Skip to content

VI.24 – Bhagavad-gītā

  1. Samjaia grăi: Atunci Krișna grăi către Arjuna, care era cuprins de-o milă atât de mare și cu ochii plini de lacrimi:
  2. Sfântul grăi: „Arjuna, de unde ți s’a ivit, în primejdie, această rușinoasă descurajare, care nu duce la cer, demnă numai de cei josnici?
  3. Nu fii slab, Arjuna; lucrul acesta nu e vrednic de tine. Ridică-te, tu care ești spaima dușmanilor, și lasă josnica slăbiciune a inimii“.
  4. Arjuna grăi: „O, Krișna, zdrobitorule de dușmani, cum voiu lupta împotriva lui Bișma și a lui Drona, aruncând săgeți asupra acestor doi bărbați vrednici de cinste?
  5. Mai bine să mănânc pe lumea aceasta pomană cerșită, decât să ucid pe venerabilii învățători. Dacă i-aș ucide pe învățătorii doritori de bogație, aici pe pământ, aș mânca hrană mânjită de sânge.
  6. Nu știm ce-i mai bine pentru noi: să învingem sau să fim învinși. În fața noastră stau urmașii lui Dritaraștra, pe care dacă i-am omorî, n’am mai voi să trăim.
  7. Te întreb cu sufletul copleșit de compătimire, cu mintea turburată de simțimântul datoriei; spune-mi hotărât: ce e mai bine de făcut? Sunt discipolul tău: învață-mă; căci scăparea mea e la tine.
  8. Nu văd ce ar putea să-mi alunge mâhnirea, care-mi usucă organele simțurilor, chiar dacă aș dobândi pe pământ domnia fără rival, înfloritoare, și stăpânirea peste zei“.
  9. Samjaia grăi: Astfel vorbi Arjuna către Krișna și adăugă: „Nu mă voiu lupta“; apoi tăcu.
  10. La mijloc între cele două armate, Krișna zise zâmbind către cel abătut:
  11. Sfântul grăi: „Deși spui vorbe înțelepte, tu deplângi pe acei care nu sunt de plâns. Cei înțelepți nu plâng nici pe cei morți, nici pe cei vii.
  12. Doar noi toți, și eu și tu și domnitorii aceștia, am mai fost și vom mai fi și’n viitor.
  13. După cum în corpul omenesc există pe rând copilărie, tinerețe și bătrânețe; tot astfel există și reîntrupare; pentru cel înțelept nu-i nicio îndoială în privința aceasta.
  14. Rabdă, Arjuna, contactul cu elementele, care-ți dă senzația de cald și de frig, de plăcere și de durere, care vine și se duce, care nu e durabilă.
  15. Înțeleptul, pe care nu-l turbură aceste senzații, care-i nepăsător la plăcere și la durere, e sortit nemuririi.
  16. Nu se, poate naște ceea ce este din ceea ce nu-i, nici ceea ce nu-i din ceea ce este. Cei care văd adevărul, știu care-i condiția fiecăruia.
  17. Află că acela care a creeat acest univers este neperitor și nimeni nu-i în stare să-i pricinuiască peirea.
  18. Numai corpurile sufletului celui veșnic, neperitor și infinit au un sfârșit. De aceea luptă-te, Arjuna.
  19. Cel care crede că el sufletul e cel care omoară și cel care socoate că el e cel care-i omorât, – amândoi nu judecă bine. El nu omoară, nici nu-i omorât.
  20. El nu se naște, nici nu moare vreodată; el n’are trecut, nici viitor. El e nenăscut, perpetuu, veșnic, străvechiu; el nu e omorât, când e omorât corpul.
  21. Cel care știe că el e neperitor, veșnic, nenăscut și nemuritor, – cum ar putea acela să omoare pe cineva sau să pună să-l omoare?
  22. După cum omul leapadă hainele vechi și ia altele noui, tot astfel sufletul leapădă corpurile vechi și îmbracă altele noui.
