Skip to content

Pañcīkaraṇavārttika

  1. Silaba OM este esența tuturor Vedelor și descoperă Adevărul (tattva). Contemplarea mentală prin această silabă OM este revelată aici pentru cei dornici de eliberare.
  2. La început a fost unicul și supremul brahman, de-a pururi liber și neschimbător. Acesta, prin comuniunea cu propria-i māyā, deveni sămânța care este alcătuită din avyākr̥ta.
  3. Din această sămânță alcătuită din avyākr̥ta a apărut eterul – de natura elementului subtil sunet; din acesta, aerul – de natura elementului subtil atingere; din acesta, focul – de natura elementului subtil formă;
  4. Din acesta apa – de natura elementului subtil gust; din aceasta pământul – de natura elementului subtil miros. Eterul are doar calitatea sunetului, aerul are calitatea sunetului și a atingerii,
  5. Se spune despre foc că ar avea trei calități: sunet, atingere și formă. Apa are patru calități: sunet, atingere, formă și gust.
  6. Pământul are cinci calități: sunet, atingere, formă, gust și miros. Din acestea a apărut marele liṅga-sūtra care alcătuiește totul.
  7. Din acesta (liṅga-sūtra) au apărut cele cinci elemente sensibile, iar din acestea a apărut virāj. Când elementele sunt încincite, ele sunt numite de către înțelepți sensibile.
  8. Fiecare dintre elemente, începând cu pământul, trebuie să fie divizat în două jumătăți; fiind luată una dintre jumătățile fiecărui element trebuie să fie divizată din nou în patru părți egale;
  9. Una câte una dintre aceste patru părți, în ordine, trebuie adusă împreună cu câte un element. Astfel, elementului ākāśa îi corespund cinci părți,
  10. Dintre care patru părți sunt vāyu etc. La fel trebuie avut în vedere și vāyu etc. Acesta este procesul de încincire – astfel îl declară cunoscătorii Adevărului.
  11. Elementele încincite împreună cu efectele acestora îl formează pe virāj – iar acesta este corpul sensibil al netrupescului ātman.
  12. Unicul brahman, deși neîmpărțit, apare din cauza iluziei – și nu în Realitate – ca fiind astfel, de trei feluri: adhidaiva, adhyātman și adhibhūta.
  13. Cunoașterea obiectului se face prin organele (indriya) înzestrate cu grație divină (devatānugraha). Se spune că trezia (jāgarita) este această cunoaștere a obiectelor, precum sunetul (śabda) etc.
  14. S-a spus că „urechea este adhyātman”, s-a spus că „însușirea sunetului de a fi audibil este adhibhūta”, s-a spus că „Diśas este adhidaivata”.
  15. S-a spus că „pielea este adhyātman”, s-a spus că „însușirea atingerii de a fi palpabilă este adhibhūta”, s-a spus că „Vāyu este adhidaivata”.
  16. S-a spus că „ochiul este adhyātman”, s-a spus că „însușirea formei de a fi vizibilă este adhibhūta”, s-a spus că „Āditya este adhidaivata”.
  17. S-a spus că „limba este adhyātman”, s-a spus că „ceea ce este gustat prin ea, fiind de natura savoarei, este adhibhūta”, s-a spus că „Varuṇa, zeitatea limbii, este adhidaivata”.
  18. S-a spus că „nasul este adhyātman”, s-a spus că „însușirea mirosului de a fi olfactibil este adhibhūta”, s-a spus că „Pr̥thivī este adhidaivata”.
  19. S-a spus că „gura este adhyātman”, s-a spus că „însușirea sunetului de a fi pronunțabil este adhibhūta”, s-a spus că „Agni este adhidaivata”.
  20. S-a spus că „mâinile sunt adhyātman”, s-a spus că „ceea ce poate fi apucat este adhibhūta”, s-a spus că „Indra este adhidaivata”.
  21. S-a spus că „picioarele sunt adhyātman”, s-a spus că „ceea ce poate fi ajuns prin deplasare este adhibhūta”, s-a spus că „Viṣṇu este adhidaivata”.
  22. S-a spus că „organul excretor este adhyātman”, s-a spus că „ceea ce trebuie eliminat este adhibhūta”, s-a spus că „Mr̥tyu este adhidaivata”.
