Skip to content

Tattva-bodha

Fiind făcută plecăciunea către Śrī Vāsudeva – cel dintâi dintre yogini, maestru care dăruiește cunoașterea – este expusă cunoașterea Realității (tattva-bodha) spre folosul celor dornici de eliberare din saṁsāra.

O să explicăm, pentru cei eligibili (adhikārin) înzestrați cu cele patru calități, modalitatea discriminarii adevărului, care este adevărata cale de eliberare (mokṣa).

– Care sunt cele patru calități (sādhana)?

– Discriminarea (viveka) între lucrurile eterne și cele efemere, detașarea (virāga) față de bucuria rezultatelor acțiunilor aici și dincolo, grupul celor șase stări bune: calmul (śama) etc. și, de asemenea, dorința eliberării finale (mumukṣutva).

– Ce este discriminarea (viveka) între lucrul etern și cel efemer?

– Elementul etern este unicul brahman, iar astfel tot ce este diferit este efemer – aceasta este cu adevărat discriminarea (viveka) între lucrul etern și cel efemer.

– Ce este detașarea (virāga) față de bucuria rezultatelor acțiunilor aici și dincolo?

– Cu adevărat, absența dorinței „aici” (lumea sensibilă) este pentru flori, parfumuri, femei etc., iar „dincolo” (lumea suprasensibilă) pentru plăcerile raiului.

– Care sunt acele șase stări bune ale practicii spirituale (sādhana) începând cu calmul (śama)?

– Calmul (śama), autocontrolul (dama), încetarea (uparama), rezistența (titikṣā), credința (śraddhā) și concentrarea (samādhāna).

– Ce este calmul (śama)?

– Mintea care este controlată.

– Ce este autocontrolul (dama)?

– Controlul instrumentelor externe precum ochiul etc.

– Ce este încetarea (uparama/uparati)?

– Îndeplinirea exactă a propriilor responsabilități.

– Ce este rezistența (titikṣā)?

– Toleranța la rece-fierbinte, plăcut-dureros etc.

– Ce este credința (śraddhā)?

– Credința (śraddhā) este încrederea totală în aserțiunile maestrului, scripturilor vedāntine etc.

– Ce este concentrarea (samādhāna)?

– Focalizarea psihicului (citta) într-un singur punct.

– Ce este dorința eliberării finale (mumukṣutva)?

– Dorința fermă: „Fie ca eliberarea (mokṣa) să fie a mea”. Acestea sunt cele patru calități. În consecință cei care le-au dobândit devin eligibili (adhikārin) pentru discriminarea (viveka) adevărului (tattva).

– Ce este discriminarea (viveka) adevărului (tattva)?

– Este cunoașterea (jñāna) că „doar ātman este Real, orice altceva este ireal”.

– Cine este ātman?

– Cel diferit de cele trei corpuri – grosier, subtil, cauzal – dincolo de cele cinci învelișuri (kośa), martorul celor trei stări ale conștiinței, a cărui natură proprie este sat-cit-ānanda – acela este ātman.

– Ce este corpul grosier (sthūla śarīra)?

– Ceea ce este alcătuit din cele cinci elemente principale (mahābhūta) care rezultă din procesul pañcīkaraṇa, născut din rezultatele acțiunilor bune și suportul experiențelor precum plăcerea, durerea etc., supus celor șase schimbări – corpul care există ca embrion, se naște, crește, se transformă, decade și moare – acela este corpul grosier (sthūla śarīra).

– Ce este corpul subtil (sūkṣma śarīra)?

– Ceea ce este alcătuit din cele cinci elemente principale (mahābhūta) înainte de procesul pañcīkaraṇa, născut din rezultatele acțiunilor bune și instrumentul experiențelor precum plăcerea, durerea etc., alcătuit din cele 17 – cinci organe de cunoaștere (jñānendriya), cinci organe de acțiune (karmendriya), cinci sufluri (prāṇa), intelectul (buddhi) și mintea (manas) – acela este corpul subtil (sūkṣma śarīra). Cele cinci organe de cunoaștere (jñānendriya) sunt: urechea (srotra), pielea (tvak), ochiul (cakṣus), limba (rasanā) și nasul (ghrāṇa). Zeitatea tutelară a urechii este Diś (spațiul), a pielii este Vāyu (aerul), a ochiului este Sūrya (focul), a limbii este Varuṇa (apa) iar a nasului este Asvin (pământul) – acestea sunt zeitățile tutelare ale organelor de cunoaștere. Scopul urechii este perceperea sunetului (śabda); scopul pielii este perceperea atingerii (sparsa); scopul ochiului este perceperea formei (rūpa); scopul limbii este perceperea gustului (rasa); scopul nasului este perceperea mirosului (gandha). Cele cinci organe de acțiune (karmendriya) sunt: organul vorbirii (vāc), mâinile (pāṇi), picioarele (pāda), organele genitale (upastha) și anusul (pāyu). Zeitatea tutelara a organului vorbirii este Agni, a mâinilor este Indra, a picioarelor este Viṣṇu, a organelor genitale este Prajāpati iar a anusului este Mr̥tyu – acestea sunt zeitățile tutelare ale organelor de acțiune. Scopul organului vorbirii este vorbirea; scopul mâinilor este apucarea obiectelor; scopul picioarelor este deplasarea; scopul organelor genitale este plăcerea; scopul anusului este eliminarea impurităților.

