Skip to content

III.73 – Nalopākhyāna

  1. Damayantī grăi: „Du-te, Keśinī, și vezi cine-i vizitiul acela din car, urât la înfățișare și cu numele Hrasvabāhuka.
  2. Du-te la el și întreabă-l cu iscusință și cu bunătate cum îi merge.
  3. Tare bănuiesc că acela trebuie să fie regele Nala; așa mi-i de mulțumit sufletul și așa mi-i inima de liniștită!
  4. După ce vei isprăvi de vorbit cu el, să-i spui vorbele lui Parṇāda; și ține minte răspunsul său, draga mea.“
  5. Br̥hadaśva povesti: Atunci femeia de încredere se duse repede, și-n timp ce frumoasa Damayantī stătea și privea de pe acoperiș, grăi către Vāhuka:
  6. „Bine ai venit, bărbat ales; doresc să-ți meargă toate în plin. Ascultă cu luare-aminte ce te-ntreabă Damayantī:
  7. «Când ați plecat și cu ce scop ați venit aici?» Spune-mi adevărul întocmai, căci prințesa Vidarbhilor dorește să știe.“
  8. Vāhuka grăi: „Marele rege din Kośala (Ṛtuparṇa) a auzit de la un brahman că mâine dimineață Damayantī își va alege pentru a doua oară un bărbat.
  9. Când a aflat aceasta, regele a pornit la drum cu caii săi cei mai buni, iuți ca vântul, care străbat o sută de poște într-o zi; iar eu sunt vizitiul lui.“
  10. Keśinī grăi: „Dar al treilea dintre voi de unde-i și al cui e? Și tu al cui ești și cum de-ai căpătat această slujbă?“
  11. Vāhuka grăi: „Frumoaso, acela-i vizitiul lui Puṇyaśloka, cunoscut cu numele de Vārṣṇeya. După ce a fugit Nala, el s-a dus la Bhāṅgāsuri.
  12. Și eu mă pricep la cai și sunt vizitiu. Însuși Ṛtuparṇa m-a ales și mă ține pentru slujba asta.“
  13. Keśinī grăi: „Vārṣṇeya trebuie să știe unde a plecat regele Nala. Nu ți-a vorbit despre asta?“
  14. Vāhuka grăi: „După ce a lăsat aici pe copiii lui Nala, care a săvârșit o faptă rea, el s-a dus unde a voit. Despre Naiṣadha însă nu știe nimic.
  15. Și nici vreun alt bărbat nu știe ceva despre Nala, frumoaso. El cutreieră prin lume ascunzându-se sub o altă înfățișare.
  16. Numai el singur se cunoaște și ființa care-i este cea mai aproape, căci Nala nu-și arată niciodată semnele.“
  17. Keśinī grăi: „Brahmanul acela, care s-a dus întâia oară în Ayodhyā, repeta mereu aceste vorbe ale unei femei:
  18. «Unde ai plecat, înșelătorule, după ce mi-ai tăiat jumătate din haină, părăsindu-mă adormită în pădurea nestrăbătută, pe mine, soția ta iubită și credincioasă?»
  19. Tânăra femeie te așteaptă cu dor, așa cum i-ai cerut, mâhnită tare, îmbrăcată numai cu o jumătate de haină.
  20. O, viteazule, fie-ți milă de ea, că plânge necontenit din cauza acestei mâhniri, și dă-i un răspuns.
  21. Prințesa Vidarbhilor dorește să afle din nou de la tine răspunsul ce l-ai dat atunci brahmanului, când ai auzit aceste vorbe.“
  22. Br̥hadaśva povesti: La aceste vorbe ale Keśinīei, Nala se turbură în inima sa și ochii i se umplură de lacrimi.
  23. Dar, cu toate că suferea, își stăpâni durerea și cu glasul stins vorbi din nou:
  24. „Femeile nobile și virtuoase, care și-au dobândit împărăția cerului, se ocrotesc singure, chiar când se află în restriște.
  25. Cu toate că sunt despărțite de bărbații lor, ele nu se mânie niciodată. Pentru femeile alese viața-i un izvor de virtute.
  26. Ea nu trebuie să se mânie că a fost părăsită de nebunul acela, care și-a pierdut norocul și se află în restriște.
  27. Tânăra femeie nu trebuie să se mânie pe acela care dorește să-și câștige pâinea de toate zilele, căruia niște păsări i-au răpit haina și care-i ros de griji.“
  28. După ce rosti aceste cuvinte, Nala, în culmea durerii, nu mai putu să-și oprească lacrimile și începu să plângă tare.
  29. Atunci Keśinī merse la Damayantī și-i povesti totul, descriindu-i turburarea lui.

 

Acesta-i al douăzeci și doilea capitol din Povestea lui Nala.