Skip to content

IV.42 – Indra și Varuṇa

VARUṆA:

Iarăși tronu-mi aparține mie, pentru totdeauna,
Cum în imnuri muritorii veșnic o mărturisesc.
Zeii, sfatul lui Varuna îl ascultă și-1 urmează,
Iar poporul cel mai chipeș, numai eu îl stăpânesc.

 

Eu sunt regele Varuṇa, domn pe spații necuprinse,
Dăruit am fost de ceruri cu un rang împărătesc.
Sfatul lui Varuṇa, zeii îl ascultă și-l urmează,
Iar poporul cel mai chipeș, numai eu îl stăpânesc.

 

Sunt Varuṇa, sunt și Indra, domn pe cele două spații,
Și pe care le știu bine ce nemărginite sunt.
Recunosc, precum Tvasitri orișicare creatură,
Și eu lumile-amândouă le conduc cu un cuvânt.

 

Eu sunt cel care revarsă unda apei curgătoare,
Eu sunt cel care țin cerul sclav al Ordinii de sus,
Fiul bun al lui Aditi, prin deplină rânduire,
Tripla lumilor structură Ordinii o am supus.

INDRA:

Pe mine mă invocă la-ntreceri călăreții,
Și-adesea luptătorii în crunte bătălii,
Eu, generosul Indra, stârnesc ades și cearta,
Și praful — iar puterea-mi de neînfrânt, o știi.

 

Eu, Indra, toate astea le-am zămislit — și nu e
Pe lume vre-o putere să-mi pună piedici — și,
De-o să mă-mbete Soma și imnurile voastre
Atunci, aceste spații de spaimă-or tresări.

VARUṆA:

Înțeleptule, oricine știe astea despre tine.
Pentru mine, mai cu seamă, nu mai trebuie s-o spui,
Căci Varuṇa recunoaște: tu l-ai omorât pe Vritra
Și-ai eliberat și râul din zăgazurile lui.
*
*    *
Au fost de față Rișii, toți șapte: tații noștri,
Când calul Daurgaha la jertfă l-au adus.
Îl invocară și pe mărețul Trasadasiu
Căci și el ca și Indra pe Vritra l-a răpus.

 

O vreme și soția lui Purukutsa-n rugă,
V-a așteptat cu jertfe și imnuri pe-amândoi.
— Pentru aceasta, dânsa-l primi pe Trasadasiu,
Viteazul ce pe Vritra-l învinse în război.
*
*    *
Vrem s-avem răsplata voastră; desfătați-ne-n belșuguri,
Cum în jertfe scumpe zeii, precum turma pe ogor.
Vaca cea cu plinul uger, dați-ne-o, voi, zei, de-a pururi,
Cea care la muls e blândă și nu zvârle din picior.

 

Imnuri vedi­ce, tăl­mă­ci­te în ver­suri de Ion Lari­an Pos­to­la­che după tex­te­le fran­ce­ze, ger­ma­ne și engle­ze tra­du­se și com­pa­ra­te de Viori­ca Vizan­te, cu un Cuvânt îna­in­te de Ser­giu Al-Geor­ge. Bucu­rești: Edi­tu­ra pen­tru Lite­ra­tu­ră Uni­ver­sa­lă, 1969.