Skip to content

VI.75 – Binecuvântarea armelor

(Înainte de începerea unei bătălii, purohita, preotul de casă al unui rege, binecuvântează armele acestuia)

Priviți-l, are chipul ca norul de furtună,
Acum când se îmbracă în zale de oțel;
Când peste piept își pune a platoșei podoabă,
Și mândru se îndreaptă spre câmpul de măcel.

 

Nevătămată fie-ți întoarcerea acasă,
Biruitor revino aici la casa ta,
Și magica putere a platoșei te-ajute,
În orice bătălie în care vei lupta.

 

O, de-ai putea, cu arcul s-aduni cirezi de vite,
Și prăzi îmbelșugate să le răpești oricui,
Să birui cu săgeata, vrăjmașilor puhoiul,
Și tot cu arcul, lumea întreagă s-o supui!

 

Priviți, ca o femeie ce vorbe drăgăstoase
Șoptește, când se lasă îmbrățișării, blând,
Ca o femeie care țipând se dăruiește,
Ca un purcel ce noaptea o sparge guițând,

 

Asemenea să țipe întinsă-această coardă;
Ea care face arcul, vibrării să dea glas,
Căci numai ea putea-va să facă totdeauna.
Să știm ce-i biruința la hotărâtul ceas. 

 

Pe cele două vârfuri de arce le întinde,
Ţinând pe-aceste brațe săgeata ca pe-un prunc,
Le implorăm ca-n luptă de sârg să ne ajute,
Dușmanul să-d alunge cu sunetu-i prelung.

 

Căci arcul este tatăl săgeților plecate,
Și fiii săi, când zboară, dușmanii îi înving,
Și-n orice bătălie, în crâncenă-ncordare,
Multiplicat se-aude vibrând un sunet: „Gling!”

 

De-aceia-n orice luptă, oricât de cruntă fie,
Victoria se află în tolba cu săgeți,
Aceea ce o punem cu râvnă să lucreze,
Și o vedem la șoldul ostașilor drumeți.

 

Stând drept, în caru-n care va alerga năvalnic,
Pe care îl conduce oriunde, după plac;
— Puterilor, pe care le mânuim cu frîul,
Să-i dați cinstirea voastră, acuma, și în veac.

 

Ce larmă-asurzitoare dau multele copite!
Tropotitorul ropot clocotitor trecând,
Pe dușmanii ce-n cale să steie încerca-vor,
Îi vor călca grăbite copitele pe rând.

 

Din ceata lor, în viață, nici unul să rămână!
Să nu se poată ascunde nici unde, în vre-un loc
Pe regi și prinți, în lupte, în grabă să-i adune,
Să nu rămână-n fața primejdiei, în foc.

 

În carul de povară, și-n carele de jertfă,
Pe care ducem zale și arme de eroi,
Vom așeza cu grije, cu inima voioasă,
Uneltele de care ne vom sluji-n război.

 

În cerc, să guste Somei licoarea îndulcită,
Strămoșii să se-așeze printre armate blând;
Că Soma e minunea ce pune-n timpul luptei,
Virtuți necunoscute în oamenii de rând.

 

Voi brahmani, voi strămoșii, voi vrednicii de Soma,
Cu cerul și pământul prieteni vrem să fim,
Pușan să ne îndrepte întotdeauna pașii,
Să nu greșim cărarea, să nu ne prăbușim.

 

Pe voi, pe care rangul, și sfânta voastră viață,
V-a ridicat în cerul eternelor tăceri,
Rugămu-vă, să faceți ca vorbele vrăjmașe,
Să nu aibă vreodată asupră-tfie puteri.

 

Cu pene la un capăt a fost împodobită,
Ca antilopei cornul e vârful ascuțit,
Și coarda o trimite din arc, ucigătoare,
Când ostile se-nfruntă ciocnindu-se cumplit.

 

Săgeată, glăsuiește în locul nostru! Fă-ne,
Asemenea cu piatra al nostru trup, iar noi,
Ne vom ruga de Soma să vină să ne ajute,
Iar Aditi să fie alăturea de noi.

 

Harapnicul lovește, mânând în luptă caii,
Le biciuiește crupa, le dă îndemn mereu;
— O biciule, când caii îi duci în bătălie,
Tu faci din orișicare un năzdrăvan și-un zmeu.

 

La mână, apărătoarea dibaci încolăcită,
Jur-împrejur șerpește, să-i fie păzitor;
De orice lovitură viteazul braț ferească-il,
El, tainelor de luptă adânc cunoscător.

 

Săgeților cu vârful din corn de căprioară.
Și trup de fier, muiate în vasul cu venin,
Săgeților divine din neamul Barjania,
Cu adâncă plecăciune acuma mă închin.

 

Când veți porni din arcuri, zburați năpustitoare,
Și-aceste sfinte vorbe vă fie talisman,
Fugiți în mare grabă, loviți fără cruțare,
Și nu lăsați în viață nici urmă de dușman.

 

Acolo unde zboară săgețile zburdalnic,
Cum sar în jocuri pruncii, cu păru-n vânt, ușor,
Acolo Brihaspati și Veșnicul Aditi,
Să vină, să ne-aducă oblăduirea lor.

 

A tale mădulare cu platoșa le-acopăr,
Iar Soma te-nfășoară în sfântul ei balsam,
Varuna facă-ți parte de spații necuprinse,
Vestească-ți bucuria întreg zeescul neam.

 

Când cineva te-adastă cu gânduri ucigașe,
De-o fi străin, ori poate de-al nostru, vre-un ortac,
Cu magică putere, de nimenea zdrobită,
Lăuntrică, din vorbe, o platoșă îți fac.

 

Tex­te ale­se din liri­ca sanscri­tă. Tăl­mă­ci­re de Char­lot­te Filitti și Ion Lari­an Pos­to­la­che. Bucu­rești: Ed. Alba­tros, 1973, pp. 80-85.