Skip to content

Praśna-upaniṣad I

  1. Sukeśas Bhāradvāja și Śaibya Satyakāma și Sauryāyaṇin Gargya și Kausalya Āśvalāyana și Bhārgava Vaidarbhi și Kabandhin Kātyāyana, aceștia toți, preocupați de brahman, absorbiți de brahman, năzuind după brahman suprem, au luat lemne de foc în mâini, s-au apropiat de venerabilul Pippalada, socotind că acesta, într-adevăr, le va explica totul.
  2. Înțeleptul le-a spus: ”Veți mai rămâne la mine un an în asceză, curăție și credință, atunci puneți întrebările care vă plac. Dacă vom ști, vă vom spune totul.
  3. Atunci Kabandhin Kātyāyana, apropiindu-se, a întrebat: ”Venerabile, de unde s-au născut aceste făpturi?”
  4. El I-a spus: ”Prajāpati era doritor de progenitură. El a făcut asceză, el a creat o pereche, și anume rayi (materia, propriu-zis bogăția) și prāṇa (suflul, viața), socotind că acestea două vor face făpturi pentru el în diverse chipuri.
  5. Soarele (āditya) este suflul (prāṇa), materia (rayi) este luna (candramas). Materia (rayi) este totul, și ceea ce are formă și ceea ce nu are formă. De aceea, corpul este materie (rayi).
  6. Soarele apare (intră) în răsărit; astfel el așează în raze suflurile răsăritului. Când intră în miază-zi, apus, miază-noapte, zenit, nadir, în puncte cardinale intermediare, când luminează totul, el așează astfel în raze toate suflurile.
  7. El apare ca Vaiśvānara, luând toate formele, ca suflu (prāṇa), ca foc (agni). Despre aceasta vorbește versul următor:
  8. Îl laud pe cel care ia toate formele (viśvarūpa), pe auriul Jātavedas, ultimul refugiu, singura lumină, cel care încălzește. Cu o mie de raze, învârtindu-se printr-o sută de docuri, suflul (prāṇa) făpturilor, soarele răsare.
  9. Prajāpati este anul. Acesta are două căi: una spre sud și alta spre nord. Acei care aduc venerație, cu gândul că sacrificiile și faptele pioase sunt un lucru bun, cuceresc luna ca un loc al lor. Ei se întorc înapoi. De aceea înțelepții doritori de progenitură revin în sud. Această cale a străbunilor (pitr̥yāna) este materia (rayi).
  10. Spre nord se îndreaptă acei care, căutând pe ātman prin asceză, curăție, credință și știință, cuceresc soarele. Acesta este locul suflurilor (prāṇa). Acesta este nemurirea, netemerea, ultimul refugiu. De acolo nu se mai întorc. Aceasta este încheierea. Despre aceasta vorbește versul următor (Ṛg-veda I.164.12):
  11. Tata, spun unii, cu cinci picioare, cu douăsprezece forme, în jumătatea de sus a cerului. Alții spun însă că înțeleptul este așezat în jumătatea de jos, în carul cu șapte roți și șase spite.
  12. Prajāpati este luna. Jumătatea ei întunecată este materia (rayi), iar jumătatea luminată este suflul (prāṇa). De aceea, acești înțelepți aduc sacrificii în jumătatea luminată, iar ceilalți în cealaltă jumătate.
  13. Prajāpati este ziua-și-noaptea. Ziua este suflul (prāṇa), iar noaptea este materia (rayi). În adevăr își irosește suflul (prāṇa) acei care se împreunează ziua; numai curăția cere ca ei să se împreuneze noaptea.
  14. Prajāpati este mâncarea. De aici provine sperma, iar din aceasta s-au născut ființele.
  15. Acei care urmează această purtare a lui Prajāpati, creează o pereche. Numai acei au parte de lumea lui brahman, care fac asceză, în care sălășluiește adevărata curăție.
  16. Acea lume pură a lui brahman este pentru acei în care nu-I nimic strâmb, fals, înșelător.”