Skip to content

X.117 – Laudă binefacerii

E-adevărat că zeii n-au osândit să piară
Din lume foamea, care ades ne-o chinui,
Dar şi acel ce are mâncare şi de toate,
De-o moarte, sau de alta, pieri-va într-o zi.

 

Doar bogăţia celui ce darnic se arată
Nu va seca, ci pururi va rămânea la fel;
— Avarul însă, oameni, la vreme de nevoie,
Nu va avea pe nimeni alăturea de el.

 

Zgârcitul ce se-ncrede în marea-i bogăţie,
Şi mestecă alene alături de sărac,
Uitând că şi acesta, bolnav de nemâncare,
Ar vrea ca să găsească la foamea lui un leac;

 

Au fost odată prieteni şi fraţi de suferinţă,
Dar inima-i de piatră bogatului mişel;
Avarul însă, oameni, la vreme de nevoie
Nu va avea pe nimeni alăturea de el.

 

Acela ce, vreodată, la el adăposteşte,
Şi dăruie cu pâine pe bietul cerşetor,
Sau îl ajută grabnic pe-acel în drum căzutul,
Şi-a câştigat un prieten cinstit în viitor.

 

Nu poate fi prieten acel ce nu ajută;
Săracul să nu steie lâng-un bogat hain,
Şi ajutorul care aici îl aşteptase,
Să-l caute la altul, chiar dacă e străin.

 

Să facă dese daruri săracului, bogatul,
Căci lung e vieţii drumul, şi multe se prefac;
Ca roţile căruţei se-nvârte bogăţia,
Şi ce-i bogat acuma, la anul e sărac.

 

Celui nebun zadarnic îi veţi întinde blidul,
Luaţi aminte, oameni — căci moarte poate fi;
— Cel care se încuie şi singur ospătează,
Va fi la fel de singur şi când va suferi.

 

Doar plugul care ară ne-aduce de mâncare,
Şi numai dacă umbli ajungi unde-ai dorit;
Un preot care cântă îşi va primi răsplata;
Şi-i mai de preţ un prieten ca un bogat zgârcit.

 

Mai mult poate s-alerge „Acel-cu-un-picior”
Decât „Acel-cu-două”, când fuge fără teamă,
Şi-acesta îl întrece pe „Cel-cu-trei-picioare”;
Iar „Cel-cu-patru” vine când „Cel-cu-două”-l cheamă.

 

Ai două mâini şi totuşi nu seamănă-ntre ele,
Şi nu te-ajuţi la lucru cu ambele la fel;
Cum două vaci asemeni, născute dintr-o mamă,
Când vei gusta din lapte îl vei găsi altfel.

 

Precum, aceeaşi mamă, născându-şi gemeni pruncii,
Aceştia, ca putere, sunt neasemănaţi;
La fel şi fapta bună va fi deosebită,
Chiar dacă e făcută de rude sau de fraţi.

 

Imnuri vedi­ce, tăl­mă­ci­te în ver­suri de Ion Lari­an Pos­to­la­che după tex­te­le fran­ce­ze, ger­ma­ne și engle­ze tra­du­se și com­pa­ra­te de Viori­ca Vizan­te, cu un Cuvânt îna­in­te de Ser­giu Al-Geor­ge. Bucu­reși: Edi­tu­ra pen­tru Lite­ra­tu­ră Uni­ver­sa­lă, 1969.