Skip to content

Sāṁkhya-kārikā

  1. Din loviturile întreitei suferinței se naște dorința de a cunoaște mijloacele îndepărtării acesteia; dacă s-ar obiecta că deoarece mijloacele de îndepărtare ale întreitei suferințe fiind cunoscute, această dorință de a cunoaște este fără rost, răspundem nu!, deoarece aceste mijloace nu sunt complete și definitive.
  2. Revelația este asemănătoare cu mijloacele cunoscute, legată de impuritate, caducitate, distrugere și lipsită de măsură; opus și superior acesteia este mijlocul rezultat din cunoașterea discriminativă (vijñāna) a Celui Manifestat (vyakta), a Celui Nemanifestat (avyakta) și a Celui care cunoaște.
  3. Natura Primordială (mūlaprakr̥ti) nu este transformare; cele șapte, începând cu Cel Mare (mahat), sunt și Natură și transformare; cele șaisprezece sunt numai transformări; Spiritul (puruṣa) nu este nici Natură și nici transformare.
  4. Percepția, inferența (anumāna) și cuvântul celor care au dobândit direct adevărul sunt considerate ca întreitul instrument al cunoașterii corecte (pramāṇa), deoarece prin ele se realizează toate instrumentele de cunoaștere corectă; în adevăr, obiectul cunoașterii (prameya) este determinat prin cunoașterea corectă.
  5. Percepția este determinarea care privește obiectele simțurilor: se consideră că inferența (anumāna) este de trei feluri; ea este bazată pe relația dintre semn (liṅga) și obiectul semnificat. Cuvântul celor care au dobândit direct adevărul este revelația celor care au cunoscut direct adevărul.
  6. Dovedirea celor ce sunt dincolo de simțuri rezultă din inferența bazată pe analogie; ceea ce-i obscur și nedovedit prin aceasta (sc. inferența bazată pe analogie) este dovedit prin revelația transmisă de cei care au cunoscut adevărul în mod direct.
  7. Neperceperea poate rezulta din distanța prea mare, apropiere prea mare, lezarea organelor senzoriale, instabilitatea mentală, subtilitate, interpunere, contracarare, juxtapunerea unor obiecte similare.
  8. Neperceperea acesteia (sc. Natura) rezultă din caracterul său subtil și nu din nonexistența ei; perceperea acesteia se face plecând de la efectele sale; Cel Mare (mahat) și celelalte Principii sunt efectul neasemănător și totuși asemănător cu Natura.
  9. Efectul există în cauză deoarece ceea ce-i nonexistent nu poate fi produs, deoarece cauza substanțială poate fi obținută, deoarece nu este posibil orice din orice, deoarece există posibilitate de manifestare numai pentru ceea ce-i posibil, deoarece efectul are natura cauzei sale.
  10. Cel Manifestat are o cauză care-l produce, este neetern, nepătrunzător, activ, multiplu, dependent, semn, alcătuit din părți, subordonat; Cel Nemanifestat este invers decât Cel Manifestat.
  11. Cel Manifestat este alcătuit din cele trei Tendințe (guṇa), este nedeosebit, este obiect al cunoașterii, comun, lipsit de gândire, are virtuți genezice; la fel și Cel Prestabilit; Cel Masculin este invers decât acesta și totuși la fel.
  12. Tendințele au ca esență plăcerea, neplăcerea, deprimarea; ele au ca scop luminarea, punerea în activitate, stagnarea; ele acționează reciproc în contracarare, sprijinire, producere și asociere.
  13. Se știe că sattva este ușurare și luminare, ca rajas este cel care sprijină acțiunea și este mobil, că tamas este numit îngreunare și întunecare, și că activitatea lor este ca funcționarea unei lămpi, în vederea unui scop.
  14. Faptul că este nedeosebit și restul calităților sunt dovedite de existența celor trei Tendințe și de absența lor în cel ce este opus acestuia; Cel Nemanifestat este dovedit, deoarece cauza conține în natura ei calitățile efectului.
