Skip to content

X.37 – Imn Soarelui

Să ne plecăm privirii lui Mitra și Varuna;
— Pe zeul ăstui cântec slăviți-L, muritori;
Spre „Cel-din-zei-născutul” să ni se-ndrepte vorba,
Spre El, ce printre flamuri se-arată sus, pe nori.

 

Cinstita invocare păzească-mă de rele,
Cât va să curgă Timpul, mărunt fărâmițat
În luni și în secunde, în veșnică umblare;
— Căci Soarele și Apa au mersul necurmat.

 

Nebunii n-au să-ncerce în loc să te oprească.
Etasa trage caru-ți și-ntr-aripații cai;
O parte-a ta, cea neagră, spre orizont se-ndreaptă;
— Din luminoasa parte, tu, Soare, ne răsai.

 

Lumina ta destramă a nopților tărie,
În Univers, viața, din tine-a izvorât;
Alungă-n lături bezna ce-n noi sălășluiește,
Și foametea, și boala, și visul cel urât.

 

Prin mersul tău pui lege-n a Firii Rânduială,
Tu, cel ce mergi în ritmuri de-a pururi nesmintite;
Noi te rugăm, o, Soare, ca dorurile noastre,
Să ni le facă zeii pe toate împlinite.

 

Pământul tot, și Cerul, și Indra, și Maruții,
Asculte-ne chemarea, și facă-ne popas,
Să nu ni se ascundă a Soarelui privire,
Și fericit ne fie al bătrâneții ceas.

 

Cu inimi luminoase de-a pururi să rămânem,
Pe prunci frumoși privirea să ni se lase blând,
Ne fie-ntreaga viață lipsită de păcate,
Și-n orice dimineață să te vedem trecând.

 

Tu, mult-strălucitorul, privirilor minune,
Ce te ridici din-nalturi desfășurând lumini,
Cât vom trăi, Sūrya, n-am vrea să ne lipsească
Nici razele-ți de aur, nici ochii tăi senini.

 

La semnul tău, ce-i viață se pune în mișcare,
(Toți cei care se culcă la ceasul înserat);
Ridică-te pe boltă cu pletele-ți de aur,
Și fă ca ziua asta să aibă rod bogat.

 

Să-ți fie-aducătoare de bun noroc privirea,
La frig și la arșiță te vrem în ajutor,
Fii lângă noi și-acasă și când plecăm departe;
Comoara ta ne fie un nesecat izvor.

 

Dă sprijin totdeauna acelor două neamuri,
(Patru picioare unul, iar altul numai două),
Ferește-le de foame, de boală și de rele,
Și hrană-mbelșugată să aibă amândouă.

 

Dac-am rostit vreodată cuvinte de ocară,
Și zeilor, mânia, cumva de le-am trezit,
Păcatele acestea, oricât ar fi de grele,
Să cadă pe dușmanii ce vrăji ne-au pregătit.

 

Imnuri vedi­ce, tăl­mă­ci­te în ver­suri de Ion Lari­an Pos­to­la­che după tex­te­le fran­ce­ze, ger­ma­ne și engle­ze tra­du­se și com­pa­ra­te de Viori­ca Vizan­te, cu un Cuvânt îna­in­te de Ser­giu Al-Geor­ge. Bucu­reși: Edi­tu­ra pen­tru Lite­ra­tu­ră Uni­ver­sa­lă, 1969.