Skip to content

III.74 – Nalopākhyāna

  1. Br̥hadaśva povesti: Când auzi aceasta, Damayantī, cuprinsă de o înduioșare nespusă, bănui că-i Nala și zise către
    Keśinī:
  2. „Du-te, Keśinī, din nou și pândește-l pe Vāhuka; vezi ce face el acolo și cum se poartă.
  3. Pune-i piedici peste piedici, și fă tot ce-ți stă în putință ca să nu i se dea foc sau apă, când va cere.
  4. Să-mi spui dacă vei vedea la el vreun semn divin, supraomenesc, precum și orice alt lucru vei mai observa.“
  5. După ce Damayantī îi vorbi astfel, Keśinī plecă; îi observă pe furiș semnele și se întoarse iarăși.
  6. Povesti Damayantīei tot ce se petrecuse și-i arăt ă semnul divin, supraomenesc, pe care-l văzuse la Vāhuka.
  7. Keśinī grăi: „O, Damayantī, bărbatul acela are o purtare cu totul neprihănită. Așa un om încă n-am văzut, nici n-am auzit de vreunul ca el.
  8. Niciodată nu se apleacă, oricât de mică ar fi intrarea peste care dă; când o vede, se strecoară prin ea cu ușurință.
  9. I s-a trimis acolo, ca de obicei, carne multă, spre a fi gătită pentru regele Ṛtuparṇa.
  10. El a pregătit vase, ca s-o spele; și numai cât s-a uitat la ele, și s-au umplut cu apă.
  11. Vāhuka a spălat carnea și a pus-o pe vatră; apoi, luând un pumn de iarbă uscată, a pus-o la soare.
  12. Și iată că deodată au izbucnit flăcări. Când am văzut această minune, am alergat uimită întracoace.
  13. Am mai văzut la dânsul și altă minune, de tot mare; el nu se arde când se atinge de foc.
  14. Și încă altă minune foarte mare am mai văzut: a luat niște flori și le-a frecat încet între palmele sale.
  15. După ce le-a turtit în mâinile sale, florile s-au făcut din nou fragede și mirositoare.“
  16. Br̥hadaśva povesti:
  17. Auzind aceste lucruri despre Puṇyaśloka, Damayantī înțelese că a sosit Nala, căci îl trădau faptele ce le săvârșise.
  18. Ea bănui numaidecât că sub înfățișarea lui Vāhuka se ascunde soțul ei; plângând, ea grăi cu voce blândă către Keśinī:
  19. „Draga mea, du-te iarăși acolo și, când Vāhuka nu va băga de seamă, ia de pe masă carnea pregătită de el și vino cu ea!“
  20. Atunci Keśinī se duse acolo unde se afla Vāhuka, luă bucata de carne și o aduse la Damayantī.
  21. Mai înainte ea obișnuise să mănânce adesea carne pregătită de Nala. De aceea, când o gustă, ea se încredință că vizitiul nu e altul decât Nala și plină de durere scoase un strigăt.
  22. Turburată peste măsură, se duse de se spălă pe față. Apoi trimise pe cei doi copii gemeni ai ei împreună cu Keśinī.
  23. Când Vāhuka îi văzu pe Indrasena și pe sora acestuia, alergă la ei și-i strânse la piept.
  24. Inima îi fu cuprinsă de-o duioșie negrăită, că-și regăsise copiii, care semănau cu niște odrasle de zei, și începu să plângă tare.
  25. Astfel își dădu Naiṣadha pe față simțămintele de câteva ori; apoi, deodată, dădu drumul la copii și zise către Keśinī:
  26. „Perechea asta seamănă mult cu cei doi copii ai mei. De aceea, când i-am văzut așa pe neașteptate, am început să plâng.
  27. Lumea ar putea să te bănuiască de ceva rău, că vii atât de des pe aici; eu doar sunt un străin. Du-te în pace, draga mea.“

 

Acesta-i al douăzeci și treilea capitol din Povestea lui Nala.