină, se înveli cu ea și scos din minți fugi, părăsind-o adormită pe prințesa Vidarbhilor.
  20. Apoi, cuprins de înduioșare, regele Niṣazilor se întoarse la han și privind la Damayantī, plânse:
  21. „Draga mea soție, pe care mai înainte n-o vedea nici vântul, nici soarele, doarme acum într-un han, lipsită de ocrotire.
  22. Frumoasa aceasta, cu zâmbet dulce, acoperită numai cu o zdreanță, ce se va face ea când se va trezi? Oare nu va înnebuni?
  23. Singură, părăsită de mine, cum va umbla frumoasa prințesă a Vidarbhilor prin pădurea cea grozavă, plină de fiare și de șerpi?
  24. Zeii Āditya, Vasu, Rudra și Aśvinii, împreună cu Maruții, să te aibă în paza lor, frumoaso; virtutea ta te va ocroti.“
  25. Zicând aceasta, Nala, căruia Kali îi luase mințile, plecă cu hotărâre, părăsindu-și soția sa dragă, fără seamăn de frumoasă, care dormea pe pământ.
  26. Dar de câte ori Nala se depărta, atras de Kali, de atâtea ori se întorcea, atras de dragostea sa.
  27. Inima lui plină de întristare era ca ruptă în două; ca un leagăn care merge încoace și încolo, așa se ducea și se întorcea el la han.
  28. În cele din urmă, atras de Kali, Nala fugi ca un nebun, plângând amar după soția pe care și-o părăsea adormită.
  29. Pierdut, în puterea lui Kali, neavând decât un singur gând, el plecă plin de durere, lăsându-și soția singură în pădurea pustie.

 

Acesta-i al zecelea capitol din Povestea lui Nala.