Skip to content

III.72 – Nalopākhyāna

  1. Br̥hadaśva povesti: Spre seară viteazul Ṛtuparṇa ajunsese în țara Vidarbhilor. Slujitorii regelui Bhīma îi aduseseră această știre.
  2. Poftit de Bhīma, regele Ṛtuparṇa intră în Kuṇḍina, făcând să răsune tot orașul de huruitul carului său.
  3. Când îl auziră, caii lui Nala se bucurară, ca odinioară când se aflau lângă stăpânul lor.
  4. Damayantī auzi și ea huruitul carului lui Nala, asemenea bubuitului adânc al norilor, când se apropie ploaia.
  5. Și fiicei lui Bhīma și cailor lui Nala li se păru că tropotul cailor e la fel cu cel de odinioară, când Nala însuși îi mâna.
  6. Și păunii de pe acoperiș și elefanții din grajd și caii auziră zgomotul pe care-l făcea carul regelui Nala.
  7. Când îl auziră, elefanții și păunii scoaseră strigăte, neliniștiți, cu capul ridicat în sus, ca la tunetul norilor.
  8. Damayantī grăi: „Cum îmi înveselește sufletul huruitul acesta care umple văzduhul! Trebuie să fie regele Nala.
  9. Dacă nu-l văd azi pe Nala, cel cu fața strălucitoare ca luna, viteazul cu virtuți fără număr, voi pieri, fără îndoială.
  10. Și dacă nu mă aflu încă azi în brațele plăcute la atingere ale eroului, fără doar și poate că nu voi mai fi.
  11. Dacă nu vine la mine Nala, cel ce face să răsune văzduhul ca de tunet, am să mă arunc încă azi în focul cu înfățișarea de aur.
  12. Nu-mi amintesc de vreo minciună, nu-mi amintesc de vreo jignire, sau să nu mă fi ținut vreodată de cuvânt, nici chiar când eram încă nemăritată.
  13. Naiṣadha al meu e un stăpân îndurător, un erou darnic, mai presus de ceilalți domnitori, și nu se poartă josnic, cu prefăcătorie, ca un mișel.
  14. Despărțită de soțul meu iubit, mi se rupe inima de durere, gândindu-mă întruna, zi și noapte, la virtuțile lui.“
  15. Br̥hadaśva povesti: În timp ce se tânguia astfel, cu mintea aproape rătăcită, Damayantī se urcă pe acoperișul marelui palat, mânată de dorul de a-l vedea pe Puṇyaśloka.
  16. Atunci ea văzu jos, în curte, carul și-n el pe regele Ṛtuparṇa împreună cu Vārṣṇeya și cu Vāhuka.
  17. De pe carul minunat se scoborâră mai întâi Vārṣṇeya și Vāhuka. Acesta deshămă caii și trase carul la o parte.
  18. Ṛtuparṇa se scoborî și el din car și se îndreptă spre viteazul Bhīma.
  19. Acesta îl primi cu multă cinste, deși sosise pe neașteptate și fără vreo pricină; căci nu știa de ceea ce puseseră la cale cele două femei.
  20. La rândul său, puternicul și înțeleptul Ṛtuparṇa nu văzu picior de rege sau de prinț.
  21. Bhīma îl primi pe regele Ṛtuparṇa cu cinstea cuvenită și-l întrebă: „Bine ai venit; dar ce te aduce?“
  22. Atunci domnitorul din Kośala, după ce stătu o clipă și se gândi, zise: „Am venit ca să te salut.“
  23. Regele Bhīma zâmbi și, la rândul lui, se gândi: „Nu prea e însemnată pricina sosirii lui, după cât mi-a arătat.
  24. Nu asta e pricina.“ Apoi, după ce-l ospătă frumos, îl trimise la culcare, spunându-i de câteva ori: „Odihnește-te, că ești trudit.“
  25. Ṛtuparṇa, cu inima înveselită de buna primire și mulțumit de prietenia arătată, intră în odaia ce i se arătase, urmat de slujitorii regelui.
  26. După ce  Ṛtuparṇa și Vārṣṇeya se îndepărtară, Vāhuka luă carul și-l duse sub un adăpost.
  27. El însuși deshămase caii; îngriji de ei cu pricepere și-i mângâie; apoi se sui în car.
  28. Între acestea, Damayantī, văzând pe regele Bhāṅgāsuri și pe vizitiii Vārṣṇeya și Vāhuka și purtarea lor,
  29. Se gândea: „Al cui să fi fost oare huruitul acesta de car? Era puternic, ca al lui Nala, dar nu-l văd pe Naiṣadha.
  30. De la dânsul trebuie să fi învățat Vārṣṇeya destoinicia asta. De aceea semăna zgomotul cel mare de adineauri cu acela pe care-l făcea Nala.
  31. Sau poate că regele Ṛtuparṇa e la fel ca Nala; și de aceea se aude zgomotul acela de car la fel ca acela al lui Naiṣadha.“
  32. După ce se gândi astfel, frumoasa Damayantī trimise o femeie de încredere ca să-l caute pe Naiṣadha.

 

Acesta-i al douăzeci și unulea capitol din Povestea lui Nala.