– Ce este corpul cauzal (kāraṇaśarīra)?

– Cel a cărui natură (rūpa) este indescriptibilă și fără de început ignoranță (avidyā), cauza fundamentală a celor două corpuri (sthūla śarīra și sūkṣma śarīra) descrise anterior, ignoranță asupra propriei sale naturi reale (sat) și a cărui natură nu poate fi percepută prin simțuri (nirvikalpaka) – acela este corpul cauzal (kāraṇaśarīra).

– Care sunt cele trei stări ale conștiinței?

– Cele trei stări sunt: veghea (jāgrat), visul (svapna) și somnul profund (suṣupti).

– Ce este starea de veghe (jāgrat)?

– Cea în care obiectele cunoașterii, precum sunetul (śabda) etc., sunt percepute prin organele de cunoaștere, precum urechea (śrotra) etc. – aceasta este starea de veghe (jāgrat). Ātman, care se imaginează în această stare (jāgrat) ca fiind corpul grosier (sthūla śarīra), este numit „cel complet” (viśva). Dacă se întreabă „Ce este starea de vis (svapna)?”, se va răspunde: acel univers care este admis în timpul somnului, apărut din impresiile reziduale subconștiente (vāsanā) a ceea ce a fost văzut sau a ceea ce a fost auzit etc. în starea de veghe (jāgrat), este starea de visare (svapna). Ātman, care se imaginează în starea de visare (svapna) ca fiind corpul subtil (sūkṣma śarīra), este numit „cel luminos” (taijasa).

– Atunci, ce este somnul profund (suṣupti)?

– „Nu știu nimic, un somn fără vise a fost experimentat cu plăcere de mine” – acesta este somnul profund (suṣupti). Ātman, care se imaginează în această stare (suṣupti) ca fiind corpul cauzal (kāraṇa śarīra), este numit „cel înțelept” (prājña).

– Care sunt cele cinci învelișuri (kośa)?

– Învelișul alcătuit din alimente (annamaya), cel alcătuit din sufluri (prāṇamaya), cel alcătuit din minte (manomaya), cel alcătuit din înțelepciune (vijñānamaya) și cel alcătuit din beatitudine (ānandamaya).

– Ce este învelișul alcătuit din alimente (anna)?

– Cel care apare doar prin esența alimentelor, obține dezvoltarea doar prin esența alimentelor și dispare în pământul care este de natura alimentelor – acela este învelișul (kośa) alcătuit din alimente (annamaya), corpul grosier (sthūla śarīra).

– Ce este învelișul (kośa) alcătuit din sufluri (prāṇa)?

– Cele cinci sufluri, prāṇa etc., și cele cinci organe de acțiune, vorbirea etc., formează învelișul (kośa) alcătuit din sufluri (prāṇamaya).

– Ce este învelișul (kośa) alcătuit din minte (manas)?

– Mintea (manas) împreună cu cele cinci organele de cunoaștere (jñānendriya) formează acest înveliș (kośa) alcătuit din minte (manomaya).

– Ce este învelișul (kośa) alcătuit din înțelepciune (vijñāna)?

– Intelectul (buddhi) împreună cu cele cinci organele de cunoaștere (jñānendriya) formează acest înveliș (kośa) alcătuit din înțelepciune (vijñānamaya).

– Ce este învelișul (kośa) alcătuit din beatitudine (ānanda)?

– În același fel, având o natură impură ce se află în ignoranță (avidyā) alcătuită din corpul cauzal (kāraṇaśarīra) și împreună cu modificările mentale precum priya etc., este învelișul (kośa) alcătuit din beatitudine (ānandamaya). Acesta este încincitul înveliș (kośa). Corpul meu, suflurile mele, mintea mea, intelectul meu și ignoranța mea sunt cunoscute doar de mine tot așa cum brățara de aur, cercelul, casa etc. sunt cunoscute ca fiind ale mele, dar diferite de mine; de aceea, cele cinci învelișuri (kośa) etc. sunt diferite de mine, iar ceea ce este cunoscut ca fiind al meu nu este sinele (ātman).

