Skip to content

III.70 – Nalopākhyāna

  1. Br̥hadaśva povesti: Când auzi vestea adusă de Sudeva, regele Ṛtuparṇa grăi cu prietenie către Vāhuka:
  2. „Vreau să plec în țara Vidarbhilor, la alegerea de soț a Damayantīei, într-o singură zi. Ce zici, Vāhuka? Tu doar cunoști taina cailor.“
  3. La aceste cuvinte ale regelui, inima lui Nala se rupse de durere; dar mândrul erou se gândi:
  4. „Poate că Damayantī spune și vrea să facă asta fiindcă-i rătăcită de durere; sau poate că acesta e numai un mijloc de a mă aduce pe mine.
  5. O, prințesă virtuoasă a Vidarbhilor, grozav e lucrul pe care vrei să-l faci, fiindcă ai fost amărâtă, ah, sărmana, de ticălosul de mine, care mi-am pierdut mintea.
  6. Poate că ea face așa fiindcă firea femeilor e nestatornică și fiindcă greșeala mea e mare; sau poate că ea face așa fiindcă i-a pierit dragostea, din cauza lipsei mele.
  7. Cu niciun chip n-ar face ea asta, dacă ar fi mâhnită și deznădăjduită din pricina mea; cu atât mai mult cu cât are și copii.
  8. Ce-i adevărat sau nu din toate acestea, mă voi încredința pe deplin ducându-mă acolo. Astfel îi voi face pe plac lui Ṛtuparṇa, iar eu îmi voi ajunge scopul.“
  9. După ce luă această hotărâre, Vāhuka, abătut, grăi cuviincios către Ṛtuparṇa:
  10. „O, rege, mă supun poruncii tale; voi merge într-o singură zi la orașul Vidarbhilor.“
  11. Apoi, după porunca regelui Bhāṅgāsuri, Vāhuka se duse la grajd și cercetă caii.
  12. Zorit mereu de Ṛtuparṇa, se duse și găsi caii zvelți, buni și răbdători la drum,
  13. Plini de foc și de putere, de soi ales, fără semne rele, cu nările largi, cu fălcile mari.
  14. Însă regele, când îi văzu, grăi puțin cam supărat: „De ce ai cerut această slujbă? Nu cumva să mă fi înșelat!
  15. Cum o să ne ducă caii aceștia, care abia mai au vlagă și suflare în ei? Cum au să străbată astfel de cai un drum atât de lung?“
  16. Vāhuka grăi: „O, rege, caii vor merge în țara Vidarbhilor; despre asta nu te îndoi. Dacă însă te gândești la alții, spune, ca să-i pun la car pe aceia.“
  17. Ṛtuparṇa grăi: „Vāhuka, tu doar te pricepi și cunoști firea ascunsă a cailor. Înhamă iute pe aceia pe care-i socoți că-s cei mai buni.“
  18. Br̥hadaśva povesti: Atunci Nala cel iscusit înhămă la car patru telegari buni, de soi ales.
  19. Dar când regele se sui grăbit în carul gata de plecare, caii căzură în genunchi la pământ.
  20. Atunci slăvitul rege Nala, cel mai ales dintre bărbați, liniști telegarii cei plini de foc și de putere,
  21. Îi ridică cu ajutorul frâielor, îi îndemnă să meargă și, suind în car și pe Vārṣṇeya, vizitiul, porni cu cea mai mare iuțeală.
  22. Îmboldiți cu pricepere de Vāhuka, caii cei minunați se avântară în văzduh și mai-mai să-l amețească pe vizitiu.
  23. Văzând cum aleargă caii iute ca vântul, strălucitul rege din Ayodhyā fu cuprins de o mirare fără margini.
  24. Vārṣṇeya însă, când auzi huruitul carului și văzu cum sunt mânați caii, se gândi la iscusința lui Vāhuka:
  25. „N-o fi acesta cumva Mātali, vizitiul lui Indra? Că strașnică minune-i asta, pe care o văd la eroul Vāhuka.
  26. Sau poate că e chiar regele Nala, învingătorul cetăților dușmane; căci văd că îndemânarea lui Vāhuka e tot așa de mare ca și a lui Nala.
  27. Și vârsta lui Vāhuka e la fel ca a lui Nala; numai urâțenia lui mă mai face să stau la îndoială.“
  28. Astfel se gândi în cugetul său în fel și chip Vārṣṇeya, vizitiul lui Puṇyaśloka.
  29. Iar marele rege Ṛtuparṇa, văzând priceperea la cai a lui Vāhuka și silința-i fără seamăn, se bucură foarte.

 

Acesta-i al nouăsprezecelea capitol din Povestea lui Nala.