Skip to content

O rază de lumină

Îmi zise Viața: Pleacă!…

Sub zările albastre de clarul dimineții,

Pein pulberea de aur a soarelui, pornii…

Mereu mai larg în pieptu-mi avântul tinereții

Creștea, iar în auzu-mi suna porunca vieții,

Și se jucau pe față-mi văpăi trandafirii…

 

Mergeam atras de-o forță necunoscută încă,

Și stâmpărându-mi setea din ape de cristal,

Călătorind spre zarea într’una mai adâncă

Alunecam cu barca din creasta unui val…

 

Dar drumurile vieții se înmulțeau într’una,

Mai galbene, mai sterpe lungindu-se spre zări,

De-a lungul lor privirea-mi pierea în depărtări,

În care norii negri deslănțuiau furtuna…

 

Ceva te face însă, de-apururi să alergi,

Și șovăind o clipă, ca să-mi aleg cărarea,

Cu-o voce ne ‘ndurată Viața-mi spuse: Mergi!…

 

Plecai… Mai fără margini de-atunci e depărtarea…

Căutam să sorb din vifor avântul și puterea,

Din fulgere lumina, – și’n noapte străbătând,

Pe vânturile vieții într’aripându-mi vrerea,

Să sap făcând unealtă din fiecare gând…

 

Îmi transformasem creerul ăn torță de jăratec,

În urma mea prin aer un caer de scântei

Se risipea în vânturi, când alergam sălbatec

Sub cerurile negre, pustiu și singuratec,

Ne mai crezând nimica și necrezut de zei…

 

Rătăcitor de-apururi… O rază de lumină

Să-mi strălucească ‘n noaptea din suflet, nicăiri…

Dar din adâncul negru un glas îmi strigă: Vină!…

Necunoscuta voce, atâta de străină,

Îmi toarnă ‘n suflet teamă și’n ochii-mi năluciri

 

Tot mai puternic glasul, sunând din zare ‘n zare,

Înfiorând tăcerea acestei nopți de chin,

Mă cheamă, mă ajunge pe ori și ce cărare,

Setos ca o genună, adânc ca o vâltoare,

Străbătător ca spada, prelung ca un suspin…

 

Îmi strigă moartea: Vino!

Din toată suferința și gândurile tale,

Din visele de aur hrănite cu amar,

Din torța ce-ai purtat-o fanatic pe-a ta cale

Voind s’aprinzi în noaptea acestei lumi un far,

Rămâne-va vr’o urmă, ori totul fu ‘n zadar?…

 

Când flacăra luminii va ‘ncinge orizontul,

Aș vrea să fiu o rază din soarele aprins, –

Dublându-mă cu-oglinda-i de valuri Hellespontul,

Voiu ști c’am dus o luptă, în care am învins…

 

(AL-GEORGE, Vasile. Pământ. Cluj: Tipografia Dr. S. Bornemisa, 1922, p. 23.)