Skip to content

VII.67 – Către Uṣas

Strălucind de frumusețe ca o tânără femeie,
Vine-agale şi-nviază tot ce e pe lume viu;
— Vetrele se-aprind prin case, întunericul se-ascunde,
Și încet, ea luminează tot văzduhul străveziu.

 

Îşi desface maiestuoasă, Universului, în față,
Rochia-i strălucitoare, toată aur şi culori,
Ea, privirilor minune, ea a vacilor stăpână,
Ea a zilei călăuză când se-arată printre nori.

 

Cum se uită după dânsa, zeii toți! Preafericita!
De dârlogi ea stăpâneşte pe mărețul, albul cal,
Miruită toată-n pulberi de lumini scânteietoare,
Ea aşterne peste lume, mândră, vălu-i triumfal.

 

Vino cu ocrotitoarea ta putere şi alungă
Orice demon, cu-ale tale sfinte raze aurii,
Fă-ne domni peste-o câmpie nepândită de primejdii,
Cântărețului de imnuri dă-i belşug şi bogății.

 

Cu-ale tale scumpe raze, luminează-ne cărarea,
Fă-ne viața cât mai lungă, şi bogați vrem să ne faci,
Hrana zilnică, gustoasă, dăruieşte-ne-o, zeiță,
Și ne adă cai, şi care, şi cirezi întregi de vaci.

 

Fiică-a cerului albastru, tu, pe care Vasistaşii
Te-au făcut să creşti prin imnuri şi prin marea slavă-a lor,
Dă-ne nouă-n stăpânire toată-a lumii bogăție,
Și a ta bunăvoință să ne fie într-ajutor.

 

Imnuri vedi­ce, tăl­mă­ci­te în ver­suri de Ion Lari­an Pos­to­la­che după tex­te­le fran­ce­ze, ger­ma­ne și engle­ze tra­du­se și com­pa­ra­te de Viori­ca Vizan­te, cu un Cuvânt îna­in­te de Ser­giu Al-Geor­ge. Bucu­reși: Edi­tu­ra pen­tru Lite­ra­tu­ră Uni­ver­sa­lă, 1969.