Skip to content

X.127 – Imn Nopții

O, noapte, pământeanul spaţiu vast,
L-ai invadat crescând adumbritor;
Urmând a legii veşnică poruncă,
Săpată de Înaltul-Creator.

 

Tu te întinzi deplină peste toate,
Până departe-n Sfintele Tării;
– Şi vin rostogolindu-se în valuri
Tenebrele cu sclipetele vii.

 

Nu i se vede malul dimpotrivă,
Nici ce desparte ea noi nu vedem,
Dar tot ce-i viu îşi caută odihnă,
Şi-n cuib sau în culcuş se face ghem.

 

O, de-am putea, fără necaz s-ajungem,
La cel-lalt mal, Tu, chip întunecat,
S-ajungem vii, cu toate ale noastre,
Şi tot ce-i rău, să fie-ndepărtat.

 

Iscoadele-ţi, ce lumea o veghează,
Sunt nouăzeci şi nouă-n fapt de noapte;
– Optzeci şi opt se spune că ar fi,
Sau poate numai şaptezeci şi şapte.

 

Şaizeci şi şase-or fi, îndestulato!
Ori doar cincizeci şi cinci, or să închei,
Sau, cine ştie, patruzeci şi patru,
Sau numărate, doar treizeci şi trei.

 

Or fi, bogato, douăzeci şi două,
Ori unsprezece or fi, de-i socotim;
– Cu-aceştia toţi, păzeşte-ne la noapte,
Tu, fiică blândă-a cerului sublim.

 

Ca nici un demon cu spurcate gânduri,
Ori vre-un vrăjmaş de rele voitor,
Putere-asupra noastră să nu aibă;
– De asta te cheamă în ajutor.

 

Şi nici un hoţ, puterea să-şi arate
Cu pagubă-n cirezile de soi,
Şi nici un lup sălbatec să nu poată,
Să ne pătrundă-n turmele de oi.

 

Frumoaso, paznic bun arată-ni-te;
– Hoţii de cai ce vin după prădat,
Şi vrăjitoarele care ne vor bărbaţii,
Alungă-le-n ruşine şi păcat.

 

Prin codrii cu poteci întunecate
Să se ascundă blestemaţii hoţi;
– Demonii răi să cadă în capcane,
Cu ascuţiţi, de fier, năpraznici colţi.

 

O noapte, tu, pe şarpe îl orbeşte,
Şi capul fioros să i-l răpui;
Îneacă-l în duhoarea-i blestemată,
Şi în veninul otrăvit al lui.

 

Striveşte-n lup cumplita-i vrăjmăşie,
Zdrobeşte-i  colţii-n botul lui hulpav;
– Legat la stâlp, în fiare şi cătuşe,
Pedeapsă dă-i tâlharului mârşav.

 

Că noi, o, noapte, vieţuim în tine,
Sub înstelat, vestmântul tău sublim,
Veghează tu, cu grije-asupra noastră,
În timp ce noi, trudiţi, ne odihnim.

 

Ai grije tu, de toate ale noastre;
– Păzeşte-ne cirezile de vaci,
Și caii ni-i păzeşte, şi bărbaţii,
De vrăjitoare rele şi de vraci.

 
 

Tex­te ale­se din liri­ca sanscri­tă. Tăl­mă­ci­re de Char­lot­te Filitti și Ion Lari­an Pos­to­la­che. Bucu­rești: Ed. Alba­tros, 1973, pp. 47-50.