Skip to content

III.77 – Nalopākhyāna

  1.  Br̥hadaśva povesti: O lună stătu acolo Naiṣadha; apoi își luă rămasbun și, însoțit de o mică ceată, plecă din cetatea aceea spre țara Niṣazilor,
  2. Cu un singur car frumos, cu șaisprezece elefanți, cincizeci de cai și șase sute de pedestrași.
  3. Falnicul rege intră în cetatea sa grăbit și plin de mânie, făcând să se cutremure pământul.
  4. După ce-l găsi pe Puṣkara, Nala, fiul lui Vīrasena, îi zise: „Hai să jucăm în zaruri! Am dobândit din nou o avere mare.
  5. Damayantī și tot ce-mi aparține: iată miza mea; iar a ta, Puṣkara, e domnia.
  6. Să înceapă din nou jocul! Aceasta-i hotărârea mea. Hai noroc! Să jucăm pe-o singură miză și pe viețile noastre.
  7. Cea mai înaltă datorie a celui care a câștigat avutul altuia, care i-a luat domnia sau bogățiile, este ca să-i dea putința de recâștigare.
  8. Dacă însă nu vrei să joci, atunci să ne luăm la luptă. În lupta de care între amândoi să fie moartea mea sau a ta.
  9. Trebuie să năzuiesc cu orice chip și prin orice mijloc la domnia pe care am moștenit-o; așa spune învățătura celor bătrâni.
  10. Așadar, Puṣkara, hotărăște-te pentru una din două: sau pentru jocul de zaruri, cu miză, sau pentru luptă – și atunci să ne încordăm arcurile!“
  11. La aceste cuvinte ale lui Naiṣadha, Puṣkara izbucni în râs și, crezând că biruința sa e sigură, zise:
  12. „Noroc, Naiṣadha! Averea pe care ai dobândit-o să servească drept miză; Damayantī cea atât de greu de dobândit e pierdută!
  13. Fiica lui Bhīma, împodobită cu averea pe care o voi câștiga, mă va servi ziua în amiaza mare, cum îl servesc în cer zânele pe Indra.
  14. Mereu eram cu gândul la tine și te așteptam, o, Naiṣadha! Îmi place jocul de zaruri, nu însă cetele dușmane.
  15. Dacă o câștig azi pe frumoasa Damayantī, cea fără prihană, mi-am împlinit dorința; căci ea îmi stă veșnic în inimă.“
  16. Când auzi aceste vorbe rostite fără șir, ca un potop, Nala, înfuriat, voi să-i taie capul cu paloșul;
  17. Se stăpâni însă, și cu ochii roșii de mânie zise zâmbind: „Să jucăm! Când vei fi învins, n-ai să mai vorbești ca acum.“
  18. Apoi începu jocul între Nala și Puṣkara; și dintr-o singură miză Puṣkara fu învins.
  19. Atunci Nala zise râzând: „Domnia asta toată îmi aparține mie, neturburată și fără dușmani.
  20. Nu-ți este îngăduit să-ți ridici ochii la Damayantī, rege decăzut. Ai devenit robul ei, nebunule, și tu și cei care te însoțesc.
  21. Nu ești tu de vină că am fost învins odinioară, ci Kali; dar tu, prostule, nu ți-ai dat seama.
  22. Nu voi pune nicidecum în sarcina ta vina altuia. Trăiește în pace! Îți dăruiesc viața.
  23. Îți las și întreaga avere, partea ta; iar dragostea mea față de tine rămâne aceeași.
  24. Prietenia mea nu se va depărta de tine, Puṣkara; tu doar ești fratele meu; să trăiești o sută de ani!“
  25. Astfel grăi viteazul Nala cuvinte de mângâiere către fratele său; apoi, îmbrățișându-l de câteva ori, îl trimise în orașul său.
  26. Astfel mângâiat de Naiṣadha, Puṣkara grăi cu umilință către el:
  27. „O, rege, fiindcă-mi dăruiești viața și domnia, gloria ta să fie nepieritoare! Să trăiești ani fără număr în fericire!“
  28. Regele Puṣkara rămase o lună la Nala, care se purtă frumos cu el; apoi plecă mulțumit la cetatea sa, urmat de curtenii săi.
  29. După ce-l trimise pe Puṣkara nevătămat și încărcat de bogății, Nala intră falnic în orașul său frumos împodobit.
  30. Toți locuitorii de prin sate și de prin orașe, în frunte cu dregătorii, erau plini de bucurie și, cu mâinile ridicate la cer, spuneau:
  31. „Acum suntem fericiți, ca zeii când l-au redobândit pe Indra, spre a-l sărbători.“
  32. În timp ce în cetate era mulțumire, veselie și sărbătoare, Nala porni în fruntea unei oștiri mari, ca s-o aducă pe Damayantī.
  33. Iar viteazul cu suflet mare, Bhīma, nimicitorul de dușmani, o trimise pe fiica sa Damayantī.
  34. După ce prințesa Vidarbhilor se întoarse împreună cu copiii ei, Nala trăi fericit, ca regele zeilor în rai,
  35. Și cârmuind din nou, cu mare slavă, regatul pe care-l redobândise, deveni vestit printre regii Indiei.

 

Acesta-i al douăzeci și șaselea capitol din Povestea lui Nala.
Aici se sfârșește Povestea lui Nala.