Skip to content

Kena-upaniṣad IV

  1. ”Este brahman”, a răspuns ea. ”A lui brahman este această victorie cu care v-ați fălit.” Atunci el a aflat că este brahman.
  2. De aceea, acești zei, adică Agni, Vāyu și Indra, sunt ca și deasupra celorlalți zei, fiindcă l-au atins de foarte aproape pe brahman. Dintre ei, el Indra a fost primul care a aflat că este brahman.
  3. De aceea, Indra este ca și deasupra celorlalți zei. El l-a atins de foarte deaproape pe brahman. El a fost primul care a aflat că este brahman.
  4. Aceasta este descrierea lui brahman pe plan cosmic ceea ce a strălucit ca fulgerul.
  5. Iar pe plan îndividual (microcosmic) ceea ce se mișcă ca mintea și prin aceasta imaginația își amintește totdeauna.
  6. Numele lui este Tadvanam (Nazuința-după-el). Trebuie venerat ca Tadvanam. Spre acela care cunoaște astfel pe acesta năzuiesc toate făpturile.
  7. Te-ai exprimat: ”Spune o upaniṣadă”. Upaniṣada a fost spusă. Ți-am spus upaniṣada despre brahman.
  8. Pentru aceasta (upaniṣada), asceza, stăpânirea de sine, fapta (sacrificiul) sunt temelia, Vedele sunt toate mădularele, iar adevărul este sprijinul.
  9. Acela care cunoaște această upaniṣadă, lepădându-se de rău, se duce în cerul veșnic, nebiruit.