– Atunci ce este ātman?

– Propria sa natură este pura existență-conștiință-beatitudine (sat-cit-ānanda).

– Ce este ființa (sat)?

– Ceea ce există în cele trei aspecte ale timpului (kāla) este ființa (sat).

– Ce este conștiința (cit)?

– Propria sa natură este cunoașterea (jñāna).

– Ce este beatitudinea (ānanda)?

– Propria sa natură este fericirea pură. Astfel trebuie cunoscut propriul sine a cărui natură este pura existență-conștiință-beatitudine (sat-cit-ānanda). Acum o să descriu modalitatea prin care apar cele 24 de principii (tattva). Iluzia (māyā) este alcătuită din cele trei calități (guṇa) – luminozitatea (sattva), acțiunea (rajas) și inerția (tamas) – și depinde de brahman. Din această (māyā) apare eterul (ākāsa); din eter (ākāsa) apare aerul (vāyu); din aer (vāyu) apare focul (tejas); din foc (tejas) apare apa (ap); din apă (ap) apare pământul (pr̥thivī). Dintre aceste cinci principii (tattva): organul auzului (srotrendriya) apare din acea parte luminoasă (sattva) a eterului (ākāsa); organul atingerii (tvagindriya) apare din acea parte luminoasă (sattva) a aerului (vāyu); organul văzului (cakṣurindriya) apare din acea parte luminoasă (sattva) a focului (agni); organul gustului (rasanendriya) apare din acea parte luminoasă (sattva) a apei (ap); organul mirosului (ghrāṇendriya) apare din acea parte luminoasă (sattva) a pământului (pr̥thivī). Din totalitatea părților luminoase (sattva) a acestor cinci principii (tattva) apare instrumentul intern (antaḥkaraṇa); din împătrita divizare a manifestării acestuia apar: intelectul (buddhi), egoul (ahaṁkāra), mintea (manas) și memoria (citta). Intelectul (buddhi) este de natura deciziei (niscaya); egoul (ahaṁkāra) este „eu sunt autorul”; mintea (manas) este de natura convingerii (saṁkalpa) și a ezitării (vikalpa); memoria (citta) este agentul gândirii (cintana-kartr̥). Zeitatea tutelară a intelectului (buddhi) este Brahmā, a egoului (ahaṁkāra) este Rudra, a minții (manas) este Candra iar a memoriei (citta) este Vāsudeva. Dintre aceste cinci principii (tattva): organul vorbirii (vāgindriya) apare din acea parte activă (rajas) a eterului (ākāsa); organul mână (pāṇīndriya) apare din acea parte activă (rajas) a aerului (vāyu); organul picior (pādendriya) apare din acea parte activă (rajas) a focului (vahni); organul genital (upasthendriya) apare din acea parte activă (rajas) a apei (ap); organul anus (gudendriya) apare din acea parte activă (rajas) a pământului (pr̥thivī). Din totalitatea parților active (rajas) ale acestor cinci principii (tattva) apar cele cinci sufluri (prāṇa). Din partea inertă (tamas) a acestor cinci principii (tattva) iau naștere cele cinci elemente încincite (pañcīkr̥ta). Dacă se întreabă: „Ce este încincirea (pañcīkaraṇa)?” – se răspunde astfel: natura proprie părții inerte (tamas) a fiecărui element în parte dintre cele cinci elemente grosiere (mahābhūta) este împărțită în două părți egale. Câte o jumătate din fiecare în parte este lăsată intactă. Cealaltă jumătate din fiecare în parte este împărțită în patru. Rezultatul este că propria jumătate lăsată intactă este unită cu a patra parte proprie fiecăreia dintre celelalte jumătăți. Astfel este realizată încincirea (pañcīkaraṇa). Din aceste cinci elemente grosiere (mahābhūta) încincite apare corpul grosier (sthūla-śarīra). Astfel apare identitatea dintre microcosmos (piṇḍāṇḍa) și macrocosmos (brahmāṇḍa). Oglindirea lui brahman, care se imaginează pe sine ca fiind corpul grosier, este numită sinele individual (jīva). Astfel, acest jīva îl recunoaște în mod natural pe Īśvara ca fiind diferit de sine. Ātman fiind învăluit limitativ (upādhi) de ignoranță (avidyā) este numit astfel jīvaBrahman fiind învăluit limitativ (upādhi) de iluzie (māyā) este numit astfel Īśvara. Astfel, atât timp cât există accepțiunea diferenței dintre Īśvara și jīva din cauza diferențelor dintre limitări, tot atât timp nu este distrusă saṁsāra, a cărei natură este nașterea, moartea etc. Din această cauză nu trebuie acceptată această opinie a diferenței dintre jīva și Īśvara. În niciun caz, jīva posedă ego (ahaṁkāra) și o cunoaștere limitată, iar Īśvara este lipsit de ego (ahaṁkāra) fiind atotcunoscator. Astfel, cum poate exista noțiunea identității celor doi (jīva-Īśvara), conform marii aserțiuni „Acela ești tu” (tattvamasi), atunci când posedă naturi contrare? Dacă astfel este întrebarea, spunem nu. Înțelesul denotativ (vācyārtha) al cuvântului „tu” este: cel care se imaginează pe sine ca fiind corpul grosier sau subtil. Înțelesul conotativ (lakṣyārtha) al cuvântului „tu” este: conștiința pură realizată în starea de contemplare (samādhi) care este liberă de orice limitare (upādhi). Înțelesul denotativ (vācyārtha) al cuvântului „acela” este: Īśvara caracterizat de atot-cunoaștere etc. Înțelesul conotativ (lakṣyārtha) al cuvântului „acela” este: conștiința pură lipsită de orice limitare (upādhi). Și astfel este arătată absența contradicției cu privire la identitatea dintre jīva și Īśvara din perspectiva naturii conștiinței (caitanya). Iar astfel, cei cărora dintre toate făpturile – prin aserțiunile scripturilor vedāntine și prin instruirea dată de un maestru venerabil – le-a apărut noțiunea despre brahman, sunt eliberați în timpul vieții (jīvanmukta) – astfel este înțelesul.

