Skip to content

Savitri II

Regele stătea odată
Cu un oaspe-al seu de vorbă,
Narada, ce chiar intrase
În palatul lui, în sală.

Eată, că din lungă cale,
Savitri cu albii sfetnici,
Înțelepții ei tovarĕși,
Tocmai se ’ntorsese-acasă.

Și zărindu-’l pe-al seu tată
Stând cu Narada de vorbă,
Preafrumoasa-’și pleacă capul,
Salutând păn’ la picioare.

Narada

Spune-’mi unde-a fost ea dusă
Și de unde-’ți vine fata?
Și de ce n’o dai soție
Vr’unui om, că-’i fata mare?

Așvapati

Tocmai din pricina asta
Ea plecase și se ’ntoarce;
Deci ascult-o, înțelepte,
Cine-’i va fi fost alesul.

Savitri, cu de-amĕruntul
Sĕ vorbesci, regele-’i ḑice,
Și-’i rĕspunde drăgălașa,
Par’că ḑeilor dă seamă.

Savitri

Stăpânea în țeara Salva
Un craiu bun și cu dreptate,
Ce-a orbit la bĕtrânețe,
Și-al lui nume-i Giumacena.

Înțeleptul, orbul rege
Este tatăl unui tinĕr;
Și-un vecin cu rĕutate
’L-a gonit din a lui țeară.

Ridicându-se și mama
Fiu-seu, au mers în codri
Amêndoi; și cuviosul
Rege s’a făcut sihastru.

Acel fiu, născut în lume,
Dar’ crescut la sihăstrie,
Este Satjavan, iubitul –
Lui doresc sĕ-’i fiu nevastă.

Narada

Vai, ce mare e greșala,
Ce-a făcut-o draga-’ți fată,
Ca-’și alese chiar pe-acesta
Fără sĕ-’l cunoască bine.

Mamă-sa și-al seu părinte
Grăiesc vecĭnic adevĕrul,
Și de-aceia toți bramanii
Satjavan ’i-au ḑis pe nume.

De copil iubia el caii
Și-’i făcea din lut copilul,
Și-’i mai zugrăvia ’n văpsele
Și-astfel îi mai ḑic Citrașva.

Așvapati

Narada, rĕspunde-’mi una:
Strălucit e și cu minte,
E viteaz și cu răbdare
Unicelul ăstui tată?

Narada

Strălucesce ca un soare,
Ca Brihaspati-i, cuminte,
E viteaz cum este Indra.
La răbdare-i ca pămêntul.

Așvapati

E cucernic, darnic este?
Și grăesce adevĕrul?
E frumos, e suflet mândru?
Și-i drăguț la ’nfățișare?

Narada

Ca și craiul Rantideva
El e darnic, bun de suflet,
Și ca Sivi-al lui Usinar
E cucernic, drept la vorbă.

Este nobil, ca Jajati
Și ca luna-i la vedere,
Ear’ frumseța lui întrece
Sigur pe-amêndoi Asvinii.

Așvapati

Dup’această zugrăvire,
E comoară de vîrtute,
Dar’ sĕ-’mi spui și ce cusururi
Bănuesci la el, sublime?

Narada

Drept grăind, e numai unul
În comoara-i de vîrtute,
Dar’ acest cusur nu are
Nici un leac pe-această lume.

Satjavan cusur nu are,
Decât numai următorul:
El își va-’mplinì vieața
Într’un an de aḑi încolo.

Așvapati

Du-te, Savitri, o du-te,
Și bărbat alege-ți pe-altul!
Căci cusurul lui e mare
În comoara-’i de vîrtute.

Narada, sublimul, prietin
Ḑeilor, îmi spune, dragă,
Că ’ntr’un an de aḑi încolo
I-se va sfîrșì vieața.

Savitri

Sorțile odat’ s’aruncă,
Fata se mărit’odată,
Și odată o dă tatăl,
Ear’ așa sĕ fie-i bine.

De-i bogat’-a lui vîrtute,
Ori de nu și de trăesce,
Ori de nu, alegi odată –
Și eu nu mai aleg altul!

Dacă-’i inima decisă
Și ’ți-ai spus cu vorba gândul
Trebuie ’mplinit și ’n faptă;
Eu de inim’asculta-voiu.

Narada

Nobil rege, hotărîtă
E voința fetei tale,
Și nimic nu va oprì-o
Datoria sĕ ’și-o facă.

Și fiindcă o vîrtute
Ca la Satjavan nu afli
La niciunul, sfatu-’mi este
Lui sĕ-i dai pe-a ta copilă.

Așvapati

Neclintit este cuvêntul
Și adevĕrat, ce-’l ḑiseși,
Vorba ta voiu și ’mplinì-o,
Căci tu, sfântule, ’mi-ești dascăl.

Narada

Fără nici o tulburare
Nunta fetei tale curgă;
Dar’ acum vĕ las, că-i vremea –
Și norocul sĕ v’ajute!

Și vorbind, ḑeescul crainic
Se ’nălțà mergênd la ceruri:
Și-apoi regele de nuntă
Începù sĕ se gătească.