  23. Pe el nu-l taie sabia, nu-l arde focul, nu-l udă apa, nu-l usucă vântul.
  24. El nu poate fi tăiat, ars, udat, uscat. El e veșnic, pretutindeni, nestrămutat, neclintit și etern.
  25. El e nemanifestat, cu neputință de închipuit, neschimbat. De aceea, știindu-l astfel, nu trebue să-l deplângi.
  26. Iar dacă socoți că el veșnic se naște și veșnic moare, și’n cazul acesta nu trebue să-l deplângi.
  27. Căci pentru cel ce se naște e sigură moartea, iar pentru cel care moare e sigură nașterea. De aceea, fiindcă lucrul nu poate fi înlăturat, nu trebue să plângi.
  28. Începutul creațiunilor nu e cunoscut, nici sfârșitul lor, ci numai mijlocul. Ce rost are aici jălirea?
  29. Unii îl privesc ca pe o minune, alții la fel vorbesc despre el ca de o minune; ca de o minune aud alții despre el; și totuși, deși aud despre el, nimeni nu-l cunoaște.
  30. Arjuna, sufletul acesta veșnic, cu neputință de nimicit, se află în corpul fiecăruia; de aceea să nu deplângi nicio ființă.
  31. Gândește-te la datoria ta și nu tremura. Nu există pentru un răsboinic nimic mai presus de luptă; aceasta-i datoria sa.
  32. Numai luptătorii fericiți, pentru care din întâmplare este deschisă poarta cerului, au parte de-o astfel de luptă.
  33. Dacă însă nu te vei lupta, vei săvârși un păcat, căci îți vei părăsi datoria și bunul tău renume.
  34. Toți vor vorbi despre rușinea ta neperitoare. Și pentru un om de onoare infamia e mai rea decât moartea.
  35. Cei viteji vor crede că te-ai ferit de luptă din pricina fricii; cei care te-au respectat, te vor disprețui;
  36. Iar răuvoitorii vor spune multe vorbe de ocară despre tine, defăimând destoinicia ta. Și ce poate fi mai dureros decât aceasta?
  37. Sau vei fi omorât, și atunci vei dobândi cerul; sau vei învinge, și atunci vei stăpâni pământul. De aceea ridică-te, Arjuna, hotărât să lupți.
  38. Nepăsător la bucurie sau la întristare, la câstig sau la pagubă, la biruință sau la înfrângere, pregătește-te de luptă; în felul acesta nu vei săvârși un păcat.
  39. Iată învățătura expusă în Samkhya; ascultă și pe cea din Yoga; înzestrat cu ea, vei lepăda lanțurile faptei.
  40. Nicio faptă săvârșită pe lumea aceasta nu se pierde; nu există altă lege. O parte cât de mică a acestei legi apără de o mare primejdie.
  41. Cei hotărâți au o singură părere; însă de multe feluri și fără număr sunt părerile celor nehotărâți.
  42. Vorbele frumoase, pe care le proclamă neînțelepții, cărora le place să discute despre Veda, care spun că nu mai există altceva,
  43. Plini de dorinți, pentru care cerul este ținta supremă, – vorbele lor făgăduesc renașterea, ca răsplată pentru faptele săvârșite și sunt pline de tot felul de rituri pentru a dobândi plăceri și putere.
  44. Cei preocupați de plăceri și de putere, a căror minte e luată de astfel de vorbe, nu se îndreaptă cu hotărâre spre meditație asupra sufletului suprem.
  45. Obiectul Vedelor sunt cele trei însușiri ale naturii. Liberează-te, Arjuna, de cele trei însușiri; fii indiferent față de orice dualitate, veșnic hotărât, fără posesiune, stăpân pe tine.
  46. Pe cât e de mare folosul fântânii umplută de pretutindeni cu apă, pe atâta-i acela din toate Vedele pentru brahmanul care deosebește adevărul.
  47. Silința ta să fie îndreptată spre faptă, dar niciodată spre rodul ei; să nu ai în vedere răsplata faptei dar nici să nu fii inactiv.
  48. Cufundat în meditație, săvârșește fapte, fără a te lăsa robit de ele, devenind indiferent la isbândă și la neisbândă. Indiferența se numește yoga.
