Skip to content

Sakia-Muni – D. Merejkovskii

Prin munți prăpăstioși, pe unde

Furtuna mușcă din copaci,

Spre apa Gangelui cu trudă

Mergea o gloată de săraci.

Cu trupurile înnegrite

De ploi, de vânturi și de chin

Se duc făr’a ‘ntâlni în cale

Nici foc, nici primitor cămin…

Ci ‘n noaptea, care se frământă

Pe-aripi de vifor, strălucirea

Unei biserici îi atrage,

Să ‘și caute adăpostirea.

Pe tronul lui Sakia-Muni,

Cioplit din piatră, un gigant

Se ‘nnalță ‘n fața lor. Coroana

E piatra unui diamant…

– ”E noapte, – zice unul, – nimeni

”N’o să ne vadă! Câtă pâine

”Ni-ar da această piatră scumpă,

”Dac’am fura-o! câtă pâine!”

”Nu-i trebuie lui Buddha… Dânsul,

”Stăpân pe cer, are ‘mprejur

”Un univers de diamante

”Zvârlite ‘ntr’un potir de-azur!”

Se face un semn: prin întuneric

Tăcuți, înaintând mereu,

Înalță mâini tremurătoare, –

Și-abia de s’au atins de zeu,

Când flacără zbucni… Un tunet

Prelung cutremură tăria,

Ecourile, repetate

De stânci, înfiorau pustia…

Zvârliți ‘napoi, încremeniră…

Doar unu ‘n liniștea de ghiață,

Cu pasul liniștit și sigur

Ieși din gloata mută ‘n față,

Strigând lui Buddha: ”Nu ești drept,

”Ori mincinoși ți’s jertfitorii

”Când spun că tu ești blând și bun,

”C’alini durerea, gonești norii

”Ca soarele! – Tu te răsbuni

”Pentru o piatră, și din mână

”Verși foc și tunet peste gloata

”Amestecată cu țărână!

”Rușine! Fulgeră de vrei

”Din noaptea norilor, trăaznește

”Pe-acest nebun, ce-ți stă în față

”Și-atât de îndrăsneț vorbește!

”M’aude cerul și pământul:

”Tu nu ești drept!” – Tăcù apoi.

Minune! Statuia lui Buddha

Din soclu s’aplecă greoi,

Iar capu ‘ncoronat, – ca piatra

Să fie-ajunsă de-orice mână, –

Smerit și blând ca nici odată

Lipise fruntea de țărână…

 

(AL-GEORGE, Vasile. Pământ. Cluj: Tipografia Dr. S. Bornemisa, 1922, p. 71.)