  15. Există o cauză nemanifestată, deoarece există criteriu de măsură al diferențierilor, deoarece există conexiune, deoarece punerea în mișcare provine din energie,
  16. Deoarece cauza se separă de efect, deoarece el (sc. Cel Nemanifestat) nu se separă de Cel care are toate formele; acesta acționează precum apa prin transformarea rezultată din diferențele bazate pe cumpănirea dintre Tendințe.
  17. Spiritul există, deoarece agregarea are un scop în afară de ea, deoarece există ceva opus celor trei Tendințe și restului, deoarece există ierarhie, deoarece există cineva care are parte, deoarece activitatea există în scopul izolării.
  18. Pluritatea spiritelor este dovedită, deoarece există un caracter individual al nașterii, al morții și al instrumentelor de cunoaștere și de acțiune, deoarece acționarea este neconcomitentă și deoarece există o opoziție a celor trei Tendințe.
  19. Din existența acestui contrast este dovedit și caracterul de martor al Spiritului, izolarea, neutralitatea, faptul că este numai spectator, precum și că nu are calitatea de agent.
  20. De aceea, din unirea (sc. Naturii) cu acesta (sc. Spiritul), Semnul care este lipsit de gândire apare ca și cum ar avea gândire; deși calitatea de agent aparține Tendințelor, totuși Cel Străin (sc. Spiritul) apare ca un agent.
  21. Unirea celor doi, asemenea celei dintre un șchiop și un orb, există în scopul vederii Celui Prestabilit și al izolării Spiritului; creația este făcută de această unire.
  22. Din Natură provine Cel Mare, din acesta Eul și din Eu seria celor șaisprezece; din cinci dintre cele șaisprezece, provin cele cinci Elemente sensibile.
  23. Intelectul este determinare; virtutea, Cunoașterea, indiferența și puterea sunt formele sale care țin de sattva; cele care țin de tamas sunt opuse.
  24. Eul este conștiința de sine; plecând de la acesta, creația pornește în două feluri: ca serie a celor unsprezece și ca cele cinci Elemente subtile.
  25. Cele unsprezece care țin de sattva pornesc din Eul care se modifică. Elementele subtile pornesc din Eul obârșiei Elementelor; acesta ține de tamas; amândouă pornesc din Eul pasional. 
  26. Văzul, auzul, mirosul, gustul și sensibilitatea tactilă sunt numite forțele (indriya) Cunoașterii. Cuvântul, mâinile, picioarele, organele excretorii și genitale sunt numite forțele acțiunii.
  27. Între acestea, Simțul intern (manas) are natura amândurora; el este cel care hotărăște și este forță (indriya) din cauza asemănării. Diversitatea și deosebirile externe provin din transformările specifice Tendințelor.
  28. Activitatea celor cinci în domeniul sunetului (sabda) și al celorlalte este considerată ca simplă percepere; vorbirea, apucarea, mersul, excreția și bucuriile cărnii sunt ale celor cinci (sc. forțe ale acțiunii).
  29. Activitatea celor trei are semn distinctiv propriu și nu este comună; cele cinci vânturi începând cu prāṇa sunt activitatea comună a instrumentelor.
  30. Activitatea celor patru este considerată ca simultană și succesivă; activitatea celor trei, chiar dacă obiectul nu este văzut, este precedată de aceasta (sc. activitatea forțelor de Cunoaștere).
  31. Ele își realizează activitatea lor proprie având drept cauză impulsurile reciproce; numai folosul Spiritului este cauza, căci instrumentul nu este acționat de altceva.
  32. Instrumentul este de treisprezece feluri, iar acțiunea lui este apucarea, susținerea și luminarea; efectul lui – cel apucat, susținut și luminat – este de zece feluri.
  33. Instrumentul intern este de trei feluri; cel extern este de zece feluri și este numit obiect4 al celor trei; cel extern este al timpului prezent; cel intern, al celor trei timpuri.
