Skip to content

III.66 – Nalopākhyāna

  1. Br̥hadaśva povesti: După ce șarpele se făcu nevăzut, Nala plecă și după zece zile intră în cetatea lui Ṛtuparṇa.
  2. Acolo se înfățișă înaintea regelui și-i zise: „Eu sunt Vāhuka; mă pricep să mân caii; nu se află pe lume al doilea ca mine.
  3. Poți să mă întrebi orice lucru, cât de greu, și care cere iscusință. Mai știu și să gătesc bucate ca nimeni altul.
  4. Tot ce-i greu de îndeplinit, și toate meșteșugurile câte sunt pe lume, mă voi sili să le fac. Tocmește-mă, Ṛtuparṇa!“
  5. Ṛtuparṇa grăi: „Rămâi, Vāhuka, și să-ți fie cu noroc! Vei face toate astea. Însă dorința mea de căpetenie a fost întotdeauna să călătoresc iute.
  6. Suie-te în carul acesta și fă ca acești cai ai mei să devină iuți. Te fac mai mare peste grajdurile mele; vei primi ca plată de o sută de ori câte o sută de galbeni pe lună.
  7. De tine vor asculta în toate Vārṣṇeya și Jīvala. Vei fi împreună cu ei; rămâi la mine, Vāhuka!“
  8. Br̥hadaśva povesti: În urma acestor vorbe ale regelui, Nala rămase în cetatea lui Ṛtuparṇa împreună cu Vārṣṇeya și cu Jīvala, bucurându-se de cinstea regelui.
  9. Acolo locui Nala, cu gândul la prințesa Vidarbhilor. Și-n fiecare seară rostea mereu aceeași strofă:
  10. „Unde o fi dormind virtuoasa mea soție, obosită și chinuită de foame și de sete, gândindu-se la nefericitul de mine? În slujba cui va fi fiind ea acum?“
  11. Auzindu-l vorbind astfel în noapte, Jīvala îl întrebă: „Vāhuka, aș dori să aflu pe cine jelești tu mereu.“
  12. Atunci Nala îi răspunse cu voce șovăielnică: „Odată un om fără minte a avut o soție înțeleaptă.
  13. Dintr-o pricină oarecare, nenorocitul acela s-a despărțit de dânsa; de atunci prostul acela rătăcește plin de jale.
  14. Veșnic chinuit de mâhnire, el recită noaptea o strofă, gândindu-se la ea.
  15. După ce a cutreierat tot pământul, el locuiește undeva, dintr-o pricină oarecare, cu gândul numai la ea, fără să fi meritat această durere.
  16. Ea și-a urmat bărbatul în pădurea plină de primejdii; dar a fost părăsită de acel nefericit.
  17. Și singură, tânără, neștiutoare, nedeprinsă cu drumurile, chinuită de foame și de sete, abia dacă mai trăiește.“
  18. Astfel, cu gândul la Damayantī, locui regele Niṣazilor în palatul lui Ṛtuparṇa, fără a fi cunoscut.

 

Acesta-i al cincisprezecelea capitol din Povestea lui Nala.