  23. S-a spus că „organul sexual este adhyātman”, s-a spus că „instrumentul plăcerii, precum femeia etc., este adhibhūta”, s-a spus că „Prajāpati este adhidaivata”.
  24. S-a spus că „mintea este adhyātman”, s-a spus că „ceea ce poate fi gândit este adhibhūta”, s-a spus că „Candra este adhidaivata”.
  25. S-a spus că „intelectul este adhyātman”, s-a spus că „ceea ce poate fi observat este adhibhūta”, s-a spus că „Br̥haspati este adhidaivata”.
  26. S-a spus că „egoul este adhyātman”, s-a spus că „ceea ce este făcut de către sine este adhibhūta”, s-a spus că „Rudra este adhidaivata”.
  27. S-a spus că „gândirea este adhyātman”, s-a spus că „ceea ce este gândit este adhibhūta”, s-a spus că „Kṣetrajña este adhidaivata”.
  28. S-a spus că „întunecimea este adhyātman”, s-a spus că „ceea ce este modificabil este adhibhūta”, s-a spus că „Īśvara este adhidaivata”.
  29. Se spune că această stare de trezie este cunoașterea obiectelor proprii fiecărui simț cu ajutorul instrumentelor externe și interne împreună cu grația divinităților specifice.
  30. Acela care este identificat cu cele două – cu această stare de trezie și cu acel corp care este reședința instrumentelor – este numit viśva.
  31. Pentru suprimarea diferențierii, trebuie să-l percepă pe viśva sub forma lui virāj. Organele de cunoaștere sunt cinci și, desigur, organele de acțiune tot cinci sunt.
  32. Cele cinci organe de cunoaștere sunt: urechea, pielea, ochiul, nasul și limba. Cele cinci organe de acțiune sunt: gura, mâna, piciorul, organul de excreție și cel genital.
  33. Manas, buddhi, ahaṁkāra și citta sunt cele patru instrumente interne. Natura lui manas este numele și noțiunea. Natura lui buddhi este determinarea.
  34. Ahaṁkāra este menționat ca fiind alcătuit din acea reflectare eronată cu privire la propria persoană. Iar citta este considerată ca având o natură interogativă.
  35. Prāṇa și apāna, vyāna și tot așa cea numită udāna, și samāna – astfel sunt numite aceste cinci tipuri de sufluri.
  36. Liṅga-śarīra este cunoscut și ca puryaṣṭaka, alcătuit din cele cinci elemente subtile – eterul, aerul, focul, apa și pământul – precum și din ignoranță, dorință și acțiune.
  37. Acesta este corpul subtil iluzoriu al sufletului individual. Atunci când încetează activitatea instrumentelor, apariția, ca și cum ar fi conștiente, a reziduurilor mentale din starea de trezie,
  38. Manifestate sub forma celui care percepe și a celui perceput, este numită starea de vis (svapna). Acela care se identifică cu acestea două (corpul subtil și svapna) este numit taijasa.
  39. Înțeleptul ar trebui să considere taijasa ca fiind de aceeași natură cu hiraṇyagarbha. Cauza celor două corpuri (grosier și subtil) împreună cu reflexia conștiinței (caitanya)
  40. Reprezintă ignoranța cu privire la natura lui ātman. Aceasta, numită avyakta și avyākr̥ta, nu este ființă, nu este neființă dar nici ființă-neființă, nu este nici separată, nici identică cu sinele (ātman),
  41. Nu este cu părți, nu este lipsit de părți și nicidecum nu are natura ambelor; iar din cauza falsității naturii sale este abandonat prin cunoașterea stării de unitate dintre brahman și ātman.
  42. Starea de cauzalitate a intelectului (buddhi), a restrângerii activităților de cunoaștere – tot așa cum arborele banyan se află în sămânța sa – este cunoscută ca fiind somnul profund (suṣupti).
  43. Cel care se identifică cu acestea două (kāraṇa-śarīra & suṣupti) este astfel cunoscut ca fiind cel înțelept (prājña). Prājña-ātman trebuie considerat ca fiind de natura cauzei Universului (Īśvara).
