Skip to content

X.81 – Către Viśvakarman

Rișiul învestit cu rangul de Hotar, aduce jertfă,
Lumile acestea toate, așezându-le pe rug,
El, Mai Marele-Părinte, cel ce roagă-se de-a pururi,
Pentru multa-bună-stare, și nestăvilit belșug;

 

El pătrunde în acele creaturi ce se vor naște
Mai târziu; pe câtă vreme, destrămându-le eteric,
Pe întâile născute le acoperă cu grije,
Că-Nceputul se-nfășoară în uitare și-ntuneric.

 

Însă care minte oare, ar putear-ar să-nțeleagă,
Cea dintâi alcătuire, — începutul, — cum a fost?
Ce materie divină cu vibrări primordiale,
Au Viśvakarman ales-o, hotărându-i primul rost?

 

Cum a plăzmuit  pământul, cerul  tot,   desfășurându-i
Măreția lui albastră, — mii de ochi privind orice; —
— Dacă stăpânea Nimicul Universul tot,
El însuși, Unde-a stat? — Şi Universul dacă l-a creat, din ce?

 

Pretutindeni, în tot locul, ochii, și brațe, și picioare,
Se uniră cu aripe, și cu brațe, la sorocul
Când Unicul, — Creatorul, făcând Cerul și Pămîntul,
Cu aripele-i imense ațâța la vatră focul.

 

Din ce lemn, din ce esență, El a dulgherit copacul,
Cel pe care mai pe urmă s-au clădit Pământ și Cer?
— Voi, care gândiți, răspundeți, lumile pe ce-au fost puse,
Când le-a întocmit Întâiul, dânsul, Marele-Dulgher?

 

Plăzmuirile acestea, formele întruchipate,
Cele uriașe poate, cele mici, sau mijlocii,
Fă-le nouă cunoscute, O Viśvakarman, la ora
Când aprindem rug de jertfă, semn al sacrei datorii.

 

Fă-te înțeles, la vremea jertfelor, O Tu, Unicul,
Adu-ți jertfă Ţie însuți, cuvenitele cinstiri,
Şi prin ele întărește-ți trupul tău în veac slăvitul
Şi dă chipuri cât mai multe sacrei Tale plăzmuiri.

 

O, Viśvakarman, de-a pururi întărit prin darul jertfei,
Adu-ți jertfă, Ţie-însuți, tot ce vrei.
Pământ și Cer; Omul, poate să greșească, rătăcindu-și poate calea,
Însă tu ne vei rămâne vieții noastre făclier.

 

Pe acel care ne-nvață darul vorbei iscusite,
Lui Viśvakarman ce gândul ni-l înalță cât mai sus,
Vrem să-i cerem să ne-aducă ajutoru-i fără seamăn,
Şi prin care orice-dușman să ne fie rob supus.

 

S-ar putea și lui să-i placă să răspundă la chemare,
Şi-ajutorul să ni-l deie când îl implorăm smeriți,
Generos să ne răspundă cu a lui bunăvoință,
Netezindu-ne cărarea spre a fi desăvârșiți.

 

Tex­te ale­se din liri­ca sanscri­tă. Trad. de Ion Lari­an Pos­to­la­che și Char­lot­te Filitti. Bucu­rești: Edi­tu­ra Alba­tros, 1973, p. 56-58.