Skip to content

Povestea faptei omenești

  1. „Care e mai presus? Destinul sau fapta omului?“. Așa l-a întrebat odată înțeleptul Vasiṣṭha pe Brahmā.
  2. Atunci zeul zeilor, cel născut din floarea de lotus, Marele Părinte, grăi vorbele înțelepte, împodobite cu pilde:
  3. Nimic nu se naște fără sămânță; nu e fruct fără sămânță; din sămânță provine sămânță; din sămânță provine fructul.
  4. După cum e sămânța pe care o aruncă plugarul pe ogor bună sau rea. tot așa e și roada pe care o capătă.
  5. După cum ogorul nu dă roade, dacă nu se aruncă pe el sămânța, tot astfel și destinul nu se împlinește fără fapta omenească.
  6. Sămânța este fapta, iar ogorul e destinul; prin unirea ogorului cu sămânța se înalță grânele îmbelșugate.
  7. După cum plugarul mănâncă roadele care provin din munca sa, tot astfel se văd pe lumea aceasta urmările faptelor bune și rele.
  8. Din fapta bună răsare fericirea, din cea rea suferința. Orice luptă săvârșită își dă roadele; niciodată nu are urmări o faptă ce nu s-a săvârșit.
  9. Cel întreprinzător are parte de o viață fericită; cel inactiv se prăbușește și devine la fel ca acela pe a cărui rană se pune sare.
  10. Frumusețea, fericirea și nestimatele de tot felul se dobândesc prin asceză. Totul se capătă prin faptă, iar nu prin destin de către inactivi.
  11. Tot astfel cerul, plăcerile, o situație dorită: totul se dobândește prin sforțarea omului.
  12. Stelele, zeii, șerpii, iakṣașii, luna, soarele, vuiturile; toți au devenit din oameni zei, prin sforțarea lor.
  13. Averea, prietenii, domnia, noblețea și fericirea sunt greu de dobândit spre folosință de cei care nu fac nimic.
  14. Preotul dobândește fericirea prin castitate, războinicul prin vitejie, vaiśya prin sârguință, sudra prin ascultare.
  15. „Bogăția nu-l urmează pe cel care nu dă, pe cel care nu se mișcă, pe cel care nu se silește, pe cel care e leneș, pe cel care e laș și pe cel care nu e ascet.
  16. Însuși sfântul Viṣṇu, care a creat cele trei lumi, demonii și toate zeitățile, se supune la chinuri în fundul oceanului.
  17. Dacă fapta n-ar da roadă, totul ar fi fără urmări, iar lumea ar sta și ar privi la destin.
  18. Cine se încrede în destin, fără a face vreo sforțare, în zadar se ostenește, ca o femeie care a dat peste un soț neputincios.
  19. În această lume a oamenilor frica de fapta rea nu e atât de mare cum e în lumea zeilor.
  20. Odată ce fapta a fost săvârșită de om, ea își urmează destinul. Destinul nu poate să dea nimănui nimic, dacă nu s-a săvârșit ceva.
  21. Când vedem că nimic nu e durabil, nici chiar în lumea zeilor, cum ar putea destinul să stea neclintit și fix fără faptă?
  22. Zeii nu se interesează de nimic din lumea aceasta; dimpotrivă, ei stârnesc turburări grozave, de frică să nu fie învinși.
  23. Între sfinți și zei este o luptă veșnică; astfel chiar și în lumea zeilor se dobândesc multe merite.
  24. Fiecare își este singur prieten, fiecare își este singur dușman, fiecare își este singur martor la ceea ce săvârșește și la ceea ce nu săvârșește.
  25. Orice faptă bună, odată ce a fost săvârșită, își urmează drumul spre izbândă; însă fapta rea nu merge pe drumul cel bun.
  26. Cei virtuoși ajung la lăcașul sfânt al zeilor. Ce poate să facă destinul, când dă peste un om drept?
  27. Odinioară Yayati a fost aruncat din cer și a căzut pe pământ; dar s-a înălțat din nou la cer prin faptele virtuoase ale nepoților săi.
  28. Fiul lui Sudāsa, regele din Kosala, cel ce se făcuse vrednic prin atâtea jertfe de cai și de altele, s-a făcut mâncător de oameni în urma unui blestem al unui mare înțelept.
  29. Vasu, cel măreț ca Indra, care adusese sute de jertfe, printr-o singură minciună a ajuns în fundul iadului celui mai adânc.
  30. Janamejaya, care pornise urcându-se pe piciorul lui Śakra, când a măcelărit pe femeile brahmanilor de ce n-a fost împiedicat de destin?
  31. Vaiśampāyana, brahmanul înțelept, când a ucis pe un brahman fără să-s, i dea seama, și când s-a pătat cu sângele unui copil, de ce n-a fost oprit de destin?
  32. Odinioară înțeleptul rege Mr̥ga a fost schimbat în șopârlă, pentru că a dăruit pe nedrept o vacă unui brahman, cu prilejul unei jertfe mari.
  33. Împărăția Pāṇḍavașilor a fost răpită de către urmașii lui Dhr̥tarāṣṭra, în marea lor nebunie, și redobândită prin puterea brațelor, nu a destinului.
  34. Pustnicii care se supun la chinuri, înfrânându-se și luând asupra lor îndeplinirea strictă a juruințelor oare blestemul ce-l aruncă se datorește puterii destinului, nu faptei?
  35. Destinul nu ocrotește pe cel stăpânit de pofte și rătăciri.
  36. După cum focul, cât de mic, devine mare când e stârnit de vânt: tot astfel destinul, dacă-i însoțit de faptă, crește tare.