  44. Realitatea unică, care este alcătuită din conștiință pură, din cauza iluziei apare ca fiind multiplă sub formele: viśva, taijasa, prājña, virāj, sūtra și akṣara
  45. Deoarece triada viśva etc. este alcătuită din triada virāj etc., trebuie privite ca fiind unul, pentru ca inexistența celorlalte să fie realizată.
  46. Din cauza neperceperii prin diferențiere – absența diferenței dintre semnificat și semnificant – întregul univers caracterizat prin viśva, prājña etc. nu este nimic altceva decât sunetul AUM̐.
  47. Viśva este litera A, taijasa este menționat ca fiind litera U, prājña este litera M̐” – doar în această ordine trebuie să se perceapă.
  48. Chiar înainte de momentul contemplării (samādhi) gândind astfel cu toată sârguința, totul – treptat de la grosier la subtil – trebuie dizolvat în conștiința pură (cidātman).
  49. Litera A – viśva lui puruṣa – trebuie dizolvată în litera U, litera U – subtilul taijasa – trebuie dizolvată în litera M̐,
  50. Litera M̐ – prājña, cauza tuturor – este dizolvată în conștiința pură (cidātman): „Eu sunt conștiința pură (cidātman), etern, pur, în deplină trezvie, liber, ființă, fără de pereche.”
  51. AUM̐ – eu sunt Vāsudeva – întreaga beatitudine supremă.” Cunoscând astfel, această gândire (citta) discriminativă trebuie dizolvată în acest martor (sākṣin).
  52. Atunci când această minte (citta) este dizolvată în conștiința pură, desigur nu trebuie mișcată – rămânând în sinele complet și în deplină trezvie (bodha) care este asemenea oceanului deplin și neclint.
  53. Yoginul, fiind astfel cu gândurile adunate și înzestrat cu credință și devoțiune, stăpânind simțurile, stăpânind furia, trebuie să-l vadă pe ātman cel fără de pereche.
  54. Deoarece acest întreg univers este – la început, la mijloc și la sfârșit – suferință, de aceea, renunțând la tot, trebuie să se afle întotdeauna în Realitate.
  55. Acela trebuie să-l privească pe ātman, care este atotpătrunzător, calm, fericit și fără pereche. Nu mai rămâne nimic care să fie obținut, ori care să fie cunoscut de către acesta.
  56. Înțeleptul care și-a îndeplinit toate datoriile, este de-a pururi jīvanmukta; aflându-se cu adevărat în ātman, nu mai percepe acest univers.
  57. Totuși, dacă percepe uneori dualitatea, când este ocupat cu activitățile cotidiene, nu o percepe ca fiind diferită de conștiința (bodha) de sine, deoarece dualitatea este în corelație cu conștiința (cit).
  58. Mai mult, percepe acest univers ca fiind fals, asemenea vederii diferitelor luni ori a confuziei direcției. Atunci, manifestarea corpului are loc până la dispariția totală a prārabdha-karmei,
  59. Scripturile spun: „Pentru acela întârzierea este cu adevărat atât timp cât nu este eliberat, apoi se contopește” etc., dar persistența prārabdha-karmei pentru cel eliberat nu este nimic altceva decât o aparență înșelătoare.
  60. Acel om, cunoscător al Realității (tattva), este cu adevărat de-a pururi liber – atunci când dispar total acumulările rămase de prārabdha-karman, imediat după aceea – fiind dincolo de întunericul ignoranței, lipsit de toate aparențele, beatitudine, imaculat, strălucitor, dincolo de sfera de acțiune a minții ori a vorbirii,
  61. Fără a fi semnificat ori semnificant, fără a putea fi abandonat ori dobândit, conștiință deplină, beatitudine – el obține starea lui Viṣṇu.
  62. Acest tratat trebuie cunoscut cu grijă de către cei mai străluciți discipoli, înzestrați cu auto-control (niyama) – smerenie etc., prin binecuvântare și devotament față de maestru.
  63. Yoginul înțelept trebuie să practice întotdeauna la crepuscule această știință cu toată atenția, cu mintea detașată de plăcerile de aici ori de acolo. Trebuie să mediteze neîncetat asupra propriului ātman care este lipsit de atracție-repulsie etc.

Astfel se încheie Pañcīkaraṇa-vārttika (Praṇava-vārttika) alcătuită de Svāmī Sureśvarācārya.