Skip to content

Praśna-upaniṣad V

  1. Apoi, Satyakāma, fiul lui Sibi l-a întrebat pe acesta (Pippalāda): Domnule, acela dintre oameni care meditează intens până la moarte pe AUM, ce lume obține el prin acea meditație? Lui, el (Pippalāda) i-a spus:
  2. O, Satyakāma, cu adevărat acest AUM este brahman superior (fără atribute) și brahman inferior (cu atribute). Cel care cunoaște prin această meditație obține unul din două.
  3. Dacă el va medita pe prima literă din silaba sacră AUM, prin aceasta, el fiind iluminat va ajunge repede înapoi pe pământ. Mantra-ele din Ṛg-veda îl conduc pe lumea umană. Acolo, înzestrat cu austerități, cu controlul simțurilor, cu credință, obține măreția, gloria.
  4. Acum, dacă el, cu ajutorul celei de a doua litere din AUM – U – se unește în minte prin meditație; el este ridicat prin mantra-ele din Yajur-veda pe lumea lunii. În lumea lunii, experimentând măreția, se întoarce din nou.
  5. Din nou, cel care va medita pe Supremul Puruṣa (Ființa) cu ajutorul silabei AUM cu trei litere, prin aceasta se va uni în Soare, în lumină. Aidoma șarpelui care se eliberează de piele, tot așa și el este într-adevăr eliberat de păcate. Prin mantra-ele din Sāma-veda este ridicat în lumea lui Brahmā și de aici vede prin meditație, din toate creaturile, pe cea superioară celui mai înalt (Hiraṇyagarbha), supremul Puruṣa; în legătură cu asta sunt două versuri:
  6. Cele trei litere din AUM aplicate separat sunt în sfera morții; însă când sunt unite împreună și folosite favorabil în acțiuni în exterior, interior și intermediar, cunoscătorul (cel iluminat) nu tremură.
  7. Prin mantra-e Rk (litera A) se poate obține lumea oamenilor, prin mantra-e Yajur (litera U) se poate obține spațiul intermediar (lumea Lunei), prin mantra-e Sama (litera M) se poate obține acea Brahmaloka (lumea lui Brahmā) pe care înțelepții o cunosc. Cel care cunoaște ajunge prin silaba sacră AUM la acel Suprem unde este în pace, fără bătrânețe, fără moarte și fără frică.

Aici se sfîrșește a cincea întrebare din Praśna-upaniṣad.

 

Traducere de Sorin Suciu