  34. Între acestea, cele cinci forțe ale Cunoașterii au ca obiect ceea ce este distinct și ceea ce este nedistinct; vorbirea are numai sunetul drept obiect, însă celelalte au cinci obiecte.
  35. Deoarece Intelectul împreună cu instrumentul intern pătrunde întregul obiect, de aceea întreitul instrument este cel care are poarta, iar restul (sc. instrumentelor) sunt porțile.
  36. Aceste modificări specifice ale Tendințelor, deosebite între ele, asemenea unei lămpi, luminând în întregime obiectele lor, le prezintă Intelectului spre folosul Spiritului.
  37. Deoarece Intelectul este cel care face să se îndeplinească toate, pentru ca Spiritul să aibă parte de ele, de aceea numai el (sc. Intelectul) distinge deosebirea subtilă dintre Cel Prestabilit și Spirit.
  38. Elementele subtile nu sunt distincte; din acestea cinci provin cele cinci Elemente sensibile; acestea sunt știute ca distincte, deoarece sunt calme, violente și inerte.
  39. Cele distincte ar fi de trei feluri: cele subtile, cele născute din mamă și tată, precum și cele vizibile; dintre acestea, cele subtile sunt stabile, cele născute din mamă și tată dispar.
  40. Semnul, cel produs la Început, nelegat, stabil, care începe cu Cel Mare și sfârșește cu Elementele subtile, transmigrează, nu are parte și este afectat de stări.
  41. După cum nu există pictură fără un suport, după cum nu există umbră fără un stâlp sau altceva asemănător, tot așa, fără cele distincte, Semnul nu stă lipsit de suport.
  42. Având drept temei folosul Spiritului, acesta (sc. corpul subtil), prin asocierea cauzei eficiente și a efectului apare, din unirea cu puterea Naturii, ca un actor dramatic.
  43. Stările, începând cu virtutea, sunt pregătite de dinainte, naturale și căpătate; se consideră că ele au ca suport instrumentul; embrionul și celelalte au ca suport efectul.
  44. Mersul în sus este prin virtute; mersul în jos este prin nevirtute; eliberarea se dobândește prin Cunoaștere, iar înlănțuirea prin ceea ce-i opus.
  45. Din renunțare rezultă resorbția în Natură; transmigrarea rezultă din pasiunile ce țin de rajas; din putere rezultă lipsa obstacolului; din ceea ce-i opus rezultă contrariul.
  46. Acesta (sc. complexul celor opt cauze cu opt efecte) este creația gândirii numită eroare, incapacitate, mulțumire și realizare; ea este de cincizeci de feluri, rezultată din lupta Tendințelor care nu sunt egale.
  47. Există cinci feluri de erori și douăzeci și opt de feluri de neputințe, rezultate din infirmitatea instrumentului; mulțumirea este de nouă feluri și realizarea de opt feluri.
  48. Obscuritatea este de opt feluri, la fel ca și confuzia; confuzia cea mare este de zece feluri; întunecimea este de optsprezece feluri; la fel este și întunecimea oarbă.
  49. Infirmitatea celor unsprezece forțe, împreună cu infirmitățile Intelectului sunt numite incapacități; cele șaptesprezece infirmități ale Intelectului rezultă din ceea ce-i opus mulțumirii și realizării.
  50. Se consideră că cele nouă mulțumiri le cuprind pe cele patru care privesc persoana proprie – Natura, mijlocul de obținere, timpul și ocazia potrivită – și pe cele cinci exterioare care rezultă din separarea de obiectul simțurilor.
  51. Argumentarea, cuvântul, învățătura, cele trei mijloace de îndepărtare a durerii, ceea ce se dobândește de la prieteni și dania sunt cele opt realizări; cele de dinaintea realizării sunt un triplu imbold.
  52. Fără stări nu există Semn, fără Semn nu există stări; de aici se iscă o dublă creație: una numită Semn, alta numită stare.
