Skip to content

III.67 – Nalopākhyāna

  1. Br̥hadaśva povesti: După ce Nala își pierdu domnia și după ce el și soția lui se făcură slujitori, Bhīma, căruia îi era dor de Nala, trimise pe brahmani în căutarea lui.
  2. Bhīma le dădu daruri bogate și le zise: „Căuta-ți-mi pe Nala și pe fiica mea, Damayantī.
  3. Cine mi-i va aduce, aceluia îi voi da o mie de vaci. Îi voi dărui pe deasupra moșii și un sat mare cât un oraș.
  4. Iar dacă nu e cu putință să fie aduși, Damayantī sau Nala, îi voi da ca răsplată zece sute de vaci, dacă voi afla unde sunt.“
  5. După aceste cuvinte, brahmanii porniră voioși în toate părțile, dar nu găsiră nicăieri nici pe Nala, nici pe fiica lui Bhīma.
  6. Într-una din zile, un brahman cu numele Sudeva, pe când iscodea prin orașul cel frumos al Cedilor, zări în palatul regelui pe prințesa Vidarbhilor.
  7. Dădu bună ziua regelui și, privind-o cum stătea împreună cu Sunandā, încetul cu încetul o recunoscu, după chipul ei fără seamăn.
  8. Când o văzu, cu toate că era neîngrijită și slabă, el socoti că aceasta trebuie să fie fiica lui Bhīma, judecând după anumite semne.
  9. Sudeva grăi: „Femeia aceasta este așa cum am văzut-o odinioară. De-acum mi-am ajuns scopul, căci am văzut-o, frumoasă ca fericirea dorită de mulțime,
  10. Pe femeia aceasta tânără, asemenea lunii pline, cu sânii frumoși și rotunzi, pe regina care alungă întunericul din preajma ei prin strălucirea ei,
  11. Plină de mâhnire pentru soțul ei, tristă ca o noapte cu lună plină, când aceasta e înghițită de Rāhu, ca un pârâu a cărui albie a secat,
  12. Ca un lac cu lotuși, ale căror frunze s-au risipit, de unde păsările și-au luat zborul înspăimântate, turburat de atingerea trompelor de elefanți;
  13. Nobilă la înfățișare, plină de virtuți, neîmpodobită și vrednică de podoabă, asemenea lunii noi când stă pe cer ca o secure, dar acoperită de nori negri;
  14. Lipsită de desfătările iubirii, fără rude, abătută de dorul soțului ei,
  15. Căci soțul este podoaba cea mai frumoasă a unei femei, chiar fără podoabe. Iar dacă-i lipsită de acesta, ea nu strălucește, chiar când e gătită.
  16. Fără ea, Nala abia mai poate să ducă povara vieții și se topește de supărare.
  17. Când o văd, cu părul ei negru, cu ochii ei lungăreți, asemenea lotusului, mâhnită, deși vrednică de-a fi fericită, mi se turbură mintea chiar mie.
  18. Când oare va ajunge la capătul suferințelor această femeie frumoasă, fiind iarăși împreună cu soțul ei, ca virtuoasa Rohiṇī a zeului lunii?
  19. Fără îndoială că regele Niṣazilor, care și-a pierdut tronul, va fi din nou fericit când o va revedea și când își va redobândi domnia.
  20. Regele Niṣazilor e vrednic de prințesa Vidarbhilor, tot așa de tânără, cu sufletul tot așa de mare și de aceeași obârșie ca și el; iar ea este vrednică de dânsul.
  21. Trebuie s-o mângâi pe soția acestui bărbat fără seamăn de puternic și viteaz; căci ea tânjește de dorul de a-l vedea.
  22. Am s-o mângâi pe frumoasa aceasta, cu înfățișarea ca a lunii când e plină, cum nu s-a mai văzut, dusă pe gânduri și copleșită de durere pentru soțul ei nefericit.“Br̥hadaśva povesti:
  23. După ce se gândi astfel și o recunoscu după diferite semne și dovezi, brahmanul Sudeva se duse la ea și-i zise:
  24. „O, prințesă a Vidarbhilor, eu sunt Sudeva, prietenul iubit al fratelui tău. Am venit aici ca să te caut, din porunca regelui Bhīma.
  25. Tatăl tău, mama ta și frații tăi sunt sănătoși. Tot astfel și cei doi copii ai tăi, care se află acolo, sunt sănătoși și plini de putere.
  26. Din pricina ta, prietenii tăi sunt abătuți și brahmanii cutreieră pământul cu sutele, căutându-te.“
  27. Când îl recunoscu pe Sudeva, Damayantī îl întrebă rând pe rând de toți prietenii ei.
  28. Sfâșiată de durere, prințesa Vidarbhilor plânse tare când îl văzu deodată pe Sudeva, brahmanul cel ales, prietenul fratelui ei.
  29. Văzând-o cum plânge cu durere și vorbește de o parte cu Sudeva,
  30. Sunandā zise către mama ei: „Camerista mea plânge tare; dacă ești de părere, du-te la brahman și întreabă-l ce-i cu ea.“
  31. Atunci mama regelui Cedilor ieși din odaia ei și se duse unde stătea tânăra femeie cu brahmanul,
  32. Luă de o parte pe Sudeva și-l întrebă: „A cui soție este femeia aceasta frumoasă, sau a cui fiică?“
  33. Cum de și-a pierdut rudele și bărbatul și cum de-ai cunoscut-o, brahmane, în starea în care se află?
  34. Doresc să aflu toate acestea de-a fir-a-păr de la tine. Răspunde-mi dar întocmai la cele ce te-ntreb cu privire la această femeie cu chip de zână.“
  35. La aceste cuvinte, Sudeva, alesul între brahmani, îi povesti liniștit întreaga întâmplare a Damayantīei.

 

Acesta-i al șaisprezecelea capitol din Povestea lui Nala.