Skip to content

Savitri VII

Trecênd noaptea ’ntunecată
Și eșind mărețul soare,
După ruga dimineții
S’adunară toți sihastrii.

Nu se mai opriau bĕtrânii
Înțelepți sĕ povestească
Socrului de fericirea
Savitrii, nurorii sale.

Tot atunci veniau din Salva
Vechi supuși sĕ-’i dee veste,
Că vrăjmașu ’mpĕrăției
A căḑut ucis d’un sfetnic.

Ei grăiau cu deamĕruntul
Unde-a fost ucis dușmanul
Cu tovarĕși și cu rude
Și cu oastea ’mpĕrătească.

»Și strigase ’ntreg poporul
»Glas puternic dând lozincii:
»Giumacena fie rege,
»Ori că vede ori nu vede.

»Noi am fost trimeși, o rege,
»Hotărîrea lor sĕ-’ți spunem;
»Carăle colea ne-așteaptă
»Ear’ oștirea-i patru pâlcuri.

»Aibi noroc! Și-acuma vino
»Sĕ te-așeḑe ear’ în scaun
»Și-’ți urăm, ca multă vreme
»Sĕ ne stăpânesci moșia«.

La sfîrșit băgând de samă,
Că el nu-i orb și-i mai tinĕr,
S’au mirat, cu toții capul
Spre pămênt adûnc plecându-’l.

Sĕ ’nchinà și bunul rege
La bramani și cu iubire
Și cu cinste dela dînșii
A plecat sĕ stee ’n scaun.

Împregiur cu toată oastea,
Răzimat în tron de fală,
Mare, ’mpodobit și mândru,
Îl purtau pe drum supușii.

Cu aghiasmă ’mi-’l stropiră
Preoții de bucurie,
Și pe fiul lui cuminte
De urmaș ’i-’l hotărîră.

Și curgênd mulțime anii,
Nora binecuvêntată
Fù cu cetele-’i vestite
De copíi viteji, cu inimi.

Și-apoi Savitri avut-a
Frați voinici, mulțime mare
Așvapati-al ei părinte
Îi’născù cu draga-’i mamă.

Astfel Savitri de chinuri
Desrobitu-’și-a părinții
Mântuindu-’și și pe socrii
Și-a bărbatului seu viță.

Ca și Savitri, soția,
Savitri, marea ḑeiță,
Strălucită prin vîrtute,
Din năcazuri vĕ ridică!