  37. După cum lumina lămpii se micșorează din pricina scăderii uleiului: tot astfel se micșorează și puterea destinului prin scăderea faptei. Pe lumea aceasta omul, chiar când dobândește avuții nemăsurate, plăceri și femei, nu e cu putință să se folosească de ele, dacă nu recurge la faptă.
  38. Însă cel cu suflet mare și întreprinzător dă peste bogăție, chiar când e bine ascunsă și păzită de zeități.
  39. În lumea celor vii, cel ce stă cu brațele încrucișate nu izbândește; nu destinul îl conduce pe calea greșită; nu destinul este stăpân.
  40. Destinul urmează fapta, care-i merge înainte ca o stăpână. Fapta omului înclină destinul într-o parte sau într-alta, după voință.
  41. Acesta-i fructul străduinței omenești, pe care l-am văzut întotdeauna cu adevărat.
  42. Prin întreprinderea faptei, prin asocierea destinului, prin soartă și faptă împreună, apucă omul calea care duce la cer.
  43. Yudhiṣṭhira grăi: O, cel mai nobil dintre Bharata, spune-mi care sunt roadele faptelor bune?
  44. Bhiṣma grăi: Îți voi spune ceea ce mă întrebi. Ascultă, Yudhiṣṭhira, taina înțelepților, care-i soarta mult dorită pe care o capătă fiecare în existența ce urmează după moarte.
  45. După cum e fapta fiecăruia și după cum e corpul în care o săvârșește, tot așa e și roadă ei, pe care o gustă în același corp.
  46. După cum e fapta, bună sau rea, pe care o săvârșește cineva în orice condiție a vieții, tot așa e și răsplata de care are parte, în aceeași condiție a vieții, în decursul renașterilor.
  47. Niciodată nu dispare fapta săvârșită pe lumea aceasta datorită celor cinci simțuri. Acestea sunt mărturia veșnică a faptei și după ele, al șaselea, sufletul.
  48. Omul să-și dea ochii, mintea și glasul, să fie bun necontenit; căci aceasta-i jertfa însoțită de cele cinci daruri.
  49. Cine dă din toată inima de mâncare drumețului obosit, pe care nu l-a văzut mai înainte, răsplata aceluia pentru fapta sa cea bună este mare.
  50. Cine doarme pe pământul gol, sub cerul liber, acela are parte de casă și pat; cine-i îmbrăcat în zdrențe și în scoarță, acela are parte de haine și podoabe.
  51. Cine se supune la chinuri mari și își cufundă sufletul în meditație, acela are parte de care și cai. Regele care șade lângă focuri, acela-i viteaz.
  52. Cel care nu se atinge de sucuri alese, acela dobândește fericirea; cel ce nu se atinge de carne, acela dobândește vite și fii.
  53. Cine atârnă cu capul în jos, cine stă în apă, cine are mereu același pat, care-i și scaun, acela dobândește fericirea dorită.
  54. Cine primește pe oaspe cu cinste și-i dă apă de spălat, un scaun, o lampă, mâncare, adăpost: aceasta-i jertfa celor cinci daruri.
  55. Cine se chinuiește când șade, când doarme, când stă: aceluia îi sunt asigurate pe vecie cele trei lumi și i se împlinesc toate dorințele.
  56. Prin pomană se capătă avere, prin tăcere stăpânire, prin asceză plăceri, prin castitate viață lungă.
  57. Roadele nevinovăției sunt frumusețea, domnia și sănătatea; cel ce se hrănește cu fructe și rădăcini, acela devine rege; cei care se hrănesc cu frunze ajung la cer.
  58. Cine postește până la moarte, acela dobândește pacea desăvârșită; cel care se hrănește cu iarbă ajunge la cer.
  59. Cine se spală de trei ori pe zi, acela dobândește femei; cine soarbe aerul, acela dobândește putere; prin adevăr capătă cerul, prin îndeplinirea juruințelor familia cea mai aleasă.
  60. Cine învață toate Vedele, acela e liberat de durere; cine îndeplinește datoriile minții, acela dobândește cerul.
  61. Cine leapădă dorința, pe care cu greu o părăsesc cei proști, care nu îmbătrânește împreună cu cel care îmbătrânește, această boală care nu ia sfârșit decât odată cu viața, acela dobândește pacea.
  62. După cum vițelul își găsește mama chiar și într-o mie de vaci, tot astfel fapta săvârșită odinioară îl urmează pe făptuitor.
  63. După cum florile și fructele nu depășesc timpul lor, tot astfel și fapta săvârșită odinioară.
  64. Celui care îmbătrânește îi îmbătrânește părul; celui care îmbătrânește îi îmbătrânesc dinții; ochii și urechile îi îmbătrânesc; numai dorința nu îmbătrânește.
  65. Cine bucură pe tatăl său, acela îl bucură pe creator; cine bucură pe mama sa, acela venerează pe zeița pământului;
  66. Cine bucură pe învățătorul său, acela îl venerează pe Brahmā.
  67. Toate poruncile sunt îndeplinite de acela care le păzește pe aceste trei. Cine însă nu le păzește pe acestea, zadarnice îi sunt toate jertfele.

 

Aceasta-i povestea despre fapta omenească în capitolul preceptelor din vestita Mahābhārata.

 

Cf. ediției:

  • Simenschy, Theofil. Cultură și filosofie indiană în texte și studii. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1978.