Skip to content

Praśna-upaniṣad IV

  1. Acum, Sauryāyaṇi din neamul Gārgya l-a întrebat [pe Pippalāda]: Domnule, în această ființă, care organe dorm și care veghează, care din aceste organe de simț vede visul, a cui este plăcerea somnului adânc, și pe cine sunt sprijinite toate?
  2. Lui, el (Pippalāda) i-a spus: O, Gārgya, așa cum razele Soarelui care apune se strâng toate în discul de foc și se răspândesc din nou și din nou când răsare, în același fel toate acele simțuri și obiectele lor devin una cu zeitatea superioară, în minte. Astfel, la acel timp această persoană nu aude, nu vede, nu miroase, nu gustă, nu simte, nu vorbește, nu ia, nu se bucură, nu elimină, nu merge – se spune că doarme.
  3. Focurile lui Prāṇa veghează cu adevărat în acest oraș (corpul). Āpāna este focul Gārhapatya; Vyāna este focul Anvāhāryapacana; Prāṇa este focul Āhavanīya, fiind luat din focul Gārhapatya.
  4. Samāna este preotul numit Hotā, el menține echilibrul între expir și inspir – aceste două ofrande. Mintea este sacrificatorul. Udāna este fructul dorit, acesta conduce în fiecare zi sacrificatorul la brahman.
  5. Aici, în vis, această zeitate experimentează măreția. Cele ce au fost văzute sunt văzute (percepute) din nou, cele ce au fost auzite sunt auzite din nou, cele percepute (trăite) în alte locuri sunt experimentate din nou; fiind (devenind) tot, vede (percepe) tot ceea ce este văzut și nevăzut, auzit și neauzit, perceput și neperceput, adevărat și neadevărat.
  6. Când aceasta (mintea) devine copleșită de lumină, în starea asta această zeitate nu visează și atunci în (acest) corp apare fericirea, mulțumirea.
  7. Așa cum, O, Somya, păsările se duc spre copacul sălaș unde își au cuibul, la fel acel totul se duce în supremul Sine (ātman).
  8. Pământul și elementul subtil al pământului; apa și elementul subtil al apei; focul și elementul subtil al focului; aerul și elementul subtil al aerului; spațiul și elementul subtil al spațiului; ochiul (organul vederii) și obiectul vederii; urechea și obiectul auzului; mirosul și obiectul mirosului; gustul și obiectul gustului; atingerea și obiectul atingerii; vorbirea și obiectul vorbirii; cele două mâini și obiectul apucării; organele plăcerii (sexului) și obiectul satisfacției; organul excreției și ceea ce este excretat; cele două picioare și ceea ce este călcat; mintea și ceea ce este gândit; intelectul și ceea ce este cunoscut; ego-ul și obiectul ego-ului; citta (organul intern de conștiință) și obiectul de care trebuie să fie conștient; lumina (cunoașterea) și ceea ce este iluminat (cunoscut); Prāṇa și ceea ce sprijină Prāṇa; toate acestea se unesc cu Sinele suprem (ātman).
  9. Acesta este într-adevăr cel ce vede, cel ce simte, cel ce aude, cel ce miroase, cel ce gustă, cel ce gândește, cel ce face, cel ce cunoaște prin propria natură; ființa (Puruṣa). El este stabilit în supremul, imuabilul (eternul, imperisabilul) Sine (ātman).
  10. Cel care obține cu adevărat Supremul Etern care este fără umbră (ignoranță), fără culoare, pur, nemuritor, acela cunoaște (realizează) și încă acela, o, Somya devine atotcunoscător și tot; iată un vers pe această temă:
  11. Cel care cunoaște, o, Somya, acel Imuabil, Etern, care cunoaște prin propria natură și în care se unesc (sprijină) simțurile, Prāṇa și elementele, acela este într-adevăr atotcunoscător și intră în tot.

Aici se încheie a patra întrebare din Praśna-upaniṣad.

 

Traducere de Sorin Suciu