Skip to content

III.64 – Nalopākhyāna

  1. Br̥hadaśva povesti: Auzind aceste cuvinte ale conducătorului, frumoasa femeie, plină de dorul soțului ei, plecă împreună cu caravana.
  2. După ce merseră mult timp, văzură în pădurea cea mare și grozavă un lac fermecător, cu iarbă și lemne de aprins focul,
  3. Plin de flori și de fructe, locuit de tot felul de păsări, cu apă limpede și dulce, plăcută și rece.
  4. Fiindcă animalele erau tare obosite, ei se hotărâră să facă un popas. Și, după părerea conducătorului caravanei, intrară în pădurea cea fără seamăn.
  5. Deoarece se înserase, marea caravană petrecu noaptea acolo. Dar pe la miezul nopții, când totul era cufundat în liniște și tăcere,
  6. Și în timp ce caravana dormea obosită, veni ca să se adape la lac o turmă de elefanți cu capetele pătate de sucul ce li se prelingea din tâmple.
  7. Când elefanții sălbatici dădură cu ochii de cei blânzi, se repeziră cu toții asupra lor, ca o vijelie, plini de turbare, căutând să-i omoare.
  8. Năvala elefanților nu putea fi oprită; ei se repeziră asemenea unor stânci rupte din vârful unui munte, care se rostogolesc la vale.
  9. Pe neașteptate, ei închiseră drumul spre lac și călcară în picioare caravana care dormea la pământ.
  10. Buimăciți de somn, oamenii alergau scoțând strigăte de durere și căutând scăpare prin tufișuri.
  11. Mulți ale căror cămile fuseseră ucise fugeau pe jos înspăimântați, omorându-se în învălmășeală unii pe alții.
  12. Cădeau la pământ cu strigăte înfiorătoare, apucați de pe copacii de care se agățaseră, sau se rostogoleau în prăpăstii.
  13. Și astfel, datorită soartei, caravana aceea numeroasă fu atacată de elefanți și nimicită cu desăvârșire.
  14. A doua zi, cei care mai rămăseseră în viață plecară din ținutul acela, văicărindu-se din pricina prăpădului ce se întâmplase.
  15. Atunci prințesa Vidarbhilor îi jeli ca pe fratele, pe tatăl, pe fiul sau pe prietenul ei, zicând: „Ce păcat am săvârșit?
  16. Caravana asta, pe care o găsisem în pustietatea pădurii, a fost omorâtă de turma de elefanți. Din pricina soartei mele nenorocite s-a întâmplat asta.
  17. «Nu moare cineva până nu-i vine timpul», spune înțelepciunea celor bătrâni. Numai așa se face că n-am fost strivită și eu, sărmana de mine, de ceata aceea de elefanți.
  18. Căci nimic nu se face pe lumea aceasta de către muritori fără voia destinului; eu doar n-am săvârșit niciun rău, nici chiar în copilăria mea.
  19. Poate fiindcă de dragul lui Nala i-am respins pe zeii Păzitori ai Lumii, când au venit la serbarea alegerii de soț.“
  20. Aceste vorbe, și altele încă, rosti ea cu jale; apoi plină de întristare plecă, frumoasă asemenea lunii toamna, când e pe jumătate.
  21. Tânăra femeie merse așa nu tocmai multă vreme și înspre seară ajunse într-un oraș mare. Acesta era scaunul înțeleptului rege Subāhu, care domnea peste poporul Cedilor.
  22. Locuitorii orașului văzură o femeie turburată, slabă, abătută, cu părul despletit, nespălată, mergând ca o nebună.
  23. Când o văzură intrând în cetatea regelui Cedilor, copiii se îmbulziră după ea, ca s-o vadă.
  24. Mama regelui, care stătea pe acoperișul palatului, o văzu înconjurată de norod și dădu poruncă unei servitoare: „Du-te și adă-mi-o pe aceea aici, înaintea mea.
  25. Este o tânără femeie, necăjită de oameni, întristată, care are nevoie de ocrotire; e atât de frumoasă, încât îmi strălucește casa ca un fulger.“
  26. Aceea dădu la o parte mulțimea și o aduse pe Damayantī sus pe terasă. Acolo mama regelui o întrebă cu mirare:
  27. „Așa cum ești, copleșită de mâhnire, arăți nespus de frumoasă; strălucești ca fulgerul printre nori; spune-mi, cine ești și a cui ești?
  28. Chipul tău nu-i omenesc, cu toate că-i fără podoabe; nu ți-e frică de bărbați, așa fără sprijin, tu care strălucești ca o zeiță?“
  29. La aceste cuvinte, fiica lui Bhīma răspunse: „Află că sunt o femeie credincioasă soțului ei.
  30. Sunt o cameristă de viță nobilă, o servitoare, care stau unde-mi place; sunt singură, mă hrănesc cu fructe și rădăcini; adăpostul meu e acolo unde mă apucă seara.
  31. Soțul meu are virtuți fără număr și mă iubește statornic. Eu de asemenea îl iubesc și mă țin de el ca umbra.
  32. Prin puterea destinului, o patimă fără margini, pentru zaruri, a pus stăpânire pe el; dar a fost învins la joc și a plecat singur în pădure.
  33. Eu de asemenea am plecat în pădure, mângâindu-mi soțul care rămăsese cu o singură haină și era turburat de părea nebun.
  34. Odată, în pădure, cuprins de foame și scos din minți, a aruncat-o și pe aceea, dintr-o pricină oarecare.
  35. Multe nopți n-am dormit după aceea, urmându-l îmbrăcată numai cu o haină, pe el, care era gol și cu mintea pierdută ca un nebun.
  36. După mult timp, m-a părăsit adormită într-un loc, fără a fi vinovată cu ceva, tăindu-mi jumătate din haină.
  37. De atunci îl caut chinuită zi și noapte; dar nu-i chip să-l găsesc pe stăpânul meu, pe soțul meu iubit, cel asemenea zeilor nemuritori.“
  38. Văzând-o cu ochii plini de lacrimi, cum își spune povestea plină de jale, mama regelui, mai îndurerată decât însăși fiica lui Bhīma, grăi către ea:
  39. „Rămâi la mine, draga mea. Îmi faci nespusă bucurie. Pe soțul tău îl vor căuta oamenii mei.
  40. Poate că va veni el însuși întra-coace, după ce va fi cutreierat lumea. Rămânând aici îl vei regăsi pe soțul tău.“
  41. La aceste vorbe ale mamei regelui, Damayantī grăi: „O, mamă de eroi, eu pot să rămân la tine numai cu o învoială:
  42. Nu voi mânca nici măcar resturile de mâncare, nu mă voi spăla pe picioare, nu voi vorbi niciodată cu vreun alt bărbat.
  43. Dacă mă va cere vreun bărbat de soție, să-l pedepsești; doresc să văd pe brahmani și să-i rog să-mi caute soțul.
  44. Dacă se va face așa, atunci sunt hotărâtă să rămân aici. Altfel nu mă îndeamnă inima să stau nicăieri.“
  45. Atunci mama regelui zise bucuroasă: „Voi face toate acestea; juruința ta să-ți fie cu noroc!“
  46. După ce vorbi astfel cu fiica lui Bhīma, mama regelui grăi către fiica ei, pe care o chema Sunandā:
  47. „Sunandā, tânăra aceasta cu chipul de zână, care-i de-o vârstă cu tine, va fi camerista și prietena ta.“
  48. Apoi Sunandā, plină de bucurie și înconjurată de prietenele ei, intră în casă împreună cu Damayantī.

 

Acesta-i al treisprezecelea capitol din Povestea lui Nala.