  49. Cu mult mai prejos stă fapta decât concentrarea minții. În mintea ta caută refugiu. Cei ce sunt atrași de răsplata faptelor, sunt vrednici de milă.
  50. Cel ce se adâncește în meditație, acela părăsește aici (pe pământ) și fapta bună și cea rea. De aceea concentrează-ți mintea; yoga dă iscusință în fapte.
  51. Înțelepții cu gândirea concentrată, care renunță la rodul faptei, sunt liberați de lanțurile renașterii și dobândesc condiția cea bună.
  52. Când mintea ta va străbate negura iluziei, vei deveni indiferent la ceea ce ai auzit și la ceea ce vei mai auzi.
  53. Când mintea ta va sta fixă, neclintită în meditație, deosebindu-se în păreri de cele auzite, atunci vei realiza yoga“.
  54. Arjuna grăi: „O, Krișna, cum vorbește cel care-i ferm în cunoaștere și cufundat în meditație? Ce spune cel cu mintea fermă, cum șade și cum merge el?“
  55. Sfântul grăi: „Când părăsește toate dorințele ascunse în inima sa, mulțumit în suflet numai cu sufletul său, atunci e ferm în cunoaștere.
  56. Cel care-i neturburat de mâhniri, fără dorință de plăceri, lipsit de pasiune, de frică și de mânie, cu mintea hotărâtă, – acela e un ascet.
  57. Cel care n’are nicio dorință, care, orice ar dobândi, fie bun fie rău, nu se bucură nici nu se supără – judecata aceluia e nesdruncinată.
  58. Când își retrage cu desăvârșire organele simțurilor dela obiectele lor, ca o broască țestoasă membrele ei, atunci judecata aceluia e nesdruncinată.
  59. Preocupările acestei lumi încetează, când omul postește. Când îl vede cu desăvârșire liber de dorință, însăși dorința lui încetează.
  60. Căci simțurile turburătoare pun stăpânire cu forța chiar și pe mintea celui înțelept, care năzuește spre liberare.
  61. Pe acestea toate înfrânându-le, să șadă adâncit în meditație, absorbit în mine; căci cine își stăpânește simțurile, judecata aceluia e nesdruncinată.
  62. Când omul se gândește la obiectele simțurilor, i se naște înclinarea pentru ele. Din înclinare se naște dorința, din dorință mânia,
  63. Din mânie răsare rătăcirea, din rătăcire dezordine în memorie, din pierderea memoriei pierderea judecății și datorită pierderii judecății este pierdut și el.
  64. Părăsind plăcerile acestei lumi cu simțurile liberate de patimă și ură și stăpânite de el, cel cu sufletul înfrânat dobândește seninătatea.
  65. Prin liniște dispar toate mâhnirile sale; căci repede devine fermă judecata celui cu mintea calmă.
  66. Nu este judecată, nici hotărâre, la cel care nu-e concentrat; nici pace la cel nehotărât; iar cel fără pace cum poate fi fericit?
  67. Căci atunci când mintea e condusă de simțuri, care rătăcesc (în toate părțile), acestea îi răpesc judecata, așa cum răpesc vânturile corabia pe apă.
  68. De aceea, acela care-și oprește cu desăvârșire simțurile dela obiectele lor, are judecata fermă.
  69. Cel care se stăpânește, veghează atunci când e noapte pentru toate creaturile; iar când veghează creaturile, atunci e noapte pentru înțeleptul care vede adevărul.
  70. Acela în care intră toate dorințele, – așa cum intră apele în oceanul nemișcat, umplându-l, – având tot felul de dorinți, nu dobândește pacea.
  71. Cel care leapadă toate dorințele și trăiește fară a dori nimic, nepăsător față de lucrurile acestei lumi, liberat de egoism, – acela dobândește pacea.
  72. Așa se poartă un brahman; cine are această purtare, acela nu mai e amăgit de iluzii. Cine a urmat-o, acela în clipa morții se unește cu sufletul universal“.