Skip to content

72 – Către zei – Cântecul Creațiunii

Și acum, când simt în mine sfânta binecuvântare,
Să vestim în imnuri lumea despre zei și al lor rost, 
Poate că viitorimea n-are să mai fie-n stare,
Să mai răscolească vremea ca să afle cum a fost.

 

Cântecele-acestea, toate, le-a unit Brahmanaspati,
Cum lipește-n fierărie, fierul roș, un ucenic,
Povestind, cum la-nceputuri, în copilăria vremii,
Zeii s-au născut, se spune, dintr-odată, din nimic.

 

Când, demult, abia-ncepuse erele să se închege,
S-au ivit pe lume zeii, apoi spațiul opac;
Însă-aceste-au luat ființă, undeva, departe,-n ceruri,
Din acei ce stau acolo, ghemuiți rotund, colac.

 

Din aceștia, mai pe urmă, lumea-ntreagă și pământul,
Tot ce ochiul deslușește, rând pe rând se zămisli,
Din pământ, târziu în vreme, a luat formă și văzduhul,
Din Aditi apoi Daksa, și din Daksa, Aditi.

 

Adevăr grăiesc, o, Daksa, că Aditi ți-a fost fiică,
Ai născut-o tu, când lumea se zărea ca niște zori,
După care începură spațiile să se nască,
Și după aceea zeii, frații tăi nemuritori.

 

A venit potopul apoi. Voi, alături, peste ape,
Strinși în brațe-ați stat tot timpul, cât ținu, pân-la soroc,
Și săreau puternic stropii, cum în sus se urcă praful,
De la cei ce bat pământul când în tropot sar la joc.

 

Când a încetat potopul v-ați împrăștiat prin lume,
Vrăjitori temuți, stăpânii universului rotund,
Ați adus la loc, pe ceruri, soarele, care de frică,
Coborâse-n apa mării și zăcea ascuns pe fund.

 

Opt feciori născu, se spune, Aditi, din trupul ei,
Și-a plecat — la zei să-i ducă — doar cu șapte. Pe cel mic
Cel ce se numea Martanda, îl greșise din născare,
Și l-a lepădat cu scârbă, ca pe-un lucru de nimic.

 

Cu cei șapte, ea pătrunse în a lumii primă eră;
L-a găsit și pe Martanda și îl puse iar la sân,
Căci avea menire sacră de la zeii nemuririi,
Să prăsească omenirea și să moară de bătrân.

 

Imnuri vedi­ce, tăl­mă­ci­te în ver­suri de Ion Lari­an Pos­to­la­che după tex­te­le fran­ce­ze, ger­ma­ne și engle­ze tra­du­se și com­pa­ra­te de Viori­ca Vizan­te, cu un Cuvânt îna­in­te de Ser­giu Al-Geor­ge. Bucu­reși: Edi­tu­ra pen­tru Lite­ra­tu­ră Uni­ver­sa­lă, 1969.