Skip to content

Taina

Vreau să vorbesc cu cei plecați, cu morții,

Ei știu mai bine taina vieții,

Căci râd de ea cu ‘ntreaga lor ființă,

Toți dinții râd,

Doar goalele orbite adună nori…

 

Vreau să vorbesc cu ei,

Vreau să citesc

Ce scriu cu oase albe pe pământul negru…

Fâșii de zdrențe flutură pe oase,

Vin mulți,

Noian

Și oasele s’ating…

 

Pe fondul nopții

Crește râsul alb…

Iar plânsul vieții piere

În foșnete de lanuri coapte,

În peșteri umede,

În care stalactiți de lacrimi

Picură și cresc…

În sarea lor se ‘ncheagă pentru veci

Povestea generațiilor,

Cari trec sub cer,

Talazuri călătoare…

 

Și morții râd deplin în jurul meu, –

Cu dânșii râde vecinicia, –

Și-aud în zgomotul de oase:

Sărman nebun, ce vii spre noi,

Ce-i fi al nostru mâine.

 

Tu cauți zadarnic să deslegi

Al vieții rost,

A vieții taină.

Zadarnic gândul tău s’avântă

Să spargă zări întunecate,

Să afle tainei deslegarea!

Vei fi ca noi, vei fi ca noi,

Și taina va rămâne taină!…

 

(AL-GEORGE, Vasile. Pământ. Cluj: Tipografia Dr. S. Bornemisa, 1922, p. 47)