Skip to content

III.75 – Nalopākhyāna

  1. Br̥hadaṣva povesti: Văzând turburarea înțeleptului Puṇyaṣloka, Keṣinī merse iute la Damayantī și-i istorisi totul.
  2. Atunci Damayantī, plină de dorul lui Nala, trimise pe Keṣinī din nou la mama ei, zicând:
  3. „L-am iscodit în mai multe rânduri pe Vāhuka, pentru că inima îmi spune că trebuie să fie Nala. Mai am o singură îndoială, în ceea ce privește înfățișarea sa. Vreau să cercetez eu singură.
  4. Să vină la mine, mamă, sau dă-mi voie să mă duc eu la el; cu știrea sau fără știrea tatălui meu, fă-o!“
  5. Când auzi aceste cuvinte ale prințesei Vidarbhilor, regina îi spuse lui Bhīma dorința copilei lor; acela încuviință.
  6. După ce i se dădu voie din partea părinților, Damayantī porunci să-l aducă pe Nala în odaia ei.
  7. Când o văzu pe neașteptate pe Damayantī, Nala se turbură adânc și ochii i se umplură de lacrimi.
  8. Frumoasa Damayantī, văzându-l așa, fu cuprinsă și ea de o mare turburare.
  9. Purta o rochie de culoare închisă, ca pentru pocăință, și era nespălată și acoperită de praf. Ea grăi:
  10. „O, Vāhuka, nu cumva ai văzut pe un bărbat, pe care-l chema Puṇyaṣloka și care și-a părăsit în pădure soția adormită și a plecat?
  11. Care altul ar fi în stare să-și lase în pădure soția lui dragă, fără prihană, sfârșită de oboseală, și să plece – afară de Nala Puṇyaṣloka?
  12. Greșit-am oare, fără să știu, față de el, că s-a dus și m-a lăsat în pădure furată de somn?
  13. De ce m-a părăsit, pe mine, care l-am ales odinioară de soț de față cu zeii, cărora l-am preferat? Oare nu-i eram credincioasă și plină de iubire pentru el? Și nu eram eu mama copiilor lui?
  14. Unde s-a dus, el, care m-a luat de mână lângă focul sfânt86, spunându-mi înaintea zeilor: «Te voi ocroti», și făgăduind că se va ține de cuvânt?“
  15. Șiroaie de lacrimi, izvorâte din durere, curgeau din ochii Damayantīei, în timp ce vorbea astfel.
  16. Văzând cum curgeau lacrimile din ochii ei negri, cu colțurile înroșite, Nala grăi către ea:
  17. „Draga mea, nu eu sunt de vină că mi-am pierdut domnia și că te-am părăsit, ci Kali.
  18. Dar cum e cu putință ca o femeie credincioasă și plină de iubire față de soțul ei să-l lase și să-și aleagă altul, așa cum faci tu?
  19. Din porunca regelui, pământul e cutreierat în lung și-n lat de crainici, care vestesc că fiica lui Bhīma își va alege pentru a doua oară un soț.“
  20. Când auzi cuvintele pline de amărăciune ale lui Nala, Damayantī, speriată și tremurând, grăi rugătoare către el:
  21. „O, iubitul meu, te rog, nu mă bănui de vreun păcat! Eu doar am trecut peste zei și te-am ales pe tine.
  22. În căutarea ta au pornit brahmani în toate părțile, repetând pretutindeni, în versuri, vorbele mele.
  23. Atunci un brahman înțelept, cu numele Parṇāda, te-a găsit în Koṣala, în palatul lui Ṛtuparṇa.
  24. Acela a rostit întocmai cuvintele mele; și după ce mi-a adus răspunsul la ele, am născocit acest mijloc, ca să te aduc.
  25. Căci nimeni altul pe lumea aceasta, afară de tine, nu-i în stare să străbată cu caii o sută de poște într-o singură zi.
  26. O, rege, așa să-mi fie dat să ating picioarele tale, cum n-am făptuit nimic rău, nici măcar în gând.
  27. Iată, zeul vântului străbate lumea aceasta și e martorul tuturor celor ce sunt; să-mi ia viața dacă am făcut vreun rău!
  28. Tot astfel Soarele străbate veșnic lumea care-i deasupra noastră; să-mi ia viața dacă am făcut vreun rău!
  29. Luna pătrunde ca martoră în tot ce se află pe pământ; să-mi ia viața dacă am făcut vreun rău!
  30. Zeii aceștia trei stăpânesc întreaga lume; să spună ei dacă-i adevărat aceasta, sau să mă lase în voia soartei!“
  31. Atunci Vântul grăi din văzduh: „O, rege, ea n-a săvârșit nicio faptă rea; adevăr îți grăiesc.
  32. Comoara de virtuți a Damayantīei este neatinsă și bine păzită. Noi am fost martorii și păzitorii ei trei ani de-a rândul.
  33. Pentru tine a întrebuințat ea acest mijloc neobișnuit. Căci nici un om pe lumea aceasta nu-i în stare să facă o sută de poște într-o singură zi, afară de tine.
  34. Ai regăsit pe fiica lui Bhīma, iar ea te-a regăsit pe tine. Nu trebuie să te mai îndoiești de asta; du-te la soția ta!“
  35. În timp ce Vântul vorbea astfel, căzu o ploaie de flori, tobe divine răsunară și o adiere lină începu să sufle.
  36. Văzând această minune, Nala lepădă orice îndoială în privința Damayantīei.
  37. Apoi, aducându-și aminte de regele șerpilor, Nala îmbrăcă haina cea fără colb; și îndată își recăpătă înfățișarea sa minunată.
  38. Când Damayantī își văzu soțul sub adevărata lui înfățișare, scoase un țipăt puternic și-l îmbrățișă.
  39. La rândul său, Nala, care strălucea acum ca altădată, o îmbrățișă pe fiica lui Bhīma și sărută cu bucurie pe cei doi copii ai săi.
  40. Frumoasa lui soție, adânc turburată, își puse fața suspinând pe pieptul lui.
  41. Nobilul ei soț, deopotrivă de mișcat, ținu mult timp îmbrățișată pe soția-i cu zâmbetul drăgălaș.
  42. Apoi mama ei, plină de bucurie, îi povesti lui Bhīma toată întâmplarea cu Nala și Damayantī.
  43. Atunci marele rege zise: „Vreau să-l văd pe Nala, după ce se va spăla și odihni bine împreună cu Damayantī.“
  44. Pe urmă cei doi soți petrecură noaptea împreună fericiți, povestindu-și întâmplările de odinioară din pădure.
  45. Prințesa Vidarbhilor și Nala rămaseră în palatul lui Bhīma, dorindu-și unul altuia fericirea și veseli că li s-a împlinit gândul:
  46. Nala era în culmea bucuriei că și-a revăzut soția, în al patrulea an, și că dobândise pe deplin tot ce dorise.
  47. Iar Damayantī, recăpătându-și soțul, se învioră ca un lan de grâne pe jumătate răsărite, peste care se revarsă ploaia.

 

Acesta-i al douăzeci și patrulea capitol din Povestea lui Nala.