Skip to content

VII.63 – Imn Soarelui

Binefăcătorul Soare, iată-ncepe să se urce;
Cu privirea pretutindeni; — oamenilor nestemat;
Ochi lui Mitra și Varuna, el adună-n suluri bezna,
Cum se-nfășură o piele când se pune la uscat.

 

Insuflețitor de oameni, trezitor a tot ce-i viață,
Steag al soarelui de aur peste lume fluturând,
El învârte-ntr-una roata ce rotește-n Veșnicie,
Cum o trage-n zbor Etasa, înhămatul, galopând.

 

Își înalță strălucirea, izbucnind din Aurore;
Cântăreților, în slavă, vesel li se-nalță versul,
Ca Savitar îmi apare, căci nici el nu se abate,
De la Marea-Lege care guvernează Universul.

 

Se ridică-ncet al Slavei giuvaier. — Străpoleitul!
Cu lumina lui pătrunde orișiunde, strălucit,
Oamenii treziți de dânsul vor pleca grăbiți la treburi.
Ca prin muncă să-și câștige zilnicul agonisit.

 

Zi de zi, el își urmează calea, sus, fără abateri,
Cum au vrut Nemuritorii să-i înscrie larg cununa,
Ca să treacă prin înalturi cum în zbor vulturul trece.
Noi îl vom sluji cu jertfe, ca pe Mitra și Varuna.

 

Imnuri vedi­ce, tăl­mă­ci­te în ver­suri de Ion Lari­an Pos­to­la­che după tex­te­le fran­ce­ze, ger­ma­ne și engle­ze tra­du­se și com­pa­ra­te de Viori­ca Vizan­te, cu un Cuvânt îna­in­te de Ser­giu Al-Geor­ge. Bucu­reși: Edi­tu­ra pen­tru Lite­ra­tu­ră Uni­ver­sa­lă, 1969.