  53. Ceea ce-i divin este de opt feluri; lumea orizontală este de cinci feluri, iar cea umană de un singur fel. Așa este, pe scurt, creația ființelor.
  54. Începând cu Brahmā și terminând cu firul de iarbă, creația este dominată, sus, de sattva, la rădăcină – de tamas, iar la mijloc – de rajas.
  55. Acolo Spiritul cel înzestrat cu conștiință dobândește suferința provocată de bătrânețe și moarte, până nu se separă de Semn; de aceea suferința este în firea lucrurilor.
  56. Așa este aceasta (sc. creația), de la Cel Mare și până la Elementele sensibile distincte, făcută de Natură în scopul eliberării fiecărui Spirit: pornită ca pentru sine este de fapt pornită pentru altul.
  57. Precum laptele cel lipsit de conștiință are drept finalitate dezvoltarea vițelului, tot așa acțiunea Celui Prestabilit are drept finalitate eliberarea Spiritului.
  58. Precum oamenii trec la fapte pentru a-și potoli dorințele, tot așa și Cel Nemanifestat acționează în scopul eliberării Spiritului.
  59. Precum o dansatoare se oprește din dans după ce s-a arătat publicului, tot așa și Natura se oprește după ce s-a revelat Spiritului.
  60. Ea, care este generoasă, acționează prin multiple mijloace pentru bărbatul care nu este în stare să fie recunoscător, ea care are Tendințe, pentru cel care nu are Tendințe, pusă în folosul acestuia, ea care nu are nici un folos.
  61. Credința mea este că nu există nimic mai sfios decât Natura care, spunându-și „am fost văzută“, nu se mai arată Spiritului.
  62. De aceea nici un Spirit nu este înlanțuit, nu este nici eliberat, și nici nu transmigrează; Natura cea cu multe suporturi trasmigrează, este înlănțuită și se eliberează.
  63. Natura se înlănțuiește pe sine prin cele șapte forme și tot ea se eliberează printr-o singură formă, spre folosul Spiritului.
  64. Astfel, din repetata meditație asupra Principiilor, se naște Cunoașterea „eu nu exist, nu este al meu, eu nu sunt așa“ care este ultimă, pură, absolută, deoarece nu poate fi contrazisă.
  65. Prin această Cunoaștere Spiritul privește asemenea unui spectator liniștit, în voia lui, la Natura care și-a oprit activitatea creatoare determinată de finalitatea sa și s-a separat de cele șapte forme.
  66. „Am văzut-o“, gândește unul cu indiferență; „am fost văzută“, gândește cealaltă care se oprește; deși cei doi rămân uniți, nu mai există motiv pentru creație.
  67. Prin dobândirea Cunoașterii adevărate, virtutea și celelalte devenind fără efect, Spiritul rămâne fixat de corp prin forța impresiilor reziduale, așa precum este învârtirea în gol a unei roți.
  68. Fiind dobândite separarea de corp și încetarea activității Celui Prestabilit, deoarece s-a îndeplinit scopul, el (sc. Spiritul) ajunge la izolarea care este totodată completă și definitivă.
  69. Această Cunoaștere tainică, spre folosul Spiritului, în care se fac înțelese existența, nașterea și nimicirea ființelor, a fost expusă de Marele r̥ṣi.
  70. Această Cunoaștere purificatoare și supremă, Înțeleptul i-a împărtășit-o în mod tainic, din îndurare, lui Āsuri; Āsuri lui Pañcaśikha, și de la acesta doctrina a fost împărtășită tuturor.
  71. Aceasta, ajunsă din discipol în discipol, a fost rezumată în metru ārya de către Īśvarakr̥ṣṇa, cel cu mintea aleasă.
  72. Subiectele celor șaptezeci de versuri sunt într-adevăr subiectele întregului tratat Ṣaṣṭi-tantra, lipsite de parabole, cu opiniile rivale date la o parte.

 

Ediții tipărite: