Skip to content

XL – Siddhi

  1. Dattātreya a spus: Problemele (upasarga) care se manifestă, observate în sinele (ātman) yoginului, acestea ți le voi descrie pe deplin – află de la mine!
  2. Astfel, acțiunile făcute din dorință sunt atunci când tânjește după plăcerile (kāma) umane: femei (strī), rezultatul ofrandelor, erudiție (vidyā), magie (māyā), metal (kupya), bogăție (dhana), rai (diva),
  3. Divinitatea (devatva), supremația asupra zeilor (amareśatva), acțiunile elixirurilor miraculoase (rasāyana), sacrificiul (yajña) de sine prin aruncarea în gol de pe o stâncă și imersiunea în apă ori foc, de asemenea și rezultatele prescrise (niyama) ale tuturor ofrandelor din cadrul cermoniei śrāddha,
  4. De asemenea ale celor din postire, din buna făptuire și din adorarea divinității – pentru toate aceste activități (karman) tânjește cel tulburat.
  5. De aceea psihicul (citta) care se mișcă (vr̥tti) trebuie oprit (nivr̥t) cu mare atenție de yogin; mintea (manas) care a fost unită cu brahman este eliberată de probleme (upasarga).
  6. Prin învingerea acestor probleme (upasarga), problemele (upasarga) din nou apar pentru yogin, fiind de natura celor trei guṇa: sattva, rajas și tamas.
  7. Intuiția (prātibha), ascultarea (śrāvaṇa), divinația (daiva), pribegirea / confuzia (bhrama) și ruminația (āvarta) – sunt ale yoginilor cele cinci obstacole pentru yoga ce duc la consecințe negative.
  8. „Înțelesurile Vedelor, înțelesurile tratatelor poetice și toate științele aplicate strălucesc pentru acesta” – aceasta este a yoginului prātibha.
  9. Cunoaște toate sensurile cuvintelor (śabda), apucând acest cuvânt (śabda) chiar și de la o mii de yojana – aceasta a fost numită śrāvaṇa.
  10. Atunci când acestă divinitate supremă este percepută pretutindeni în cele opt direcții, această problemă (upasarga) este numită daiva de catre înțelepții-asemenea-nebunilor (unmattavad-budha).
  11. Prin doṣa mintea (manas) yoginului hoinărește fără suport (nirālamba) – din cauza întregului său comportament depravat, această stare este numită bhrama.
  12. Acea confuzie, „răsucită cunoaștere” (jñāna āvarta) aidoma vârtejului (āvarta) apei, distruge psihicul (citta) – această problemă (upasarga) este numita āvarta.
  13. Practicile Yoga, care sunt pe de-a-ntregul de origine divină, sunt distruse de aceste probleme (upasarga). Din cauza acestor probleme foarte puternice yoginii se învârtesc din nou și din nou în saṁsāra.
  14. De aceea yoginul, învelit fiind cu o pătură de lână strălucitoare de natură mentală (manomaya-kośa), văzând apoi în tot corpul cunoașterea maestrului (guru) –
  15. Fiind desigur acea Yoga precedată de cunoaștere (jñāna) ce trebuie cunoscută de către înțelept – trebuie să mediteze la supremul brahman făcând mintea (manas) să fie plină cu acesta (brahman).
  16. Yoginul care practică întotdeauna Yoga, care mănâncă ușor și care și-a supus simțurile, trebuie să facă cele șapte tipuri de dhāraṇā subtile începând cu pământul și sfârșind cu capul.
  17. Yoginul trebuie să se concentreze asupra „celui ce susține” (pământul) – subtilitatea acestuia fiind dobândită. Considerându-l pe „cel întins” (pământul) ca fiind sinele (ātman), el îndepărtează legătura acestuia (pământul).
  18. Tot așa, gustul (rasa) este partea subtilă în apă (ap), tot așa și forma (rūpa) este partea subtilă în foc (tejas), atingerea (sparśa) este partea subtilă în aer (vāyu) – astfel este concentrarea (dhāraṇā) celui ce-o susține – sunetul (śabda) este manifestarea subtilă a eterului (vyoman) – în acest fel el îndepărtează legăturile datorate elementelor.
  19. Atunci când pătrunde cu mintea (manas) în mintea (manas) tuturor elementelor (bhūta), posesorul minții (manasin) este concentrarea (dhāraṇā) – și astfel mintea posesorului devine subtilă (sukṣma).
  20. Astfel, cunoscătorul sistemului Yoga – fiind intrat în intelectul (buddhi) tuturor elementelor (sattva) și obținând pe deplin cea mai înaltă subtilitate a intelectului (buddhi) – abandonează cele șapte dhāraṇā.
  21. – O, Alarka! acel cunoscător al sistemului Yoga, cunoscându-le pe deplin, renunță la aceste șapte dhāraṇā subtile – pentru el nu mai există reîntoarcere în saṁsāra.
  22. Cel înzestrat cu ātman (ātmavat), văzând subtilitatea acestor șapte dhāraṇā și lepădând puterile (siddhi) obținute, dobândește starea supremă (para).
  23. – O, rege! Atunci când el află bucurie (rāga) în unirea cu acel element (bhūta), el va fi distrus din cauza atașamentului obținut față de acel siddhi;
  24. De aceea, cunoscând subtilele uniri reciproce, acel posesor al trupului care renunță pe deplin la ele, doar acela poate dobândi starea supremă.
  25. – O rege! În mod sigur după unirea cu aceste șapte dhāraṇā subtile, aici cel care se detașează de elemente etc. este acel cunoscător al adevărului întru izbavire (mukti).
  26. – O, stăpân al pământului! Dacă el este distrus prin atașamentul obținut în miros etc., el revine în saṁsāra ca o ființă umană diferită/inferioară de brahman.
  27. – O, Nareśvara! Yoginul dorește mai întâi să depășească cu totul cele șapte dhāraṇā iar apoi obține absorbția (laya) în elementul (bhūta) subtil.
  28. Devenit absorbit (laya) în trupurile zeilor (deva), demonilor (asura), muzicanților celești (gandharva), șerpilor divini (uraga) sau demonilor (rakṣas) – nu obține câtuși de puțin atașamentul egoist (saṅga) față de acele stări.
  29. Aṇiman și laghiman, mahiman și prāpti, prākāmya și īśitva, vaśitva și în cele din urmă
  30. Kāmāvasāyitva – o, Naravyāghra! Acestea sunt cele opt calități (guṇa) divine (īśvara) pe care le obține yoginul și care sunt semnele supreme întru nirvāṇa.
  31. Aṇiman – mai subtil (sūkṣmatama) decât subtilul; laghiman – calitatea de a fi foarte iute; mahiman – venerat de toți;
    prāpti – imposibilitatea de a nu obține ceva;
  32. Prākāmya – omniprezența; īśitva – starea de īśvara; vaśitva – este numele celei de a șaptea calități (guṇa) ale yoginului, fiind puterea supranaturală de a subjuga pe oricine la propria-i dorință;
  33. Kāmāvasāyitva – denumește stabilitatea dorinței – prin aceste instrumente divine a fost descrisă a yoginului octuplă realizare.
  34. – O, rege! Suprema nirvāṇa indică totala izbăvire (mukti) a sinelui (ātman), prin care yoginul nu mai renaște, nu crește și nici nu dispare,
  35. De asemenea nu obține decădere (kṣaya), nu suferă transformare (pariṇāma) ori alte modificări precum tăiere, udare, ardere sau uscare datorate pământului etc.
  36. Și nu este captivat prin calități, începând cu sunetul (śabda), din grupul elemenetelor (bhūta) pe care le dobândește și nici sunetul (śabda) etc. nu sunt ale acestuia – cel care se bucură (bhoktr̥) nu este înjugat prin acestea.
  37. – O, rege! Așa cum o bucată de aur, care este considerată rea (plină de impurități), devine prin arderea în foc a impurităților una cu o a doua bucată de aur pur,
  38. Tot așa, prin focul ascezei Yoga, ascetul nu obține nicio particularitate (viśeṣa). Prin mistuirea impurităților (doṣa) obține unitatea cu brahman.
  39. Așa cum focul care este aruncat în foc devine de aceeași calitate și de același nume, fiind identic cu acela, elementul nefiind perceput prin diferențiere
  40. – O, rege! Tot așa este obținută unitatea cu supremul brahman. Yoginul care a ars greșelile (kilviṣa) nu obține niciodată o stare de separare față de brahman.
  41. Așa cum apa pusă deasupra devine una cu apa existenta, tot așa și sinele (ātman) yoginului ajunge identic cu supremul ātman.

Acesta a fost capitolul despre siddhi.

Cf. tex­tu­lui sanskrit:

  • Yoga­śās­tra­bali. Cal­cut­ta: Śrī­sa­rac­can­dra Cakra­vartti, 1918, pp. 381–406;
  • Mār­ka­ṇḍeya­pu­rāṇam. Cal­cut­ta: Sara­s­va­tīyan­tra, 1879, pp. 210–224 (XL);
  • The Már­ca­ṇḍeya Puráṇa. Cal­cut­ta: Bishop’s Col­le­ge Press, 1862, pp. 227–242 (XL);
  • The Mār­ka­ṇḍeya Purāṇam. Delhi: Pari­mal Publi­ca­tions, 2004, pp. 170–181 (XXXVII);