– Spune-mi, te rog, cine este jīvanmukta?

– Așa cum există ferma convingere că „Eu sunt trup, eu sunt bărbat, eu sunt brāhman, eu sunt sūdra”, tot așa exista și ferma convingere că „Eu nu sunt brāhman, nici sūdra și nici trupul, dar sunt neatașat, propria-mi natură este sat-cit-ānanda, spirit atotpătrunzător de natura strălucirii, având natura conștiinței infinite (cidākāsa)” – cel înzestrat cu această ultimă cunoaștere nemediată (aparokṣa) este eliberat în timpul vieții (jīvanmukta). Doar prin cunoașterea nemediată (aparokṣa) „Eu sunt doar brahman” poate fi eliberat din legăturile tuturor acțiunilor (karman). Dacă se întreabă: „Câte tipuri de karman sunt?”, se răspunde: „Sunt trei varietăți: viitoare (āgāmin), acumulată (saṁcita) și începută (prārabdha).” Acel karman, a cărui natură este virtuoasă ori vicioasă, realizată de trupul cunoscătorului (jñānin) după manifestarea cunoașterii, este cunoscut drept viitor (āgāmin).

– Ce este karman acumulat (saṁcita)?

– Acela apărut din karman obținut anterior și care formează sămânța nenumăratelor nașteri – acesta este cunoscut drept karman acumulat (saṁcita). Dacă se întreabă: „Ce este karman început (prārabdha)?”, se răspunde: acest corp fiind născut aici în această lume, acel karman care produce bucurie, durere etc. este cel început (prārabdha); fiind distrusă prin experimentare, îndepărtarea acțiunilor (karman) începute (prārabdha) este posibilă doar în trup. Karman acumulat (saṁcita) este distrus prin cunoașterea (jñāna) a cărei natură este convingerea fermă că „eu sunt doar brahman”. De asemenea, și karman viitor (āgāmin) este distrus prin cunoaștere (jñāna); în plus, pentru cunoscători nu există relația de cauzalitate – acțiunile (karman) viitoare (āgāmin) fiind asemenea apei ce a dispărut de pe frunza de lotus. În plus, cei care-l elogiază, adoră sau onorează pe cunoscător (jñānin), către aceștia merge karman viitor (āgāmin) virtuos făcut de cunoscător (jñānin). Cei care-l blamează, urăsc sau îi produc suferință cunoscătorului (jñānin), către aceștia merge tot karman viitor (āgāmin) făcut de cunoscător (jñānin) și alcătuit din păcate de nedescris. Cei bine intenționați dobândesc acțiunea virtuoasă, cei rău intenționați dobândesc acțiunea păcătoasă. Iar astfel, cunoscătorul sinelui, traversând saṁsāra, obține doar aici (în lumea fenomenală) beatitudinea din brahman. Din scripturi (śruti): „cunoscătorul lui ātman traversează suferința”. Din tradiție (smr̥ti): „Să-și abandoneze acum trupul în Kāśī sau în casa celui care gătește câine! În momentul obținerii cunoașterii acela este eliberat iar depozitul rezultatelor acțiunilor anterioare dispărut”.

Astfel a fost realizat tratatul despre cunoașterea Adevărului (Tattva-bodha).